Scriitori și curente:O prelucrare a lui Eminescu

Jump to navigation Jump to search
O prelucrare a lui Eminescu de Garabet Ibrăileanu
(Scriitori și curente)


Dacă nu ne înșelăm, dl Radu Sbiera e, după Petrino și Bondărescu, al treilea bucovinean care dă publicului român un volum de versuri.

Un scriitor din Bucovina trebuie tratat cu indulgență.

O licărire de cultură națională acolo trebuie prețuită. Totuși, nu putem să arătăm aici un entuziasm față de volumul dlui Radu Sbiera.

Volumul acesta este, mai înainte de toate, o neîndemânatică prelucrare a lui Eminescu. Dar el este rezultatul unui proces intelectual foarte curios și interesant, care ar merita să fie cercetat într-un lung studiu de psihologie și de stilistică.

Noi ne vom mărgini să indicăm pe scurt și cu un exemplu, două, procedeele mai caracteristice prin care dl Radu Sbiera transpune pe Eminescu în ceea ce numește d-sa "poezii". Presupunem, în cele ce urmează, că cititorul cunoaște bine pe Eminescu.

Primul procedeu: Dl R. Sbiera ia poezii întregi ale lui Eminescu, pe care le reface. Satira III a d-sale (București, 13 martie 1906, stil vechi) nu e decât Scrisoarea III a lui Eminescu, bineînțeles coborâtă la ultimul nivel:

Voi, eroi, voinici de modă, înțelepți și semizei.
Ce sunteți decât o gloată de nebuni și de mișei?
A sunat și ceasul vostru, banul nu vi se mai trece,
Prea ne-ați îmbătat întruna cu minciuni și apă rece!
Fanfaroni, pungași de țară, calpuzani de vechi palavre,
Ce din țară faceți bursă, din biserici faceți havre!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Și-apoi petecile țării le cârpiți cu cifre calpe
Și din pielea ei, sărmana, faceți voi mănuși și talpe,
Și-n joben și luci de stradă, în orgii de cafenele
Și-n saloane îngropați voi a poporului grea jele...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi aveți nerușinarea să vă ziceți patrioți,
Când prădați averea țării pe furiș ca niște hoți?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Voi sunteți stăpânii țării, descendenți de vechi romani?
Scamatori ce-nșală țară și popor, vechi șarlatani.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
O, strămoși cu obiceiuri românești și voievozi,
Ați ajuns să fiți o mască pentru-acești mișei, nerozi,
Cari vă mestecă în gură toată ziua, noaptea toată,
Și cu voi ei își acopăr tot deșertu-n care-noată!
O, Mihai, ce stai călare pe un roib, și-ți zic viteaz,
Și-ai privit cu ochii-n lacrimi la nebunii cei de azi,
Cum de pala-ți nu s-ascute, calul tău nu prinde vânt
Și în glas de tunuri multe nu le sapi un greu mormânt?
Voi, ce nu mai sunteți vrednici să vă zicem noi români.
Stârpituri de fală veche, pocituri de vechi stăpâni...

Al doilea procedeu: Dl R. Sbiera combină bucăți din diferite poezii ale lui Eminescu prelucrându-le: în a d-sale Luna, luna mă omoară!..., versurile:

De la strunga cea din vale urcă tânguiri de clopot
Și tăcerea din văzduhuri se cutremură de-un ropot

sunt prelucrate după Călin al lui Eminescu, iar cele ale d-sale, care urmează imediat:

Iar talanga-n glas de-aramă mii de simțuri ea învie
Și din noaptea neființei scoate-n viață iar o mie,

după Scrisoarea I a lui Eminescu; apoi:

E atâta poezie...

a d-sale e din Scrisoarea IV a lui Eminescu ("atâta vară-n aer"), și tot de aici:

Ea [luna] din ceruri o cărare până în pământ durează,

imagine falsă, căci la Eminescu "cărarea" pe care o face luna e pe lac, ceea ce are un înțeles.

În Satira I, dl R. Sbiera se întreabă: De ce nu scriu?... ca și Eminescu în Scrisoarea II. Ideea e aceeași, dar d-sa ia și din alte bucăți. Așa versurile

Când omul pentru el e tot, și totul pentru el nimic,
Și crede, știe, jură toate că sunt în degetul său mic,
Când el, un punct din univers, chiar universul, lumea-ntreagă
În cap el spune că cuprinde, că el o leagă și-o dezleagă etc.

sunt prelucrarea unor versuri din Scrisoarea I a lui Eminescu. Tot din Scrisoarea I a lui Eminescu sunt și versurile dlui R. Sbiera:

Dar când a morții coasă rece sălaș îi dă puține scânduri etc.

Așadar: De ce nu scriu? -- e problema din Scrisoarea II a lui Eminescu; răspunsul îl dă dl Sbiera arătând micimea omului (a savantului), după Scrisoarea I a lui Eminescu... Și sunt aici și bucăți din Scrisoarea III a lui Eminescu, ca, de pildă, versurile:

Și cine-s ce din înălțimea monoclului de sumeție
Privesc horțiș . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Eroi născuți în zodia virginelor de cafenele
Cu idealu-nchis în pungă și-n foșnet surd de scumpe rochii.

În Potopul dl R. Sbiera vorbește de:

Dumnezeu-cerescul tată, care toate le-a făcut,
Dară el nici ani nu are, nici sfârșit, nici început,
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
El, bătrânul fără vârstă, tatăl lumii fără tată etc., versuri prelucrate după Scrisoarea I a lui Eminescu. Apoi, mai departe, în aceeași poezie a dlui R. Sbiera, găsim și "neamul Cain" (din Scrisoarea IV a lui Eminescu) etc.

Al treilea procedeu: Dl R. Sbiera ia factura, tonul lui Eminescu. Procesul intelectual aici e foarte curios. Iată, de pildă, poezia Măi ciobane, în care împrumutul este mărturisit prin moto ("Las'arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija sfinților/ În sama părinților!" Eminescu). În acest Măi ciobane, dl Sbiera scrie o, cum să-i zic?... o transpunere a Doinei lui Eminescu:

Măi ciobane de la stână,
. . . . . . . . .
Lasă-n sama vântului
Toată grija cântului,
În sama copoilor
Toată grija oilor...

transpunere jignitoare, căci "copoilor" a dlui Sbiera e în locul "sfinților" din Eminescu!...

Dar iată un caz mai curios. E vorba de grozăvia poporului. Citez puțin, din economie de spațiu:

...Ce, cu ceasul care trece, se apropie și vine,
Și tot crește și se înflă, golu-n lume de îl împle
Și fiori de rele șoapte se lovesc de-urechi și tâmple.
Și din patru părți a lumii se pornește o furtună,
Vâjâlie (?) cu vântoase urlă, șuieră și tună,
Și la mijloc se încinge un vârtej de uragane,
Ce se-ncaieră la trântă, luptă de oștiri dușmane;
Vifor, viscole și vânturi vâjâie, vuiesc în vaier etc.,

în care visul lui Baiazid, puțin, dar mai ales lupta de la Rovine din Scrisoarea III a lui Eminescu au servit dlui Radu Sbiera ca inspirare...

Nu mai stăruim asupra faptului (care ar fi "al patrulea procedeu") că dl Radu Sbiera utilizează pretutindeni idei, cuvinte, imagini din Eminescu... E vorba de Scumpa Bucovină!...? Desigur, vom găsi că peste Bucovina:

...prisos de-omidă se așterne,

care e o parafrazare a cunoscutelor versuri din Doina lui Eminescu: "Din Boian la Vatra Dornii? Au umplut omida cornii".

Două bucăți are dl Sbiera mai puțin rele: această Scumpă Bucovină! și Sus pe bolta albastră.... Încolo -Prozaism:

Și privirea ce-mi zbura
Încolo și încoace,
A-nghețat, și-urechea mea
Aude numai toace.
Toace de dureri și chin
Și alta nu simțește... etc.

(Dar pentru capitolul "prozaism" pot servi, dealtmintrelea, toate citațiile de mai sus.)

Lipsă de gust:

Și-un bilet mă pun să-ți scriu
Cu a ochilor cerneală,
Genele-s condeiul viu...
Buzele mi-s sugătoare,
Și coperta al meu piept.
Marcă, gândul ca să zboare
L-al tău sân scrisoarea drept...

Spirit ca acesta:

După ele-mbla întruna
Cât era voinic holtei:
Dar de când i-au pus cununa,
Nu-i plac chipuri de femei!

Verbiaj: Imposibil de citat. Citațiile ar ocupa pagini întregi. (Dealtfel, tot ce s-a citat până aici poate servi ca exemplu.) Să consulte cititorul, de pildă: paginile 58 și 59 din Satira I; p. 92, 93, 94 din Potopul.

Nu voi da decât un vers, spre a se vedea acest verbiaj:

Jale, geamăt, strigăt, urlet, vaiet, țipăt, bocet, plâns...

În Potopul, din cauza verbiajului neînfrânat, dl Sbiera ne vorbește, în vremea potopului, de:

Prin bordeie și palate, prin saloanele feerici!!! etc., etc.

Același verbiaj și aceeași lipsă de talent îl fac pe dl Sbiera să înjure ca în gazetele de provincie, când satirizează: "nebuni", "mișei", "minciuni", "fanfaroni", "pungași", "calpuzani", "bezmetici", "hoți", imitând și aici pe Eminescu -- vehemența acestuia, dar scoborând-o la nivelul cel mai de jos. Apoi, o "critică socială" de un... pesimism care vrea să fie ca al lui Eminescu.

Exemple pentru acest pesimism: -- Familia?

Față-n față cu altarul stă un mire și-o mireasă.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dară ei, când el [preotul] înșiră rugăciuni de cununie,
Gândul și-l trimit'nainte la divorțul ce-o să vie.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe subt gene la cucoane el se uită mișelește,
Ei îi place de pe-acuma altul, și abia așteaptă
Ca să treacă ziua nunții și să fie mai deșteaptă
În alegeri rafinate și-n a dragostelor râuri...

Dar a murit bărbatul:

Când prohodul lângă raclă-i cântă preotul și psaltul,
Tânăra vădană, biata, dintr-un leșin cade-n altul!...

Urmează câteva ironii la adresa durerii prefăcute a vădanelor, apoi:

Nici un an nu trece bine -- și vădana desperată
Veselă iar se mărită, cu speranță încărcată...

-- Prietenia?

Dragostea de-amic și frate este dragoste de șarpe.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La colegi de funcțiune cauți tu sinceritate?

Și mai departe... Explicația e simplă: voind să faci satiră vehementă ca Eminescu și neavând nici superbul și profundul lui sentiment de indignare ori dispreț, nici talentul lui -- dar voind totuși să ai și una, și alta --, te dedai la exagerații de limbaj, că doar-doar îți vei da ție și altora impresia că simți. Și aceasta, o acordăm, se face aproape inconștient.

Dacă un Popovici-Bănățeanu, fire melancolică și suflet de artist, a găsit în Eminescu expresia melancoliei sale, pastișându-l cu talent -- dl Radu Sbiera, fire mai aprinsă, dar fără sufletul artist, a găsit în același Eminescu expresia sentimentelor sale vehemente și l-a pastișat fără talent.