Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

 

Celebrul maestru Verdi, devenind atît de mult popular prin frumoasele sale opere muzicale, socotim că n-ar fi de prisos pentru publicul nostru a avea oarecare noțiuni asupra vieții și scrierilor sale. Luînd de autoritate pe biograful său Bernani, arătăm că el se născu în anul 1814 în orașul Busseto din ducatul de Parma.

Părinții lui nefiind în stare a face educațiunea acestui mare geniu, care încă din etatea adolescinții sale da semne de un gust decis și dă cele mai bune dispozițiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea sa de organist al bisericii din Busseto scrisese oarecare piese de muzică, care, după cum zic unii, nu erau lipsite de oarecare valoare, se însărcină a iniția pe junele Verdi în primele elemente ale muzicii.

Peste puțin timp lecțiunele lui Provesi deveniră de neajuns acestui geniu îndrăzneț și viguros, care începuse a devina cele mai abstracte și mai minunate secrete ale artii. Atunci veni unul din acei oameni cari onorează prea mult umanitatea prin buna întrebuințare a bunurilor ce le-a dat cerul. Acest om, lăsîndu-se cu totul în posesiunea inspirărei inimii sale cei nobile, dete lui Verdi mijloacele necesarii de a-și complecta educațiunea muzicală.

Verdi priimi acest ajutor, fiindcă încrederea ce avea în fortele sale dispozițiuni muzicale îl lăsa să prevază că viitorul va arăta protectorului său că nu s-a înșelat ajutîndu-l și că va putea odată să-și arate recunoștința către dînsul.

Mulțumită generozității acestui nou Mecena, ce se numea Antonio Barezzi, fiindcă prin ajutorul său Verdi se duse la Milan la anul 1833 și putu rămînea acolo pînă la anul 1836, de-și complectă studiile sub direcțiunea ilustrului maestru Lavigna, ce împlinea pe atunci foncțiunele de capelmaestru al imperialului Teatru de la Scala.

După acești trei ani consacrați unui studiu serios și neîntrerupt, în care scrise deosebite mici compozițiuni ce deteră probă de strălucitele calități ale unii fericite imaginări, el se întoarse la Busseto în sînul familiei sale, temîndu-se a să arunca în splendida, dar grozava arenă a luptelor, în care victoriile sînt tot atît de disputate și rare, cît sînt de lesne căderile.

Trei ani aproape se sili a-și înfrîna ardentele speranțe, ce printr-un prism de lumină îi desemna strălucitul său viitor, și putem zice că dulcele îngrijiri ale familiei sale, iar mai cu seamă suava pasiune a amorului ce nutrea pentru fiica făcătorului său de bine, reușiră a domoli acea ferbidă și energică inspirare a geniului său. Dar acea viață modestă și liniștită nu fu de ajuns ca să înfrîneze secreta impulsiune care îl împingea către viitor și care îi prepara cele mai briliante succese, precum și acea popularitate ce era s-o cîștige cu o repeziciune atît de miraculoasă. Se hotărî a se duce la Milan, dar înainte de a pune în lucrare această hotărîre, uni soarta sa cu a junei fiice a protectorului său, cu acel angel candid care îl consolase atît de mult prin surîsul și suavele sale mîngîieri în momentele sale de speranță și de descuragiare și în a cării inimă el descoperise prețioasele diamante ale amorului, dînd cu aceasta ocaziunea făcătorului său de bine ca prin astă unire să poată împlini desăvîrșit generoasa sa faptă începută prin înlesnirea educațiunii junelui artist.

Cîteva luni după stabilirea sa în Milan, adică în toamna anului 1839, junele maestru începu cariera sa teatrală cu opera Oberto di San Bonifacio, care fu interpretată de d-la Marini și Chav și de d-nii Salvi și Marini. D-astă-dată nu vom intra în amănuntele modului reprezentării primului său uvragiu, fiindcă voim mai întîi să finim tot ce privește la lucrările ilustrului maestru. Arătăm numai că avu un splendid succes și aceasta îi procură din partea impresariului imperialului Teatru de la Scala un angagiament ca să compuie trei opere în stilul seriu și comic.

Spre împlinirea acestei obligațiuni, el compuse în toamna anului 1840 opera comică Un giorno di regno sau Il finto Stanislas, care fu priimită cu mare răceală. Vom arăta mai în urmă cauzele care influințară la căderea acestei opere.

Verdi, fiind turburat prea mult de acest trist eveniment cu care se ținea legat un altul și mai trist, adică moartea consoartei sale, ceru de la impresa Teatrului imperial desființarea contractului pe care, după niște dificultăți ce avu a combate, reuși în fine a-l dobîndi. Zece luni după aceasta Verdi duse o viață fără speranță și fără proiecte, o viață, zicem, de apatie și melancolie, în care nu îndrăzni a cere nici o distracțiune de la artă, pentru că cunoștea neputința ei de a-i alina o durere atît de mare.

În fine, după acest period de timp, plin numai de memoria pierderii consoartei sale, d-l Merelli prezentă lui Verdi un libret ce fusese declarat de nemuzicabil de către un maestru, al cărui nume de delicateță îl vom ține secret; acel libret era opera Nabucodonosor.

Plăcu prea mult lui Verdi acest grandios argument, îl învesti numaidecît cu o muzică briliantă și în carnavalul anului 1841—1842 dete Teatrului Scala sublima operă Nabucodonosor și înavuți repertoriul italian cu un magnific cap d-operă care, după ce că avu un succes briliant în Milano, avu cele mai entuziastice aplaude mai de la toți amatorii de muzică din peninsula italică.

După triumful ce avu Nabucodonosor, d-l Merelli angajă pe Verdi ca să-i mai compună o operă pentru carnavalul acelui an. Atunci Verdi dete pe I Lombardi, care, deși fu reprezentată în timpul unor rivalități artistice ce făcuseră din scena Teatrului de la Scala o armă de lupte, tot avu unul din cele mai brilante succese.

Cu Nabucodonosor și I Lombardi, fama compozitorului nostru deveni populară, numele său dobîndi în prea scurt timp o mare celebritate ce începuse a rivaliza cu cele mai distincte din timpii aceia. Aceste două sublime creațiuni muzicale, oriunde fură reprezentate, avură cel mai briliant succes. În toată Italia se serba cu entuziasm arătarea acestui nou compozitor, care venea să ridice teatrul de muzică italian ce ajunsese mai în decadință.

Aceasta fu cauza care îndemnă pe impresariul Teatrului Fenice din Veneția a contracta cu Verdi scrierea unei opere noi. Verdi scrise și pentru acest teatru pe Ernani, a cărui primă reprezentare fu în carnavalul anului 1843—1844 și învingînd toate obstacolele, justifică printr-un nou triumf simpatia și entuziasmul ce aveau milanezii pentru dînsul.

După vreo cîteva luni, adică în toamna anului 1844, dete la Roma frumoasa opera I due Foscari, care-i procură o a patra solemnă consacrare reputațiunei sale dobîndită cu o așa de mare celeritate și susținută printr-o serie neîntreruptă de succese briliante.

În urma acestei repezi espozițiuni de fapte, ni se pare de prisos a mai adăoga că toate teatrele principale din Italia voiră a avea opere noi de Verdi. Astfel, junele maestru, care nu avea lipsă de esperiință, preferă pe impresarii aceia cari îi oferiră mai multe avantage și se legă cu dînșii pentru patru ani, după ce mai întîi dete teatrului de la Milan pe Giovanna d’Arco și celui din Neapole pe Alzira; iar după ce scăpă de obligațiunea contractelor sale, parcurse toată Italia, lăsînd pîn toate părțile urme de marele său talent muzical.

Una din cele mai principale cauze ale prodigiosului succes ce avu operile lui Verdi fu în adevăr fina și ingenioasa abilitate cu care știu atît de bine a impiega vocea și diversele capacități ale artiștilor pentru care compunea operile sale.

Instinctul ce avea despre efect îi servi prea mult cînd scrise partițiunile sale separate pentru artiști, fiindcă el studia mai întîi calitățile lor și, după convincțiunea ce-și făcea despre dînsele, învestea apoi acele părți cu o muzică combinată astfel că artistul rămînea liber de orice restricțiune muzicală și putea să dispună de cele mai frumoase coarde ale vocei sale, care le procura aplaudele publicului și ridica meritul compozitorului.

El știu dar a prezinta înaintea publicului pe artistul mediocru subt un punct de vedere favorabil și pe cel superior în tot splendidul și putintul avînt al inspirațiunii sale, făcîndu-l să dispuie liber de meziile sale vocale și artistice.

Am văzut ieșind de sub magica vargă a lui Verdi mulți artiști de reputațiune, dar îndată ce abandonară egida marelui maestru muriră, fiindcă sucul ce le dăduse viață încetă a mai circula într-înșii.

Verdi luă din vocile cele mai incomplecte și talentele cele mai limitate, dar prin abilitatea sa scoase dintr-însele cele mai admirabile efecte; iată dar una din calitățile sale, care îl face atît de distins între maeștrii contimporani.

Numele cele mai celebre ale lumii teatrale, care prin marele lor succese deteră o suvenire despre epocele cele mai glorioase din istoria muzicală, sînt datoare lui Verdi fama lor.

Frezzolini Poggi, această admirabilă artistă, care moșteni cea mai mare parte din briliantele calități melodramatice ale faimoasei Malibran și Pasta, această artistă atît de îndrăzneață și putintă în avîntul său dramatic și care prin privirea gestului și tragica espresiune a versurilor, precum și prin dulcea și plina de forță cîntare a notelor știu să facă a vibra toate coardele inimilor simțitoare, această artistă, mai repetăm, care știa a esprima prin forța talentelor sale pînă la eminență amorul și mizeria, prin buna interpretare a muzicii lui Verdi își mai adăogă o laură la coroana sa de artistă.

Rolul Giseldei din Lombardi și al eroinei din opera Giovanna d’Arco create de dînsa deșteptară cel mai mare entuziasm în publicul teatrului italian și rămaseră pentru totdauna neimitabile.

Debassini, acel june bas care se bucură de o așa înaltă reputațiune și care a putut să atragă simpatia tutulor celor ce l-au ascultat, numai în operile lui Verdi putu să dezvolteze vocea sa plină de forță și espresiune, iar mai cu seamă opera I due Foscari deveni calul său de bătălie.

Ronconi, sublimul bariton, în nici o operă nu putu să dea o mai mare probă de omnipotența, energia și vibrațiunea vocii sale, precum și de miraculoasele sale talente dramatice, decît în operile lui Verdi, și mai special în Nabucodonosor.

În fine, tenorul Guases și primadona Love, acea filomelă de o eminentissimă agilitate, precum și toți artiștii ce fură chemați a interpreta operile lui Verdi, găsiră în această armă muzicală un nemărginit spațiu pentru dezvoltarea talentelor lor și pentru divulgarea famei lor.

Am cercetat cu cea mai strictă atențiune diversele compozițiuni ale acestui celebru maestru și putem mărturisi că am rămas surprinși de fiecare fantezii și varietatea geniului său. Am cercetat cu cel mai mare scrupul și imparțialitate diversele compozițiuni ale acestui celebru maestru și mărturisim că am fost surprins de fineța imaginațiunei și de varietatea geniului său. Spre a constata această varietate, ne e de ajuns a arăta că în zilele noastre s-ar găsi prea anevoie un maestru care să armonizeze cu atîta grație și colorit putintele și religioasele idei ale operilor Nabucodonosor și I Lombardiși apoi a descrie cu atîta eleganță și naturel mizeriile și pasiunile vieții profane din operile Ernani și Foscari, precum o făcu aceasta Verdi.

Arătarea acestui geniu în lumea muzicală și rapiditatea cu care se ilustră printr-o serie de mai multe opere ce fanatizară mai tot publicul european și care fură luate mai de toate teatrele de operă făcu să pornească asupră-i invidia mai multor mediocrități muzicale, de unde veni o serie neîntreruptă de critici de toată mîna.

Pedanții sau retrograzii muzicali țineau o critică de pedantism; cei ignoranți criticau și ei numai pentru că voiau să treacă de oameni de spirit, iar dilitanții și artiștii de orchestru, fiindcă voiau a trece de mari capacități muzicale.

Acești faimoși aristarchi muzicali se mai împărțeau și în alte fracțiuni, adică: în sentimentali, naturaliști și geografi cronologici; celor dintîi nu putea să le placă compozițiunele lui Verdi fiindcă pretindeau ca melodia să fie plîngătoare, lugubră și espresivă pînă la lacrămi, iar acompaniamentul să semene cu acela de mandolină, adică să fie unitonic. Naturaliștii strigau cît puteau că nu văd în compozițiunile verdiane reproducîndu-se fenomenile fizice și armonia imitativă a naturii. Geografii cronologici sau cosmopoliții muzicali cereau din contra să vază coloritul local, pictura cronologică și desemnarea fiecării pasiuni sau sintemintul cu culori grave. Dar cei mai neîmpăcați inamici ai lui Verdi nu erau aceia pe care-i citarăm, ci erau ultraprogresiștii muzicali. Aceștia, ca toți confrații lor de sistem, fără a-și osteni mintea în cercetarea vreunii scrieri, sfîșiau tot ce le cădea în mînă dacă nu găseau un colorit modern sau cu alte cuvinte un colorit fără culoare.

Să lăsăm dar în pace această cohortă de fanatici și invidioși, cari, nemaiavînd cu ce să-și piarză timpul, critică tot ce nu înțeleg sau ce nu cunosc, și să venim la cei mai rezonabili, cari, deși combătură atît de mult scrierile acestui maestru, porniți numai de spiritul contradicțiunei și al invidiei, avură cel puțin oarecare argumente, deși cunoaștem prea bine că aceste argumente sînt tot acelea cu care acuzau pe cel mai complect și mai original geniu despre care menționează fostele istorii muzicale, voim a zice de Rossini, de acel prodigios talent care reformă teatrul muzical și înavuți arta prin noile sale invențiuni armonice.

Splendidele succese pe care le avură primele compozițiuni ale lui Rossini și fanatismul ce deșteptară în toată lumea muzicală operile Othello, Mossé și Guillaume Tell, în loc să-i facă mai raționabili și mai moderați, ei deveniră mai turbați și implacabili, căci pe cînd Europa, în delirul fanatismului său, apoteoza pe celebrul și nemuritorul maestru ridicîndu-i statue și dedicîndu-i teatre, ei din contra îl acuzau de ignoranță muzicală și de lipsă de geniu. Iată pînă la ce grad de gelozie și de invidie fură împinși acești critici de pasiunele lor.

Unii din critici zic că Verdi nu cunoaște bine arta, alții că melodiile sunt monotone și niște plagiate, că părțile reale și masele armonice nu au într-însele nimic maiestos și original; mai zic iară ca armonia nu este tratată după frumosul gust al școalei italiene, ci după acel gust filosofic și rece al școalei germane. În astă confuziune de păreri neputînd găsi nici o rațiune, vom căuta adevărul și aprețuirea publică, căci ea este criticul cel mai imparțial și drept, ea are privilegiul esclusiv de a cunoaște geniurile cele mari și a le saluta în primul lor avînt, suindu-le la glorie pe aripile famii și ale entuziasmului cel mai fanatic, fără a mai cere permisiunea domnilor critici, ba de multe ori luptîndu-se chiar în contra lor.

Noi cunoaștem că opiniunea publică, iar nu critica, salută pentru prima oară sublimul geniu al lui Rossini și pe cînd critica fabrica cele mai invidioase polemice în contra acestui compozitor, acuzîndu-l de călcător al preceptelor și al regulilor școalei, publicul și Rossini își deteau mîna ca să o combată.

Pe cînd critica declama în contra artei plină de ornamente a divinului Bellini, opiniunea publică, printr-o dreaptă și imparțială aprețuire ce făcea frumoaselor și pateticilor melodii ale acestui Orfeu al Siciliei, îl diviniză prin aplaude frenetice.

Spuie d-nii critici care fu talentul ce avu fericirea a fi descoperit de dînșii, căci noi în adevăr nu cunoaștem nici unul, ba din contra, ei veștejiră sau pierdură multe talente în prima lor aparițiune, prin veninoasele lor critici. Noi, ținîndu-ne de opiniunea publică, vom defini cu cea mai posibilă claritate talentul și calitățile maestrului Verdi, care în așa scurt timp îi dete locul destinat la Parnasul muzical.

Calitățile primordiale prin care se distinse atît de mult între compozitorii cei mediocri sunt gustul delicat și acea eleganță nemărginită de care sunt pline compozițiile lui; dar ce e mai superior într-însul este instinctul ce are despre efectul maselor armonice.

Oberto di San Bonifacio, prima sa operă, ne dete numai o probă despre aceste prețioase calități, iar Nabucodonosor ne dete ocaziunea să vedem prodigioasa și complecta dezvoltare a talentului acestui mare compozitor, care știu adesea, prin geniul sau creator, a trage din compozițiunile sale cele mai frumoase efecte. De multe ori, prin tăierea unui period și modularea neuzitată de la un ton la altul sau printr-o repede încetare a unei voce ori intrarea unui instrument all’improvista, știu a scoate un briliant efect din cea mai monotonă idee melodică sau a face maiestos un period muzical care, deși frumos în sine, dar din lipsa maiestoaselor forme, ce numai ele sînt în stare să atragă atențiunea publicului, ar fi rămas pentru totdauna neprețuite.

Una din cele mai notabile particularități ale geniului său este tactica cea sigură și delicateța cu care știu atît de bine a conduce scrierile sale, chiar de la cei dintîi pași ce făcu în cariera muzicală. Dar ceea ce rămîne un misteriu pentru toți este maniera prin care știu a se imposesa atît de lesne și în puțin timp de toate secretele artei și electricele forme cu care puse în mișcare publicul muzical, cînd, spre a le avea toate acestea, se cer ani întregi de studiu și de meditare. Într-adevăr e un mare mister, care numai printr-un esamen fiziologic al organismului ceribral al lui Verdi s-ar putea dezvălui, fiindcă arta muzicală, fără concursul naturei, nu ar putea ajunge niciodată la asemenea mari rezultate.

Este necontestabil că între altele multe ce se cer de la o celebritate muzicală, originalitatea ideilor și a stilului sînt cele mai principale condițiuni, căci numai ele pot da pe adevăratul geniu.

Unii, nemaiavînd ce defecte să mai atribuie acestui mare maestru, îl acuzară că a imitat prea mult contrapunctul cel rece și complicat al școalei germane. Dar și aceștia, ca și ceilalți, sînt în eroare, fiindcă masele armonice, așa precum le tratează Verdi, departe de a pierde caracteristica geniului italian și acea dulceață cu care natura dotă atît de mult geniul populilor meridionali, din contra atestează pînă la evidență că el știu mult mai bine decît alții a profita de marele tezaur al armoniei.

Alții iar zic că operile acestui maestru au oarecare asemănare cu unele d-ale altor celebri compozitori, noi însă, pe cît vedem că această mică asemănare privește numai la unele idei în parte, iar nu la operă în total, nu putem zice decît că este o calomnie provenită din invidie, fiindcă asemenea mici licențe s-au practicat și se practicează de toți compozitorii.

Dacă s-ar esamina operile de stilul grandios și solemn ale celor mai mari maeștri, s-ar găsi în adevăr că între ele și cele scrise de Verdi esistă oarecare asemănare, însă această mică asemănare esistînd numai în imitațiunea formei, iar nu în ideile și în amănuntele acelor sublime opere, nu-i poate da nume de plagiator. Opera Nabucodonosor, în care domină ideile cele mai sublime și originale ce ar putea inspira pe un compozitor de geniu, e demnă de înaltul grad la care se află pus Mossé a lui Rossini. Cu aceasta nu doară că voim a zice că Verdi este rivalul lui Rossini; nu, căci o rivalitate cu Rossini este peste putință, decît numai voim a demonstra că el, scriind pe Nabucodonosor, ne-a dat un cap d-operă demn de Rossini. Și credem că această operă, atît pentru noi, cît și pentru toți aceia care cunosc muzica, va trece de o compozițiune grandioasă și originală, plină de forme și idei neuzate de alți maeștri, precum și de o mare abundență armonică de un colorit dramatic, iar ceea ce ne surprinde mai mult este stilul cel grandios, plin de vigoare și de efect, care diferă atît de mult de gustul meschin și trivial al compozitorilor mediocri.

Espozițiunea acestor amănunte asupra calităților muzicale ce a dezvoltat geniul celebrului maestru Verdi nu o făcurăm pentru alt decît numai ca să punem, de se poate, pe publicul nostru într-o mai de aproape cunoștință despre ceea ce a concurat de a face scrierile acestui compozitor atît de populare și preferate scrierilor celorlalți compozitori, iar nicidecum ca să confondăm sau să convertizăm pe criticii muzicali, aceasta fiind cu neputință, și apoi reputațiunea acestui maestru este atît de întărită, că ar avea a se teme prea puțin de dînșii.

Ceea ce ne mai rămîne a ști este daca Verdi va reuși în stilul comic tot așa precum s-a înălțat în cel seriu.

Această problemă nu se poate dezlega decît printr-o probă. Noi însă credem că geniul acestui maestru, dat cu totul numai în compozițiuni serii, va reuși poate cu un chip mediocru în stil comic, dar aceasta nu e sigur; oricum va fi însă, gloria ce dobîndi printr-o serie neîntreruptă de succese brilante pe toate teatrele lumii va rămînea pentru totdauna ca un mister al geniului său.