Scrisoare către muncitorii americani

 

N. Lenin „A Letter to American workingmen“ (1918)

Tovarăși! Un bolșevic rus care a participat la revoluția din 1905 și care a stat apoi mulți ani în țara dv. s-a oferit să vă aducă scrisoarea de față^[1]. I-am acceptat ofertă cu atît mai bucuros cu cît proletarii revoluționari americani sînt tocmai acum chemați să joace un rol deosebit de important ca dușmani neîmpăcați ai imperialismului american, imperialismul cel mai proaspăt, cel mai puternic, ultimul în ordinea participării la măcelul mondial al popoarelor pentru împărțirea profiturilor stoarse de capitaliști. Miliardarii americani, acești stăpîni de sclavi din zilele noastre, au deschis acum o pagină deosebit de tragică în sîngeroasa istorie a sîngerosului imperialism, dîndu-și asentimentul — direct sau indirect, fățiș sau fățarnic camuflat, asta nu contează — la expediția armată a fiarelor anglo-japoneze în scopul sugrumării primei republici socialiste.

Istoria Americii moderne, civilizate a început cu unul dintre marile războaie cu adevărat eliberatoare, cu adevărat revoluționare, care sînt atît de rare printre numeroasele războaie de jaf provocate, ca și actualul război imperialist, de certurile dintre regi, moșieri și capitaliști pentru împărțirea teritoriilor cotropite sau a profiturilor adunate prin jaf. Acesta a fost războiul poporului american împotriva tîlharilor englezi, care asupreau și țineau în robie colonială America, după cum și astăzi acești vampiri „civilizați“ asupresc și țin în robie colonială sute de milioane de oameni în India, Egipt și în toate colțurile lumii.

De atunci au trecut aproximativ 150 de ani. Civilizația burgheză a adus toate roadele ei îmbelșugate. America a ocupat printre țările libere și civilizate primul loc în ceea ce privește nivelul de dezvoltare a forței productive a muncii umane asociate, în ceea ce privește folosirea mașinilor și a tuturor minunilor tehnicii moderne. Dar ea a ocupat totodată unul dintre primele locuri în ceea ce privește adîncimea prăpastiei dintre mănunchiul de miliardari nerușinați, care se bălăcesc în noroi și lux, de o parte, și milioanele de oameni ai muncii, care trăiesc veșnic în pragul mizeriei, de altă parte. Poporul american, care a dat lumii un model de război revoluționar împotriva robiei feudale, a căzut în robia modernă, capitalistă, salariată, în robia unui mănunchi de miliardari, și îndeplinește rolul de călău năimit, care, în interesul canaliilor îmbuibate, a sugrumat în 1898 Filipinele sub pretextul de a le „elibera“, iar în 1918 vrea să sugrume Republica Socialistă Rusă sub pretextul de „a o apăra“ de germani.

Dar cei patru ani de măcel imperialist n-au trecut în zadar. Fapte evidente și incontestabile au demascat definitiv înșelarea poporului de către nemernicii ambelor grupuri de tîlhari, atît ai celui englez cît și ai celui german. Prin rezultatele lor, cei patru ani de război au demonstrat legea generală a capitalismului aplicată la războiul dintre tîlhari pentru împărțirea prăzii lor: cei mai bogați și mai puternici dintre ei s-au îmbogățit și au jefuit mai mult decît toți ceilalți; cei mai slabi dintre ei au fost jefuiți, sfîșiați, striviți și sugrumați pînă la capăt.

Tîlharii imperialismului englez erau, prin numărul „sclavilor“ lor „coloniali“, cei mai puternici dintre toți. Capitaliștii englezi nu numai că n-au pierdut nici o palmă din teritoriile „lor“ (adică din teritoriile cotropite de ei în decursul veacurilor), dar au și cotropit toate coloniile germane din Africa, au cotropit Mesopotamia și Palestina, au sugrumat Grecia și au început să jefuiască Rusia.

Tîlharii imperialismului german erau mai puternici decît ceilalți în ceea ce privește organizarea și disciplina trupelor „lor“, dar mai slabi în ceea ce privește posesiunile coloniale. Ei și-au pierdut toate coloniile, dar au cotropit jumătate din Europa, au sugrumat cel mai mare număr de țări mici și de popoare slabe. Ce măreț război „de eliberare“ de ambele părți! Cît de bine „își apără patria“ tîlharii ambelor grupuri, capitaliștii anglo-francezi și capitaliștii germani, laolaltă cu lacheii lor, social-șoviniștii, adică socialiștii care au trecut de partea „propriei“ lor burghezii.

Miliardarii americani erau, poate, cei mai bogați dintre toți și aveau poziția geografică cea mai puțin amenințată. Ei s-au îmbogățit într-o măsură mai mare decît toți ceilalți și au făcut ca toate țările, chiar și cele mai bogate, să le devină tributare. Acești miliardari au adunat prin jaf sute de miliarde de dolari. Și pe fiecare dolar se văd urme de noroi: noroiul tratatelor secrete dintre Anglia și „aliații“ ei, dintre Germania și vasalii ei, al acestor tratate de împărțire a prăzii, de „asistență“ reciprocă în asuprirea muncitorilor și prigonirea socialiștilor internaționaliști. Fiecare dolar e stropit de noroiul „bănoaselor“ furnituri militare, care în fiecare țară au îmbogățit pe cei bogați și au ruinat pe cei săraci. Pe fiecare dolar se văd urme de sînge: sînt picături din rîurile de sînge pe care și l-au vărsat cei 10.000.000 de morți și 20.000.000 de schilodiți în marea, nobila și sfînta luptă de eliberare dusă pentru a se decide căruia dintre tîlhari, celui englez sau celui .german, să-i revină mai multă pradă, care dintre călăi, cel englez sau cel german, să fie primul printre sugrumătorii popoarelor slabe din lumea întreagă.

Și dacă tîlharii germani au bătut recordul atrocității în masacrele lor militare, nu e mai puțin adevărat că tîlharii englezi au bătut recordul nu numai prin numărul coloniilor cotropite, ci și prin rafinamentul respingătoarei lor ipocrizii. Chiar în momentul de față presa burgheză anglo-franceză și cea americană răspîndesc în milioane și milioane de exemplare știri mincinoase și calomnioase cu privire la Rusia, căutînd cu fățărnicie să justifice expediția de jaf întreprinsă de guvernele lor împotriva țării noastre prin dorința de „a o apăra“, chipurile, împotriva germanilor!

Pentru a dezminți această odioasă și mîrșavă minciună, nu-i nevoie de prea multe lămuriri: e suficient să indicăm un singur fapt îndeobște cunoscut. Cînd în octombrie 1917 muncitorii din Rusia au răsturnat guvernul imperialist din țara lor, Puterea sovietică, puterea muncitorilor și țăranilor revoluționari, a propus deschis o pace dreaptă, fără anexiuni și contribuții, o pace cu respectarea deplină a egalității în drepturi a tuturor națiunilor; Puterea sovietică a propus o astfel de pace tuturor țărilor beligerante.

Și tocmai burghezia anglo-franceză și americană a fost aceea care n-a acceptat propunerea noastră, care nici n-a vrut să stea de vorbă cu noi despre o pace generală! Tocmai ea a trădat interesele tuturor popoarelor și a prelungit măcelul imperialist!

Tocmai ea, urmărind să tîrască din nou Rusia în războiul imperialist, a refuzat să ducă tratative de pace și, prin aceasta, a dezlegat mîinile capitaliștilor germani, ale acestor tîlhari de aceeași speță cu ea, care au impus Rusiei pacea anexionistă și silnică de la Brest!

E greu de imaginat o fățărnicie mai mîrșavă decît aceea cu care burghezia anglo-franceză și americană aruncă asupra noastră „vina“ pentru pacea de la Brest. Tocmai capitaliștii din țările de care depindea ca tratativele de la Brest să se transforme în tratative generale pentru o pace generală, tocmai ei se erijează în „acuzatori“ ai noștri! Tîlharii imperialismului anglo-francez, care s-au îmbogățit din jaful practicat în colonii și din măcelul în care au tîrît popoarele, au prelungit războiul cu aproape un an întreg după pacea de la Brest și tocmai ei ne „acuză“ pe noi, bolșevicii, care am propus o pace dreaptă tuturor țărilor, — pe noi care am rupt, am publicat și am țintuit la stîlpul infamiei criminalele tratate secrete dintre fostul țar și capitaliștii anglo-francezi.

Muncitorii din lumea întreagă, indiferent de țara în care trăiesc, ne salută, ne simpatizează și ne aplaudă pentru faptul că am rupt verigile de fier ale legăturilor imperialiste, ale murdarelor tratate imperialiste, ale cătușelor imperialiste, — pentru faptul că ne-am cucerit libertatea, făcînd în acest scop sacrificii dintre cele mai grele, — pentru faptul că noi, ca republică socialistă, deși sfîșiată și jefuită de imperialiști, am rămas în afara războiului imperialist și am înălțat în fața întregii lumi steagul păcii, steagul socialismului.

Nu e de mirare că banda imperialiștilor internaționali ne urăște din această cauză, nu e de mirare că ei ne „acuză“ pe noi, că în cor cu ei ne „acuză“ toți lacheii imperialiștilor, inclusiv eserii de dreapta și menșevicii de la noi. În ura acestor cîini de pază ai imperialismului, ca și în simpatia muncitorilor conștienți din toate țările, noi, bolșevicii, vom găsi un nou izvor de încredere în justețea cauzei noastre.

Nu este socialist acela care nu înțelege că victoria asupra burgheziei, trecerea puterii în mîinile muncitorilor, începerea revoluției proletare mondiale sînt țeluri pentru care poți și trebuie să nu te dai în lături de la nici un sacrificiu, chiar dacă e vorba de sacrificarea unei părți din teritoriu, de a suferi grele înfrîngeri din partea imperialismului. Nu este socialist acela care nu a dovedit cu fapte că e gata să admită cele mai mari sacrificii din partea patriei „sale“, din moment ce sînt necesare pentru a duce efectiv înainte cauza revoluției socialiste.

Pentru cauza „lor“, adică pentru cucerirea dominației mondiale, imperialiștii din Anglia și Germania nu s-au dat în lături să ruineze și să sugrume o serie întreagă de țări, începînd cu Belgia și Serbia și continuînd cu Palestina și Mesopotamia. De ce atunci socialiștii, cînd e vorba de cauza „lor“, de eliberarea oamenilor muncii din lumea întreagă de sub jugul capitalului, de cucerirea unei păci trainice generale, de ce trebuie ei să aștepte pînă se va găsi o cale fără jertfe, de ce trebuie ei să se teamă să înceapă lupta înainte de a avea „chezășia“ unui succes ușor, de ce trebuie ei să pună securitatea și integritatea „patriei“ „lor“, create de burghezie, mai presus de interesele revoluției socialiste mondiale? De trei ori merită să fie disprețuiți trădătorii socialismului internațional, lacheii moralei burgheze care gîndesc în felul acesta.

Fiarele de pradă ale imperialismului anglo-francez și american ne „acuză“ de „înțelegere“ cu imperialismul german. O, fățarnicilor! O, nemernicilor, care calomniați guvernul muncitoresc, tremurînd de frică în fața simpatiei pe care ne-o arată muncitorii din propriile „voastre“ țări! Dar fățărnicia voastră va fi demascată. Vă prefaceți că nu înțelegeți ce deosebire există între cazul cînd „socialiștii“ se înțeleg cu burghezia (proprie și străină) împotriva muncitorilor, împotriva oamenilor muncii, și cazul cînd, în scopul de a apăra pe muncitorii care au învins burghezia din propria lor țară, se încheie o înțelegere cu burghezia unei națiuni împotriva burgheziei unei alte națiuni, astfel încît proletariatul să poată folosi contradicțiile dintre diferitele grupuri ale burgheziei.

În realitate, orice european cunoaște foarte bine această deosebire, iar poporul american, după cum voi trata în cele ce urmează, „a cunoscut-o“ îndeaproape în propria lui istorie. Există înțelegeri și înțelegeri, există fagots et fagots, cum spun francezii.

Cînd rechinii imperialismului german și-au trimis în februarie 1918 trupele împotriva Rusiei neînarmate, care își demobilizase armata și care se bizuise pe solidaritatea internațională a proletariatului înainte ca revoluția mondială să se fi maturizat pe deplin, eu nu am ezitat cîtuși de puțin să închei o anumită „înțelegere“ cu monarhiști francezi. Căpitanul francez Sadoul, care în vorbe simpatiza cu bolșevicii, dar în fapt slujea cu credință imperialismul francez, l-a adus la mine pe ofițerul francez de Lubersac. „Sînt monarhist, singurul meu scop este înfrîngerea Germaniei“, mi-a declarat de Lubersac. Asta e ceva de la sine înțeles, am răspuns eu (cela va sans, dire). Dar aceasta nu m-a împiedicat cîtuși de puțin „să mă înțeleg“ cu de Lubersac în privința serviciilor pe care voiau să ni le aducă ofițerii geniști francezi în operația de aruncare în aer a liniilor de cale ferată, cu scopul de a stăvili invazia germană. Acesta a fost un model de „înțelegere“ pe care o va aproba orice muncitor conștient, o înțelegere în interesul socialismului. Monarhistul francez și cu mine ne-am strîns unul altuia mîna, cu toate că știam că fiecare dintre noi și-ar spînzura bucuros „partenerul“; Pentru moment însă, interesele noastre coincideau. Împotriva tîlharilor germani care înaintau, noi am folosit, în interesul revoluției ruse și internaționale, interesele opuse și nu mai puțin tîlhărești ale altor imperialiști. Noi slujeam astfel interesele clasei muncitoare din Rusia și din celelalte țări, întăream proletariatul și slăbeam burghezia din lumea întreagă, foloseam o tactică cît se poate de legitimă și obligatorie în orice război, și anume tactica manevrării, a mișcării în zig-zag, a retragerii în așteptarea momentului cînd revoluția proletară, care se maturizează rapid într-o serie de țări înaintate, se va fi maturizat pe deplin.

Și oricît ar urla de furie tîlharii imperialismului anglo-francez și american, oricît ne-ar calomnia ei și oricîte milioane ar cheltui pentru coruperea ziarelor socialist-revoluționare de dreapta, menșevice și a celorlalte ziare social-patriotice, eu nu voi ezita nici o clipă să închei o „înțelegere“ identică cu tîlharii imperialismului german în cazul cînd atacul trupelor anglo-franceze împotriva Rusiei ar reclama-o. Și eu știu foarte bine că tactica mea va fi aprobată de proletariatul conștient din Rusia, Germania, Franța, Anglia, America, într-un cuvînt din toată lumea civilizată. Această tactică va sluji cauza revoluției socialiste, va grăbi venirea ei, va slăbi burghezia internațională și va întări pozițiile clasei muncitoare, care repurtează victorii asupra acestei burghezii.

Este o tactică pe care poporul american a folosit-o de mult, și cu folos pentru revoluție. Pe vremea cînd el își ducea marele său război de eliberare contra asupritorilor englezi, în fața lui se aflau de asemenea asupritorii francezi și spanioli, care stăpîneau o parte din teritoriul actual al Statelor Unite ale Americii de Nord. În acest crîncen război de eliberare, poporul american a încheiat și el „înțelegeri“ cu unii asupritori împotriva altora, în interesul slăbirii asupritorilor și al întăririi celor care luptau în mod revoluționar împotriva asupririi, în interesul masei de asupriți. Poporul american a folosit disensiunile dintre francezi, spanioli și englezi, iar uneori a luptat chiar alături de trupele asupritorilor francezi și spanioli împotriva celor englezi; el a învins mai întîi pe englezi și apoi s-a eliberat (în parte prin răscumpărare) de francezi și de spanioli.

Activitatea istorică nu se aseamănă cu trotuarul de pe Nevski prospekt, spunea marele revoluționar rus Cernîșevski^[2]. Cine „admite“ revoluția proletariatului numai „cu condiția“ ca ea să se desfășoare ușor și lin, ca să existe din capul locului unitatea de acțiune a proletarilor din diferite țări, ca să existe dinainte garanția că revoluția nu va suferi înfrîngeri, ca drumul revoluției să fie larg, liber și drept, ca în mersul spre victorie să nu fie uneori nevoie de jertfe dintre cele mai grele, să nu fie nevoie „să reziști într-o cetate asediată“ sau să te strecori pe cele mai înguste, impracticabile și periculoase cărări de munte, șerpuitoare — acela nu este revoluționar, acela nu s-a debarasat de pedantismul intelectualității burgheze, acela se va dovedi a fi în fapt un om care alunecă mereu în tabăra burgheziei contrarevoluționare, așa cum fac eserii de dreapta, menșevicii și chiar (deși mai rar) eserii de stînga de la noi.

Mergînd pe urmele burgheziei, domnii aceștia obișnuiesc să ne acuze de „haosul“ creat de revoluție, de „distrugerea“ industriei, de faptul că în țară e șomaj și lipsă de pîine. Cît de fățarnice sînt aceste acuzații din partea unor oameni care au salutat și au susținut războiul imperialist sau care „au fost de acord“ cu Kerenski, promotorul continuării acestui război! Ei știu foarte bine că numai războiul imperialist este cauza tuturor acestor calamități. Revoluția, generată de război, nu poate să nu treacă prin nemaiauzitele greutăți și suferințe lăsate moștenire de acest reacționar, ruinător și îndelungat măcel al popoarelor. A ne acuza pe noi de „distrugerea“ industriei sau de „teroare“ înseamnă a da dovadă de fățărnicie sau de pedantism stupid, de incapacitatea de a înțelege condițiile fundamentale ale acelei înverșunate și extrem de ascuțite lupte de clasă care se numește revoluție.

În fond, „acuzatorii“ de acest soi, dacă „recunosc“ lupta de clasă, se mărginesc s-o recunoască în vorbe, dar în fapt ei cad mereu în utopia mic-burgheză a „înțelegerii“ și „colaborării“ între clase. Căci în perioade de revoluție lupta de clasă ia în mod inevitabil, întotdeauna și în toate țările, forma de război civil, iar războiul civil e de neconceput fără distrugeri dintre cele mai grele, fără teroare și fără îngrădirea democrației formale în interesul războiului. Numai popii mieroși — indiferent dacă e vorba de popii creștini sau de cei „laici“, întruchipați în socialiștii parlamentari, de salon — pot să nu vadă, să nu înțeleagă, să nu simtă această necesitate. Numai niște anchilozați „oameni în cutie“ sînt în stare să se lepede, din acest motiv, de revoluție, în loc să se avînte în luptă cu toată pasiunea și hotărîrea atunci cînd istoria cere ca marile probleme ale omenirii să fie rezolvate prin luptă și război.

În poporul american există tradiții revoluționare, pe care le-au preluat cei mai buni reprezentanți ai proletariatului american; ei și-au exprimat în repetate rînduri simpatia deplină față de noi, bolșevicii. Aceste tradiții sînt: războiul de eliberare dus împotriva englezilor în secolul al XVIII-lea și războiul civil din secolul al XIX-lea. În 1870, America se afla în unele privințe, dacă e să vorbim numai de „distrugerea“ unor ramuri ale industriei și ale economiei naționale, sub nivelul anului 1860. Dar cît de pedant, cît de idiot ar fi acela care din acest motiv ar încerca să nege marea semnificație istorică-universală, progresistă și revoluționară a războiului civil din 1863—1865 din America!

Reprezentanții burgheziei înțeleg foarte bine că desființarea robiei negrilor și doborîrea puterii stăpînilor de sclavi reprezentau sarcini pentru care merita ca întreaga țară să treacă prin ani îndelungați de război civil, prin abisul ruinei, al distrugerii și terorii, care sînt inerente oricărui război. Dar acum, cînd este vorba ele sarcina infinit mai înaltă a desființării robiei salariate, capitaliste, a răsturnării puterii burgheziei, — acum reprezentanții și apărătorii burgheziei, precum și socialiștii-reformiști, intimidați de burghezie și speriați de revoluție, nu pot și nu vor să înțeleagă necesitatea și legitimitatea războiului civil.

Muncitorii americani nu vor merge pe urmele burgheziei. Ei vor fi alături de noi, pentru războiul civil împotriva burgheziei. Întreaga istorie a mișcării muncitorești mondiale și americane îmi întărește această convingere. Îmi amintesc, de asemenea, cuvintele unuia dintre cei mai iubiți conducători ai proletariatului american, cuvintele lui Eugene Debs, care, în „Appeal to Reason“^[3] — pare-se, la sfîrșitul anului 1915 — în articolul „What shall I fight for“ („Pentru ce voi lupta eu“) — (pe care la începutul anului 1916 l-am citat, la o adunare muncitorească publică care a avut loc la Berna, în Elveția^[4]) —, scria — că el, Debs, ar prefera mai curînd să se lase împușcat decît să voteze credite pentru actualul război criminal și reacționar; că el, Debs, nu cunoaște decît un singur război sfint, legitim din punctul de vedere al proletarilor, și anume: războiul împotriva capitaliștilor, războiul pentru eliberarea omenirii de robia salariată.

Nu mă miră că Wilson, liderul miliardarilor americani, sluga rechinilor capitaliști, l-a aruncat pe Debs în închisoare. Burghezia poate să se răfuiască cît vrea cu adevărații internaționaliști, cu adevărații reprezentanți ai proletariatului revoluționar! Cu cît va fi ea mai înverșunată și mai bestială, cu atît mai aproape va fi ziua revoluției proletare victorioase.

Sîntem acuzați de distrugerile pricinuite de revoluția noastră... Dar cine sînt acuzatorii? Lacheii burgheziei — ai aceleiași burghezii care în cei patru ani de război imperialist, distrugînd aproape toată cultura europeană, a dus Europa la barbarie, la sălbăticie, la înfometare. Această burghezie ne pretinde acum să facem revoluția nu pe terenul acestor distrugeri, nu printre dărîmăturile culturii, printre dărîmăturile și ruinele provocate de război, nu cu oameni sălbăticiți de pe urma războiului. O, cît de umanitară și de dreaptă este această burghezie!

Lacheii ei ne acuză de teroare... Burghezii englezi l-au uitat pe 1649 al lor, iar cei francezi pe 1793 al lor. Teroarea era o măsură dreaptă și legitimă atunci cînd burghezia o folosea în interesul ei și împotriva feudalilor, dar a devenit monstruoasă și criminală atunci cînd muncitorii și țăranii săraci au cutezat s-o folosească împotriva burgheziei! Teroarea era o măsură dreaptă și legitimă atunci cînd servea la înlocuirea unei minorități exploatatoare cu altă minoritate exploatatoare, dar a devenit monstruoasă și criminală atunci cînd a început să fie folosită în interesul răsturnării oricărei minorități exploatatoare, în interesul majorității cu adevărat covîrșitoare, în interesul proletariatului și al semiproletariatului, al clasei muncitoare și al țărănimii sărace!

Burghezia imperialistă mondială a ucis 10.000.000 de oameni și a schilodit alți 20.000.000 de oameni în războiul „ei“, care urmează să decidă care dintre cei doi tîlhari, tîlbarul englez sau cel german, va stăpîni întreaga lume.

Dar dacă războiul nostru, războiul asupriților și exploataților împotriva asupritorilor și exploatatorilor, va necesita o jumătate de milion sau un milion de jertfe în toate țările, burghezia va spune că în primul caz jertfele sînt legitime, iar în cel de-al doilea criminale.

Proletariatul va spune cu totul altceva.

Proletariatul își însușește acum pe deplin și din propria sa experiență, își însușește acum, în mijlocul grozăviilor războiului imperialist, marele adevăr pe care îl învățăm din toate revoluțiile și pe care l-au lăsat muncitorilor cei mai buni învățători ai lor — întemeietorii socialismului contemporan. Acest adevăr spune că nu poate fi revoluție victorioasă fără reprimarea împotrivirii exploatatorilor. Atunci cînd noi, muncitorii și țăranii muncitori, am cucerit puterea de stat, datoria noastră era să reprimăm împotrivirea exploatatorilor. Noi ne mîndrim că am făcut și facem acest lucru. Regretăm că-l facem cu insuficientă fermitate și hotărîre.

Noi știm că în toate țările este inevitabilă împotrivirea turbată a burgheziei față de revoluția socialistă și că împotrivirea ei va crește pe măsură ce va crește această revoluție. Proletariatul va înfrînge împotrivirea burgheziei; în cursul luptei împotriva burgheziei, care opune împotrivire, el se va maturiza definitiv pentru victorie și pentru cucerirea puterii.

Venala presă burgheză poate să trîmbițeze cît vrea, în toată lumea, fiecare greșeală pe care o face revoluția noastră. Noi nu ne temem de greșelile noastre. Faptul că a început revoluția încă nu înseamnă că oamenii au devenit sfinți. Clasele de oameni ai muncii, care veacuri de-a rîndul au fost asuprite, oprimate și ținute cu forța în chingile mizeriei, în bezna inculturii și a ignoranței, nu pot face fără greșeli o revoluție. Iar cadavrul societății burgheze, după cum am mai spus o dată, nu poate fi pus în coșciug și îngropat în pămînt^[5]. Capitalismul ucis putrezește, se descompune în mijlocul nostru, infectînd aerul cu miasme, otrăvindu-ne viața, prinzînd ceea ce este nou, proaspăt, tînăr și viu în mii de fire și legături care țin de ceea ce este vechi, putred și mort.

La fiecare sută de greșeli ale noastre, pe care burghezia și lacheii ei (inclusiv menșevicii și eserii de dreapta de la noi) le trîmbițează în toată lumea, revin 10.000 de acte mărețe și eroice — cu atît mai mărețe și mai eroice cu cît sînt simple, nevăzute, ascunse în viața de toate zilele a cartierului industrial sau a satului îndepărtat și sînt săvîrșite de oameni care nu sînt obișnuiți (și care nu au posibilitatea) să-și trîmbițeze în toată lumea fiecare succes al lor.

Dar chiar dacă lucrurile ar sta invers — deși știu că această presupunere nu este adevărată —, chiar dacă la fiecare sută din actele noastre juste ar reveni 10.000 de greșeli, chiar și în acest caz revoluția noastră ar fi, și va fi, în fața istoriei universale, o revoluție măreață și de neînvins, căci este pentru prima oară cînd nu minoritatea, nu numai cei bogați, nu numai cei culți, ci adevărata masă, imensa majoritate a oamenilor muncii construiesc ei înșiși o viață nouă, rezolvă prin propria lor experiență problemele extrem de grele ale organizării socialiste.

Fiecare greșeală în această activitate, în această extrem de conștiincioasă și devotată activitate desfășurată de zeci de milioane de simpli muncitori și țărani în vederea transformării întregii lor vieți, — fiecare greșeală de acest fel valorează cît o mie și un milion de succese „fără greșeli“ ale minorității exploatatoare, succese în înșelarea și prostirea oamenilor muncii. Căci numai prin astfel de greșeli vor învăța muncitorii și țăranii să construiască o viață nouă, vor învăța să se descurce fără capitaliști, numai în felul acesta își vor croi ei drum — peste mii de obstacole — spre socialismul victorios.

Săvîrșesc greșeli în activitatea lor revoluționară creatoare țăranii noștri care dintr-o singură lovitură, într-o singură noapte — în noaptea de 25 spre 26 octombrie (stil vechi) 1917 — au desființat orice proprietate privată asupra pămîntului, iar acum, lună de lună, biruind greutăți enorme, îndreptîndu-și singuri greșelile, înfăptuiesc în practică arhidificila sarcină a organizării noilor condiții de viață economică, a luptei împotriva chiaburilor, a asigurării cu pămînt a oamenilor muncii (și nu a bogătașilor), a trecerii la marea agricultură comunistă.

Săvîrșesc greșeli în activitatea lor revoluționară creatoare muncitorii noștri, care în cîteva luni au naționalizat pînă acum aproape toate fabricile și uzinele mari și care prin munca grea, zi de zi, învață noua artă de a conduce ramuri întregi ale industriei, organizează întreprinderile naționalizate, învingînd puternica împotrivire a rutinei, a mentalității mic-burgheze, a egoismului, pun piatră cu piatră fundamentul unor noi relații sociale, al unei noi discipline în muncă, al unei noi înrîuriri a sindicatelor muncitorești asupra membrilor lor.

Săvîrșesc greșeli în activitatea lor revoluționară creatoare Sovietele noastre, create încă în 1905 printr-un puternic avînt al maselor. Sovietele muncitorilor și țăranilor reprezintă un nou tip de stat, un tip nou, superior, de democrație, o formă a dictaturii proletariatului, un instrument de guvernare fără burghezie și împotriva burgheziei. Pentru prima oară democrația slujește aici maselor, oamenilor muncii, încetînd de a fi o democrație pentru cei bogați, cum rămîne ea în toate republicile burgheze, chiar și în cele mai democratice. Pentru prima oară masele populare rezolvă, pe scara unei țări cu vreo sută de milioane de locuitori, sarcina exercitării dictaturii proletarilor și semiproletarilor, sarcină fără a cărei rezolvare nici nu poate fi vorba de socialism.

Numai niște pedanți sau niște oameni iremediabil îmbîcsiți cu prejudecăți burghezo-democratice sau parlamentare pot să dea din umeri întrebîndu-se nedumeriți ce sînt Sovietele noastre de deputați și agățîndu-se, de pildă, de faptul că alegerile sînt indirecte. Acești oameni n-au uitat nimic și n-au învățat nimic în perioada marilor răsturnări din 1914—1918. Îmbinarea dictaturii proletariatului cu o democrație nouă, democrație pentru oamenii muncii, îmbinarea războiului civil cu o cît mai largă atragere a maselor în viața politică —, o astfel de îmbinare nu se obține dintr-o dată și nu se încadrează în formele învechite ale rutinarului democratism parlamentar. Republica sovietică se conturează în fața noastră ca o lume nouă, lumea socialistă. Și nu este de mirare că această lume nu se naște de-a gata, nu apare deodată, ca Minerva din capul lui Jupiter.

În timp ce vechile constituții burghezo-democratice proclamă pompos, de pildă, egalitatea formală și dreptul la întruniri, Constituția noastră sovietică, proletară și țărănească, se leapădă de fățărnicia egalității formale. Pe vremea cînd republicanii burghezi răsturnau tronuri, ei nu se sinchiseau cîtuși de puțin de egalitate formală între monarhiști și republicani. Cînd este vorba de răsturnarea burgheziei, numai niște trădători sau niște idioți pot cere egalitate formală în drepturi pentru burghezie. Pentru muncitori și țărani „libertatea întrunirilor“ nu face nici doi bani dacă toate clădirile cele mai bune sînt acaparate de burghezie. Sovietele noastre au luat de la cei bogați toate clădirile bune, atît la orașe cît și la sate, și le-au pus pe toate la dispoziția muncitorilor și țăranilor spre a fi folosite pentru asociațiile și întrunirile lor. Iată cum înțelegem noi libertatea întrunirilor — pentru oamenii muncii! Iată sensul și conținutul Constituției noastre sovietice socialiste!

Și iată de ce sîntem cu toții atît de profund convinși că, oricîte calamități s-ar mai abate asupra Republicii noastre sovietice, ea este și va rămîne invincibilă.

Ea este și va rămîne invincibilă, pentru că fiecare lovitură din partea imperialismului turbat, fiecare înfrîngere pe care ne-o pricinuiește burghezia internațională ridică la luptă mereu noi pături de muncitori și țărani, le instruiește cu prețul unor grele sacrificii, le călește și generează un nou eroism în masă.

Noi știm că ajutorul din partea voastră, tovarăși muncitori americani, nu va veni, poate, chiar atît de curînd, căci în țări diferite revoluția se desfășoară sub forme diferite, într-un ritm diferit (și nici nu se poate desfășura altfel). Noi știm că s-ar putea ca revoluția proletară europeană să nu izbucnească încă în săptămînile ce vin, oricît de rapid se maturizează ea în ultimul timp. Noi mizăm pe inevitabilitatea revoluției mondiale, dar aceasta nu înseamnă cîtuși de puțin că mizăm prostește pe inevitabilitatea revoluției într-un anumit termen scurt. Noi am trecut în țara noastră prin două mari revoluții, revoluția din 1905 și cea din 1917, și știm că ele nu se fac nici la comandă, nici în urma unei înțelegeri. Noi știm că împrejurările au scos în frunte detașamentul nostru, detașamentul din Rusia al proletariatului socialist, nu în virtutea meritelor noastre, ci în virtutea stării deosebit de înapoiate a țării noastre, și că pînă la izbucnirea revoluției mondiale sînt posibile un șir de înfrîngeri ale unor revoluții.

Cu toate acestea, știm foarte bine că sîntem de neînvins, căci omenirea nu va pieri de pe urma măcelului imperialist, ci va reuși să-i vină de hac. Prima care a sfărîmat lanțul de fier al războiului imperialist a fost țara noastră. Noi am adus grele jertfe în lupta pentru sfărîmarea acestui lanț, dar am reușit să-l sfărîmăm. Ne aflăm acum în afara oricăror legături de dependență imperialistă; noi am înălțat în fața întregii lumi steagul luptei pentru lichidarea definitivă a imperialismului.

Sîntem ca într-o cetate asediată atîta timp cît nu ne vin în ajutor alte detașamente ale revoluției socialiste internaționale. Dar aceste detașamente există, ele sînt mai numeroase decît detașamentele noastre și se maturizează, se dezvoltă și se întăresc pe măsură ce atrocitățile imperialismului continuă. Muncitorii o rup cu social-trădătorii lor, cu alde Gompers, Henderson, Renaudel, Scheidemann și Renner. Muncitorii se apropie încet, dar neabătut de tactica comunistă, bolșevică, de revoluția proletară, care este singura în stare să salveze cultura și omenirea aflate în primejdie de moarte.

Într-un cuvînt, noi sîntem invincibili, căci invincibilă e revoluția proletară mondială.

N. Lenin

20 august 1918

Note

1. Organizarea expedierii în S.U.A. a „Scrisorii către muncitorii americani“ și-a asumat-o bolșevicul M. M. Borodin, caro sosise nu de mult din America. În condițiile intervenției militare străine și ale blocadei împotriva Rusiei Sovietice, expedierea acestei scrisori era legată de mari dificultăți. Sarcina de a o duce în S.U.A. a fost îndeplinită de P. I. Travin (Sletov). „Scrisoarea către muncitorii americani“ a fost larg folosită de socialiștii de stînga din America; ea a avut un rol deosebit de mare în dezvoltarea mișcării comuniste și muncitorești din S.U.A. și din Europa și a ajutat pe muncitorii înaintați să înțeleagă esența imperialismului și să-și dea seama de marile transformări revoluționare înfăptuite de Puterea sovietică. Apelul lui Lenin către muncitorii americani a contribuit la intensificarea în S.U.A. a mișcării de protest împotriva intervenției armate în Rusia Sovietică. — Nota red. Editurii Politice (nota 197)
2. În recenzia sa la cartea economistului american H. C. Carey: „Scrisori de economie politică către președintele Statelor Unite ale Americii“, N. G. Cernîșevski scria: „Drumul istoriei nu e trotuarul de pe Nevski prospekt; el trece numai peste ogoare cînd prăfuite, cînd noroioase, numai prin mlaștini și hățișuri. Cine se teme să se umple de praf și să-și murdărească cizmele, acela să nu se apuce de activitate obștească“. (N. G. Cernîșevski. Opere complete în 15 volume, vol. VII, Moscova, 1950, p. 923). — Nota red. Editurii Politice (nota 198)
3. „Appeal to Reason“ — ziar al socialiștilor americani, fondat în 1895 în orașul Jirard, statul Kansas (S.U.A.) — Nota red. Editurii Politice (nota 199)
4. Vezi V. I. Lenin. Opere complete, vol. 27, București, Editura politică, 1964, p. 239. — Nota red.
5. Vezi V. I. Lenin. Opere complete, vol. 36, București, Editura politică, 1965, p. 431—432. Nota trad.