Scenetă

Jump to navigation Jump to search
Scenetă
de Dumitru Iacobescu


<poem> În depărtări se-nchide cetatea de lumină Și rănile de seară prin umbra ei se scurg; În balamuc nebunii, uitați într-o grădină, Stau înecați în vraja acestui trist amurg, Privind cum unul joacă un dans de balerină.

În salturi delicate, ridicol de naive, Își leagănă papucii c-un tremur întrerupt, Pe fața lui surâde triumful unei dive, În timp ce spectatorii, prin pantalonul rupt, Admiră în tăcere picioarele-uscățive.

Iar unul dintre dânșii, plecându-se, îi strânge Un mic buchet de iarbă și de măceș uscat, Cum, însă, dansatorul refuză încurcat, Galantul se repede și-l bate pân' la sânge. <poem>