Scrisoare (Minulescu)

 

lui Alex. Mavrodi

Mă-ntrebi ce fac?...
Ce vrei să fac
Mai mult decât s-aștept... să tac...
Să casc... să dorm și... să visez
Pe fondul roz al unei vechi Ghiordez,
Pe care câteodată șade
Și blonda mea Scheherazade...

Fac ce-am făcut și ieri
Și totdeauna ―
Mă bat cu vântul și mă cert cu luna...
Din când în când mă urc pe deal, spre soare,
Să mă-ntregesc cu globul lui fierbinte ―
O veche și unică sărbătoare
Ce-o prăznuiesc de patruzeci de ani...
Cu Oltul, însă, nu mai stau de vorbă,
Că-i monoton și mărginit la minte,
Și nu știe să curgă decât spre Drăgășani...

Fac pe Narcis în apa din fântână,
Sărut pe Maica Domnului de pe troiță,
Pe Sfântul Petre-l duc spre cimitir de mână
Citesc pe Jules Laforgue
Și pe Arthur Rimbaud,
Iar când îmi iese-n cale Domnul Niță ―
Învățător și... cârciumar și... deputat...
Mă-nchin umil în fața Cristosului din sat,
Îl scuip în frunte
Și îi dau cu „Huo!”...
Și-așa răzbun și pe Laforgue
Și pe Rimbaud...

Iar când se face noapte și tăcere,
Când boii dorm pe burtă
Și oamenii pe spate,
Mă fragmentez în pietre nestemate
Și porcilor mă dau să mă digere...