Scara Mâței

 

Reprezentată pe Teatrul Național din Iași în beneficiul artiștilor români. 1850.

PERSOANE

ANICA FLORINEASCA, tînără văduvă

GHIȚĂ FĂURIN, vărul ei

MĂGDIAN, prezident la Roman

MARIN GRĂDINARUL

FLORICA, femeia lui

O SLUJNICĂ A ANICĂI

SĂTENI

(Teatrul reprezintă o grădină frumoasă cu copaci, straturi de flori, basinuri cu apă ș.c.l. În mijlocul scenei, pe al doilea plan, un boschet de verdeață deschis. În fața boschetului, o canape de iarbă și o ghitară aninată de crengi. În dreapta și-n stînga scenei, pe intîiul plan, două pavilionuri cu uși și cu balcoane deasupra ușilor. Dinaintea pavilionului din dreapta, o scară înaltă îndoită. La ridicarea cortinei începe faptul zilei și se aude cînticul unui cucoș.)

SCENA I

MARIN (cu o greblă în mînă): Hîș, cucurigu dracului, că-i trezi cuconița… (Vine în fața scenei.) Biata cucoana Anica!… De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă!… și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?… că era un matuf răposatul… să fugi în lume… pare că era un snop de urzici! Doamne, iartă-mă, că o răposat… dar bine-o făcut!… (Se apucă de grebluit.) Hei, hăc!… Florico… Florico!… Urît ți-a fi făr’ de bărbățel! că-i numai o lună de cînd ne-am cununat… numai o lunicică, și povestea vorbei… parcă-ar fi plouat cu piper între noi!… Tu te afli la tîrg cale de-o poștă de mine, și eu la țară la Florinești, cu grebla-n mînă și cu doru-n suflet.

Vai de tine.

Măi Marine!

Cine-a zis să mi te-nsori!

Cînd departe

Tu n-ai parte

De-a Floricăi mîndre flori,

În zadar l-a mea privire

Mii de flori aici lucesc,

Eu cu dor și cu iubire

La Florica-n veci gîndesc!

Căci puicuța mîndruliță

Poartă-n față doi bujori,

O garofă pe guriță

Și-n sîn fragezi crinișori.

Dar, Marine,

Vai de tine,

Cine-a zis să mi te-nsori? ș.c.l.

(Cucoșul cîntă iar.)

Iaca… crestatul! că nu-i mai tace pliscul… Vai mînca-te-ar ulii!… hîș încolo… la poiată.

(Aleargă în fund și iesă puțin în stînga aruncînd cu pălăria.)

SCENA II

MĂGDIAN și ANICA (ies pe balconul din dreapta. Anica in toaletă de noapte și Măgdian în costum de călător.)

ANICA: Auzi cucoșu, dragă Măgdiene?… grăbește-te de te du păn’ce nu te vede nime.

MĂGDIAN: Ah, crede-mă, Anică, că nu-i vreme încă…

ANICA: Da n-ai auzit cucoșul?

MĂGDIAN: Ba l-am prea auzit, arză-l focu! dar a fi cîntat în somn.

ANICA: Oricum, du-te mai bine păn’ce nu se trezesc oamenii din sat.

MĂGDIAN: Ce necaz! Doamne, Doamne! să fim siliți a ne tot ascunde de ochii lumei.

ANICA: Răbdare, iubite Măgdiene, încă zece zile pănă s-a înplini vremea cernirei mele… ș-apoi vom descoperi taina noastră la toți.

MĂGDIAN: Zece zile încă!

ANICA: Adu-ți aminte că tu m-ai rugat să ne cununăm numaidecît… Într-ascuns… deși nu se împlinise încă anul de la moartea bărbatului meu.

MĂGDIAN: Ai dreptate, dragă Anicuță. Fie cum vrei tu… dar după zece zile?

ANICA: Îi avea dreptul de a întră la mine pe ușă ziua mare, iar nu tot pe fereastră ca acum, și noaptea.

MĂGDIAN: Că, zău, drept să-ți spun, m-am cam săturat de scara mîței și mai ales de alergări călare, de la Roman aici și de aici la Roman seara și dimineața. De două săptămîni de cînd ne-am cununat, sînt bărbatul cel mai struncinat de pe fața pămîntului.

(Se aude Marin cîntînd în culise.)

ANICA: Auzi? Du-te degrabă și să vii deseară!

(Măgdian trece de pe balcon pe scara milei.)

SCENA III

Cei dinainte, MARIN (ivindu-se după copaci)

MARIN: Ce-mi-văzură ochii!… cuconița cu prezidentul din Roman?… Mă… ă… ă!…

MĂGDIAN: Adio, dar, iubită Anicuță.

ANICA: Adio, scumpul meu.

Trio

MĂGDIAN

Adio, iubită!

Rămîi fericită.

Precum doresc eu

Gîndește la mine,

Căci eu lîngă tine

Las sufletul meu

ANICA

Adio, iubitei

Pe căi înflorite.

Precum doresc eu

Mergi, du-te cu bine.

Cu gîndul la mine.

O sufletul meu!

MARIN

Cucoana cernită

A dat de ispită.

Ce poznă, valeu!

O văd, o văd bine

Ș-a crede nu-mi vine

Pre sufletul meu!

MĂGDIAN

Mă dispart de tine cu măhnire-amară,

Dar pe-al fericirei dulce, dulce scară

Mă voi sui iarăși, draga mea, deseară.

ANICA

Ca și tine-acum simt mîhnire-amară,

Dar mă mîngăi dulce c-ai să vii deseară.

MARIN

Ian privește poznă, fac amor pe scară.

ANICA

Adio, deseară!

MĂGDIAN

Deseară!

MARIN

Deseară!

(Împreună.)

MĂGDIAN

Adio, iubită ș.c.l.

ANICA

Adio, iubite ș.c.l.

MARIN

Cucoana cernită ș.c.l.

(Măgdian sărută mîna Anicăi și se coboară. Anica întră în casă și închide fereastra.)

MARIN (în parte): Măi Marine, aține-te vîrtos că aice-i treaba pe drăguș la căuș. (Iese dintre copaci și trece în dreapta.)

MĂGDIAN (pe gînduri): Cînd m-ar vedea împricinații cățărîndu-mă zi și noapte pe scară, oare ce ar socoti în gîndul lor despre prezidentul din Roman?

MARIN (în parte): Ce bolborosește din gură?

MĂGDIAN: De 15 zile m-am făcut mai tainic decît comoara zgîrcitului. În taină vin aici, în taină petrec cu Anica, în taină mă întorc acasă la Roman, ca să nu mă vadă nime și, slavă Domnului! pănă acum am izbutit de nu m-a zărit nici un om.

MARIN (în parte, pufnind de rîs): Ba că chiar.

MĂGDIAN (căutînd ceasornicul): Îi vreme de încălicat. Mă duc să-mi ieu bietul cal din marginea satului. (Vrea să plece și dă cu ochii de Marin.) Na, c-am pățit-o!

MARIN (Închinîndu-se): Bună dimineața, cucoane… frumoasă vreme-i azi, senin, răcoare… numai bine de primblat.

MĂGDIAN (În parte): Oare zăritu-m-a pe scară?

MARIN: Aud?… Eu unul nu pot pricepe cum de pot dormi boierii păn-amiazi vara?… da eu cînd aș fi boier, m-aș trezi ca d-ta în faptul zilei, și aș deschide frumos ferestrile și aș ieși în balcon, ca să aud păserile făcînd ceah, ceah, ceah…

MĂGDIAN (în parte): M-a zărit hoțul!

MARIN (în parte): Mă… ă…! că nu pricepe. (Tare.) Zău așa, cucoane… și alta; pentru ca să nu fac huiet în casă, mi-aș face înadins o scară… ia ca asta care-mi slujește de curățit copacii… și m-aș coborî frumușel pe furiș din balcon în grădină de-a dreptul.

MĂGDIAN (În parte): Bate șeua… (Tare, arătînd o pungă.) Jupîne Marine, vezi punga asta?

MARIN: Ba nu o prea văd bine, că-i cam departe și mă dor ochii…

MĂGDIAN (puindu-i punga în mînă): Iată-o chiar sub ochi. Acum spune-mi: văzut-ai ceva mai adinioare… Într-acoace? (Arată scara.)

MARIN: Într-acoace?… cînd te scoborai de sus?… Ba m-a ferit Dumnezeu. N-am văzut nimica, nici pe d-ta, nici pe cuconița.

MĂGDIAN (dîndu-i punga): Foarte bine. Văd că ești priceput… Na cu ce să-ți astupi ochii și de-acum înainte… (Vrea să iasă.)

MARIN (în parte): O merță! și cele multe înainte… (Tare.) Cucoane Măgdiene… cucoane!…

MĂGDIAN (oprindu-se): Ce-i?

MARIN: De astupat ochii mi-ai dat… dar de astupat gura?…

MĂGDIAN: Cu adevărat… uitasem!… poftim și pentru gură… (Îi dă încă o pungă; în parte.) M-a scurs de bani hoțul.

MARIN (în parte): Două merțe! noroc să deie Dumnezeu. (Tare, alergînd după Măgdian.) Cucoane… cucoane… dar de astupat urechile nu-mi dai ceva?

MĂGDIAN (viind supărat lîngă Marin): Cît pentru urechi, să știi că ți le-oi bate la stîlp dacă te-a împinge păcatul să auzi ceva cu ele… Auzitum-ai? (Iese prin fund în stînga.)

MARIN: Bunătatea d-tale, cucoane… sărut mînile… De-acum sînt și surd și mut. (Viind în fața scenei.) Mă!… ‚da bine ți-a curs laptele în păsat, Marine… hăi!… două pungi de bani deodată!… Ian vezi-le cîtu-s de grele… parcă-s două prepeliți de toamnă. (Sărutîndu-le.) Că mare drăgălașe mai sînteți pe fața pămîntului!… Am să cumpăr o rochie de halastîncă Floricăi… da știi? cole, ghiurghiulie… să-ți ieie ochii cale de-o poștă… și mie am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s Bimbașa-Sava… Ei, de-acum, Mărinaș dragă, destulă vorbă… și mi te apucă de lucru, că azi îi ziua cuconiței. Să te văd, tătucă… să mi-i durezi un snop de flori cît o dimerlie, tot cu bujori și cu ciuboțica cucului. (Merge de ridică scara de sub balcon și o așează în fund.) Ia scara asta mi-a adus noroc astăzi… Bine-a zis cine-a zis, că norocu-i ca o scară!…

Cîte soiuri de momițe

Am văzut în viața mea

Tot sărind din schițe-n schițe

Pe a lumei scară grea!

Ș-ajungtnd în vîrf. deodată

Le-am văzut de sus căzînd

Cînd pe schițe chiar îndată

Săreau altele rîzînd;

Căci norocu-n lume e-ndoită scară,

Unul cînd se suie, altul se coboară.

(Iese prin fund, în dreapta.)

SCENA IV

ANICA (pe pragul ușei pavilionului din dreapta, vorbește în cantonadă): Un răvaș pentru mine?… De unde?… de la Roman?… Adu-l încoace… (Vine în scenă, deschizînd răvașul.) Cine să-mi scrie de la Roman? Măgdian?… nu cred ca să fi putut ajunge. (Citește:) „Sărut albele mînușiți a verișoarei Anicăi. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet tocmai din copilărie… (Vorbit.) Ha, ha, ha, ha!… iar de la nebunu cel de Ghiță Făurin… vărul meu… Ian să videm ce mai zice? (Citește:) D-ta însă, Anicuță mult adorată, m-ai izgonit cu cruzime din ochii matale și mi-ai hotărît să nu mă înfățișez dinaintea lor, decît numai cînd oi fi însurat… (Vorbit.) Ce era să fac dacă nu mai înceta cu declarații de amor… (Citește:) Iată dar că nemaiputînd învinge dorul ce am de a te videa, iubită verișoară, m-am jertfit pe altarul lui Isaia-dănțuiește; și nu mai tîrziu decît astăzi voi zbura la Florinești unde este îngerul vieței mele. Nevasta mea mi-a sluji de pașaport, spre a trece hotarul moșiei matale… Al matale în veci robit. — Ghiță Făurin. Post-scriptum: Nevasta mea este un rod cîmpenesc, fiind răsărită și crescută tot la țară. Te rog, iubită Anicuță, să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale.” Ce supărare! Tocmai cînd vreu să fiu singură, să-mi vie oaspeți… și-apoi încă cine?… nebunu cel de Ghiță! Nici că poate cineva să fie un ceas în liniște… (Se primbla supărată.)

I

Păsărele mult iubite,

Cît sînteți de fericite

În al vostru dulce trai!

Voi iubiți, iubiți în pace,

Voi zburați unde vă place

Și prefaceți lumea-n rai.

II

De m-aș face-o păsărică

N-aș mai plînge singurică

Cu-a mea jale, cu-al meu dor;

Dar ca voi, mici păsărele,

Aș schimba zilele mele

În dulci zile de amor.

(Se aude în fund, în dreapta, glasuri multe de țărani. Anica întră în boschet.)

SCENA V

ANICA, SLUJNICA (ieșind din dreapta) și, mai pe urmă MARIN (cu săteni)

SLUJNICA: Cuconiță! o venit sătenii cu pocloane de ziua d-tale și să roagă să vie aice.

ANICA: Cum?… azi e sărbătoarea mea?… Eu o uitasem.

SLUJNICA: Le dai voie, cuconiță?

ANICA: Zi-le să vie.

(Slujnica se duce în fund, în culisele din dreapta, și se-ntoarce îndată cu țăranii.)

ANICA (singură) Curios lucru! Cînd eram măritată cu Florinescu, număram zilele pe degete… și acum nici nu știu cum trec.

(Sătenii vin din fund cu pocloane. Marin în fruntea lor aduce un buchet mare.)

SĂTENII

Haideți toți cu veselie

Să urâm întru mulți ani

Pe stăpîna de moșie

Ce iubește pe sărmani!

MARIN

Cuconiță, sănătate,

Să trăiești întru mulți ani!

Toți cu inime curate,

Grădinari, păstori, țărani,

Îți depunem la picioare

Ale noastre mici odoare.

(Sătenii ce port pocloane se înaintează pe rînd și le închină Anicăi. Marin le arată.)

MARIN

Pui de găină,

Flori de grădină.

TOȚI

Pui de găină,

Flori de grădină.

MARIN

Mere și pere,

Ouă și miere.

TOȚI

Mere și pere,

Ouă și miere.

MARIN

Și fragi și mure,

De la pădure.

TOȚI

Și fragi și mure,

De la pădure.

MARIN

Și trei meioare,

De sărbătoare.

TOȚI

Și trei meioare,

De sărbătoare.

ANICA

Oameni buni, cu mulțămire

Lîngă mine vă privesc.

Sănătate, fericire

Eu din suflet vă doresc.

(Dîndu-le o pungă cu bani.)

Iată, mergeți în cimpie

Să jucați cu veseliei

SĂTENII

Să trăiască-n veselie!

Să trăiască-ntru mulți ani

Stăpînica de moșie

Ce ajută pe sărmani!

(Se aude în fund, în dreapta, vuiet de cai de trăsuri fi răcnete șurugiești. Sătenii se trag cîntînd pintre copacii din dosul boschetului.)

SCENA VI

ANICA și SLUJNICA (in boschet), MARIN și SĂTENII (împrejur în fund),

GHIȚĂ (în costum elegant de drum),

FLORICA (în toaletă bogată dar prea încărcată: brațile, cortel, evantail).

FLORICA (în culisa din fund în dreapta): încet, oblu… că mi-i prăvăli.

GHIȚĂ (asemene): Da n-ai frică, soro, că ești cu mine.

FLORICA (întrînd iute, apărîndu-se cu evantailul): Ba că chiar… Uf! Slavă Domnului c-am scăpat pe uscat, că era să-mi vie zumaricale… să leșin.

GHIȚĂ (alergînd după Florica): Soro dragă…

MARIN (zărind pe Florica): Ce-mi văzură ochii! (Se apropie.) Florica!

FLORICA: Ce vrei, mojicule, de te bagi în sufletul meu?

(Lui Ghiță.) Monșerică… monșerică… da unde-i verișoara s-o sărut?

GHIȚĂ (încet Floricăi): Caută, soro, să nu mă dai de rușine.

FLORICA: Ia fă-ncolo, poznașule.

(Merg amîndoi cătră boschet.)

MARIN (în parte): Mare minune!… Ori îs orb, ori îs prost.

ANICA (ieșind din boschet): A! bine-ai venit, vere Ghiță.

GHIȚĂ: Sărut picioruțile, iubită verișoară… Am luat îndrăzneală să venim să te videm, cu soția mea, cu Calipsica.

MARIN (în parte): Cum a zis?… Soția lui… Pisica?…

FLORICA (se închină): Sărut gurița, cuconiță verișoară Anică. (O sărută de multe ori.) Să am pardon…

De mult doream să te văd, că auzisem că ești tare hazlie și ai un bucătar foarte meșter… Mă rog, sorioară, să-i poroncești să-mi facă un borș cu perișoare și alivence… că mi-i poftă…

MARIN (În parte): Î-i poftă!…

GHIȚĂ: Nu te potrivi, Anicuță, că Calipsica-i cam…

FLORICA: Ce fel cam?… Te poftesc, monșerică, c-apoi știi… (Anicăi.) Și puțintel bulgur, verișoară, cu învîrtită la sfîrșit… dar să fie cam mare.

ANICA: Bucuros, verișoară… dacă poftești. (Vorbește încet slujnicei, care îndată și întră în pavilionul din dreapta.)

MARIN (în parte): Bulgur și alivence!… Ei, apoi îi Florica!… (Se apropie de ea.) Fio… ri… co…

FLORICA: Mări, ce tot mi se vîră în ochi țărănoiu ista?… Dă-te într-o parte, țopîrlane… (Scoate o oglindioară din buzunar și-și drege sprîncenile și zulufii.)

MARIN (în parte): Țopîrl… (oftează) ane!…

GHIȚĂ (apropiindu-se de Anica): Iubită Anică, am urmat, precum vezi, poroncilor matale… M-am însurat!…

ANICA: Și foarte bine-ai făcut, verișorule.

GHIȚĂ: Dar… cum îți place Calipsica?

ANICA: îmi place prea mult… căci are un caracter vesel… deschis…

GHIȚĂ: Vei să zici necioplit?… Așa este… dar apoi ce era să fac?… M-am însurat cum am putut» numai ca să cîștig dritul de a mă apropia de îngerul…

FLORICA (viind între amîndoi): Ce vorbiți împreună?… Ian spuneți-mi și mie că mă nebunesc după cabazlîcuri.

GHIȚĂ (încet): Da mai ține-ți gura, soro, că mă dai de rușine.

FLORICA: Ce face?… te dau de rușine?… Mă rogi verișoară, scăpat-am vro prostie de cînd am venit? Așa-i că nu?… Apoi ce mă tot dondănește degeaba monșerică?… Ba că grăiesc prea mult; ba că nu stau locului. Da ce! Doamne, iartă-mă! că doar nu-s par, să șed înfiptă… așa…

GHIȚĂ (încet): Da bontonu nu iartă…

FLORICA: Mări, ian dă-mi pace cu botosul d-tale, că mă pricep eu cum să mă port pe lume.

FLORICA

I

Ca să fii cucoană mare

Și să placi la cavaleri,

E destul să fii in stare

De-a minca zece averi

Pe cordeluțe,

Pe capeluțe,

Pe danteluțe

Lucrate-ajur,

Și pe brațele

Și pe inele

Și pe mantele

De satintur,

Și pe manșonari,

Și pe bulionuri,

Și pe jambonuri

De la Paris,

Pe orice mîncare

Cu preț mai mare

Ce arătare

Îți trece-n vis.

SĂTENII

(rîzînd)

Să fie așa

Ha, ha, ha, ha!

ANICA ȘI GHIȚĂ

Îi zău așa

Ha, ha, ha, hal

FLORICA II

Iar de vrei să fii plăcută

Și madamă de bonton;

Curtizani să ai o sută…

E destul într-un salon:

Să treci măreață

Cu gura creață

Și îndrăzneață

Lîngă femei;

Dar totodată

Nevinovată,

Blîndă, plecată

Lîngă holtei.

Să critici tare,

În gura mare

Pe orișicare

Fi, chel orior!

Se detestable

Abominable

Ensiuportable

Parol d’onior!

SĂTENII

Să fie așa

Ha, ha, ha, ha!

GHIȚĂ ȘI ANICA

Îi, zău, așa

Ha, ha, ha, ha!

(Sătenii cîte unul, unul ies prin fund.)

FLORICA: Uf! c-am răgușit… mi s-a uscat gîtița. Anicuță dragă, nu cumva ai ceva poame prin grădină, să mă răcoresc.

ANICA: Ba sînt, verișoară, de care ți-a plăcea… vrei să te duc?

FLORICA: Ce se potrivește! Nu te supăra că le-oi găsi eu singură… Am mai scuturat eu copaci în viața mea. (Vrea să plece.)

GHIȚĂ (în parte, răsărind): He?… rău am făcut c-am adus-o cu mine.

ANICA: Încalțe să meargă grădinara cu d-ta… Marine… du-te cu cucoana Calipsica…

MARIN (în parte): Iar Pisica!

FLORICA: Marine!… să-mi arăți unde-s gutăile, că mi-i poftă.

MARIN (în parte): Iar poftă!…

FLORICA (sărutînd pe Anica): Mașerică, a revuar cu plecăciune. (Plecînd să iasă, zice lui Marin:) Da vină azi, leneșule. Ian vezi-l că de-abia se urnește… Hăis ța, Tălășmane… ha, ha, ha, ha.

(Iese prin fund.)

MARIN: Iaca vin, cucoană Pisică, vai de capu meu…

(Iese alergînd după Florica.)

SCENA VII

GHIȚĂ și ANICA

GHIȚĂ (în parte): Ne-au lăsat singuri!… Acum îi vreme de făcut un asalt inimei. (Se apropie de Anica.) Stai pe gînduri, verișoară?…

ANICA: Dar; te fericeam în gîndul meu că ai găsit o soție atît de frumușică și de… vioaie.

GHIȚĂ: În adevăr, Calipsica e destul de plăcută, și m-aș ferici eu însumi, dacă n-aș avea în sufletul meu o patimă care se mărește din zi în zi… O știi prea bine, iubită Anicuță. (Vrea să-i ieie mîna.)

ANICA: Vere Ghiță… văd că iar ai să începi cu declarațiile d-tale, și, drept să-ți spun… mă mir, zău, cum de nu te-ai săturat de ele de atîția ani, de cînd le tot spui de rost?

GHIȚĂ (cu foc): Să mă satur de a iubi… cînd toată viața mea să razămă numai în dragostea ce mi-ai însuflat chiar din copilărie?… Crezi că se poate?…

ANICA: Auzi însuratul cum vorbește?… ha, ha, ha.

GHIȚĂ: Însurat, însurat… Cu adevărat am făcut nebunia de m-am însurat… dar pentru cine?… din a cui poroncă?… din poronca ta, Anică, căci alt chip nu aveam ca să mă apropiu de tine.

Ah! iubită verișoară,

Pentr-un dor ce mă omoară

Am jertfit tot ce e mai bun:

Tinerețe-mbelșugate

Ș-a mea dulce libertate…

ANICA

Vere dragă, ești nebun,

Dorul rău e nălucire;

Că ai suflet cu simțire,

Vere, zău, mă îndoiesc.

De te-aș crede azi pe tine

Poate-ai rîde mîni de mine…

GHIȚĂ

(în genunchi)

Ah! mă crede, te iubesc!

ANICA: Ha, ha, ha… mă duc să-ți trimit o oglindă, vere Ghiță, ca să vezi cît îți șede de bine. (Iese rîzînd și întră în pavilionul din dreapta.)

GHIȚĂ (sculîndu-se): Se vede c-am luat-o cam răpide și că s-a spăriat… Dovadă că-i e frică de mine!… dovadă că voi birui!… Bine c-am apucat a răzbate păn-aici prin viclenie… Anica mă crede însurat… lasă să creadă… Cu chipul acesta o fac de nu se sfiește nicicum de mine… și cu o minciună de ici, cu o minciună de cole, ajung frumos la capătul izbîndei… La război toate armele sînt bune.

Femeia-i ca apa ce curge la soare

Și pănă te-neacă, te-atrage mereu,

Ca paserea mică ce-i gata să zboare

Deși eă te cheamă prin cînticul său.

Dar fie cum este, sau cum se preface;

Ca paserea mică iți place ș-o vrei.

Ca apa vicleană asemenea-ți place

Că, deși te-neacă, mori în sînul ei!

(Caută în culisele din dreapta.) Pare că zăresc slujnica Anicăi. (Scoțînd o pungă.) Mă duc să-i șoptesc două vorbe la ureche… Să-mi pregătesc mînă de ajutor în cetatea dușmanului. (Iese alergând în dreapta.)

SCENA VIII

FLORICA și MARIN (vin alergînd veseli din stingă), Anica (mai pe urmă, în balcon)

MARIN: Ha, ha, ha, ha! și, zău, Florico, nu mă-nșeli?… Tu ești Florica, nevăstuica mea?… Ha, ha, ha, mare poznă!

FLORICA (mîncînd mere): Mai eu, Marine, n-am cum mai fi… Ți-am spus că toate cîte le-ai văzut să nu le crezi… Da bune mere!

MARIN: Care vra să zică, boieriu cel cu straie strîmte?…

FLORICA: Cine?… cuconașu Ghiță?… Ha, ha, ha! (Mușcînd un alt măr.) Valeu! că acru-i! (Rîd amîndoi cu hohot.) Anica (în parte, ieșind in balcon): Cine rîde așa în grădină?… verișoara cu Marin!…

MARIN: Ei! da ian spune-mi, mai spune, Florico… cuconașu Ghiță…

FLORICA: Se vede că i s-au aprins călcăile de mult după cuconița Anica, și pentru ca să se poată apropia de dumneei, o fost silit să-i toarne o minciună de cele gogonate… Anica (în parte): O minciună!…

MARIN: Ialei!… și ce minciună?

FLORICA: Să vezi… Ieri dimineață o venit la Roman, la sameșu-n gazdă. Eu eram acolo, de făceam dulceți sămeșoaiei; cînd ce să mă trezesc?… că-mi propune să-i fiu soție, pe vro cîteva zile…

MARIN: Ce? ce?… și tu ai primit?

FLORICA: Iaca! ba n-oi primi, cînd îmi dă rochii de mătasă și capele și pantofi… Ba încă și 50 de galbeni pe deasupra.

ANICA (în parte): Așa, vere Ghiță!… bine că ți-am aflat secretul. (întră în casă.)

MARIN (turburat): Și… ian spune-mi: de mult ești… nevasta lui?

FLORICA: Numai de două ceasuri… Da pune-ți în gînd, Mărinaș dragă, ce bucurie pe capul meu, cînd m-am trezit la Florinești, aici unde știam că te aflai și tu ca grădinar.

MARIN: Așa!… de aceea poate că nici m-ai cunoscut, cînd ai întrat în grădină… ba încă m-ai și țopîrlănit dinaintea oamenilor și a boierilor.

FLORICA: Iaca prostu!… dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît?… ș-apoi ce ar fi zis cuconu Ghiță și cucoana Anica?

MARIN: Mări, că bine zici… dacă-s prost tot prost, uitasem că ești cucoană… Da ian spune-mi, Florico hăi… Florică?… mai dinioarea era grădina plină de oameni și nu se putea… dar acum.. hei?… parcă sîntem numai noi amîndoi…

FLORICA: Ce vrei să-mi dai a înțelege, calindroiule?

MARIN: N-ai cerca să-mi sai puțintel în gît?…

FLORICA: Ba și-n cap, dacă vrei, Mărinaș dragă. (Aleargă la Marin, care o ridică in brațe ș-o sărută.)

MARIN: Ura! și la anul cu bine…

(Ei joc împreună cîntînd.)

MARIN

Bine-i lingă puiculiță!

Neică, neiculiță.

FLORICA

Bine-i lîngă cel bădiță.

Neică, neiculiță.

MARIN

Cînd ii puica drăguliță,

Neică, neiculiță.

FLORICA

Cînd îi puica drăguliță,

Neică, neiculiță.

MARIN

Dă-mi, Florică, o guriță,

Neică, neiculiță.

FLORICA

Dă-mi, Marine, o garofiță,

Neică, neiculiță.

MARIN

Ș-eu ți-oi da o garofiță,

Neică, neiculiță.

FLORICA

Ș-eu ți-oi da a mea guriță,

Neică, neiculiță.

MARIN (oprindu-se deodată serios): Ian stăi!

FLORICA: Ce-ai pățit?

MARIN (luînd pe Florica de mînă, o duce deoparte): Singură ai venit în trăsură cu cuconașu Ghiță?

FLORICA: Singură.

MARIN (turburat): Florico?… Și nu ți-o cîntat moțpanu vro neică, neiculiță?…

FLORICA (împingîndu-l): Iaca prostu! Ce-i trăsnește prin cap!…

(Încep amîndoi a rîde și se prind iar la joc.)

(Împreună.)

MARIN

Bine-i lingă puiculițăl

Neică, neiculiță.

Cînd îi puica drăguliță,

Neică, neiculiță.

Dă-mi, Florică, o guriță,

Neică, neiculiță.

Ș-eu ți-oi da o garofiță,

Neică, neiculiță.

FLORICA

Bine-i lîngă cel bădiță,

Neică, neiculiță,

Cînd îi puica drăguliță,

Neică, neiculiță.

Dă-mi, Marine, o garofiță,

Neică, neiculiță,

Ș-eu ți-oi da a mea guriță,

Neică, neiculiță.

(Anica iese pe pragul pavilionului. Florica o zărește și se oprește îndată de la joc, zicînd în parte: „Cuconița Anica!” și își ia iarăși aer de damă. Marin urmează a dănțui singur.)

SCENA IX

FLORICA, MARIN, ANICA și, pe urmă, GHIȚĂ

FLORICA: Ce te-ai apucat, mojicule, de sai așa dinaintea mea?

MARIN (în parte, jucînd mereu): Cui oare grăiește?

FLORICA: Ian privește-l cum țopăiește! (Mergînd înaintea Anicăi.) Verișoară dragă, nu cumva l-a lovit strechea pe grădinarul d-tale?

ANICA: Marine!… Marine…

MARIN (oprindu-se): Aud?… (În parte.) Valeu! cuconița!…

ANICA: Du-te de vezi dacă-i pusă masa în odăile verișoarei…

MARIN: Unde?… colea-n stînga?

FLORICA: Da, dă, mișcă-te azi, degeratule! că mi s-au lungit urechile de foame.

MARIN: Iaca mă mișc, cucoană Pisică… (în parte.) Iar s-a cuconit Florica. (Întră in pavilionul din stîngă.)

(Ghiță întră prin fund.)

ANICA (în parte, zărind pe Ghiță): Iaca și Făt-Frumosu nostru!… Cum am să-l rîd acuș…

GHIȚĂ: Ale mele complimente, scumpă verișoară.

FLORICA: Da vino azi, monșerică, că mă usuc de urît în lipsa matale.

ANICA: Bine zice verișoara… De ce nu șezi lîngă… soția dumitale… care te iubește atît de mult!…

GHIȚĂ: Mă iertați, vă rog, dacă am lipsit. Am fost să privesc hora din sat. (în parte.) M-am pus la cale cu slujnica. (Marin iese din pavilion.)

MARIN: Cuconiță… bucatele-s pe masă. Anica (cătră Ghiță și Florica): Poftim.

GHIȚĂ (apropiindu-se de Anica și dîndu-i brațul): Iubită verișoară, ți-am greșit ca un nebun mai dinioarea… Dă-mi voie, te rog, să viu mai tîrziu la d-ta, ca să mă tălmăcesc.

ANICA: Nu cere trebuința, verișorule.

MARIN (apropiindu-se pe furiș de Florica, ii zice încet): Florico, ți-am văzut odăile, cole… (Arată în stîngă.)

FLORICA (încet lui Marin): Să vii după ce ne vom scula de la masă… (Tare.) Da deschide ușa, bre omule… măi, că încă așa lighioaie n-am văzut. Verișoară… să am pardon… (întră in pavilion.)

GHIȚĂ (mergînd cu Anica spre pavilion): Dragă verișoară, dacă m-ai cunoaște mai de aproape, n-ai avea nici o îndoială asupră-mi… crede…

ANICA: Eu să am îndoială… nicidecum, vere Ghiță.

GHIȚĂ: Ei, apoi, făgăduiește-mi că mă-i primi mai tîrziu în pavilionul matale!

ANICA: Vom videa mai pe urmă.

FLORICA (arătîndu-se la ușă, cu gura plină): Ian lăsați vorba că se răcește borșul…

(Ghiță și Anica întră in pavilionul din stîngă.)

MARIN (singur): Mă…ă…ă!… că mari pozne o fost să mai văd pe lumea asta!… Florica șede la masă cu boierii și eu postesc la ușă!… ș-apoi vezi mă rog cum știe să se prefacă, de mă ia de ochi și mă sucește ca pe un fus!… Macar! dă, dacă o fost fată în curte!… ce să mă mai mir… Da ian să videm ce mai fac înuntru?… (Caută pintre ușă.) Mănîncă Florica sănătos… și bea, da bea…

SCENA X

MARIN (în ușă),

MĂGDIAN (viind din fund, din stînga)

MĂGDIAN (în parte, viind în scenă): Auzi, mă rog, minune!… să uit eu că azi e sărbătoarea Anicăi?…

MARIN (în ușă): Înghite Agachi… gîl… gîl… gîl…

MĂGDIAN: Ha?… (Zărind pe Marin.) Marin!… Ce faci acolo, Marine?…

MARIN: D-ta ești, cucoane Măgdiene? Ia privesc la minunății.

MĂGDIAN: Ce privești?

MARIN: Uită-te de vezi.

MĂGDIAN (căutînd pintre ușă): Ce comedie-i asta? Anica la masă cu un străin!… cine să fie?…

DUO

MĂGDIAN

Marine!

MARIN

Cucoane!

MĂGDIAN

Grăiește …

MARIN (în parte)

Ba zău?

MĂGDIAN

Cu cine-i Anica?

MARIN

Cu cine? … știu eu?

MĂGDIAN

Ian caută bine,

Dragă Marine.

MARIN

Degeaba, geaba mai vrei să căt

Căci dimineață

C-o săculteață

Gura și ochii mi-ai astupat.

(Împreună.)

MĂGDIAN (în parte)

Văzutu-mi-ai hoțul

Șiret și smerit

La pungi de parale

Cum s-a îndulcit.

MARIN (în parte)

Dă, Doamne, dă, Doamne!

Acuș iar, acuș

Îl văd c-a să-mi vie

Drăguș la căuș.

MĂGDIAN

Marine!

MARIN

Cucoane!

MĂGDIAN

(arătînd o pungă)

Privește.

MARIN

(în parte, cu bucurie)

Valeu!

MĂGDIAN

Acum știi tu cine-i?

MARIN

(luînd punga)

Acum?… Îl știu, zău.

MĂGDIAN

Spune, grăiește;

Spune, grăbește.

MARIN

El îi un hîtru din cei crestați

Ce-alung neveste

Și joacă feste,

Feste drăcoase, la cei bărbați.

(Împreună)

MĂGDIAN

(în parte)

Ce aud! de mînie,

Mă simt chiar turbat.

De-abia cu soție,

Să fiu inșălat!

MARIN

(în parte)

Trei merțe cu asta.

Îmi vine să sar,

Să joc ca nebunii

C-am prins un tatar.

MARIN (auzind vuiet de scaune în pavilion): Îra! iaca se scol de la masă… Fugi, cucoane, să nu te vadă. Cît pentru mine, pe-aici mi-i drumu. (Fuge prin fund În dreapta.)

MĂGDIAN (singur): Auzi!… Anica să petreacă cu un străin, în vreme ce eu îmi pisăz trupul calare, alergînd pe cîmpuri!… Cine ar fi crezut că… nici o lună nu-i macar de cînd ne-am cununat și… Îi aud viind… mă duc să nu mă vadă… dar n-am să-i perd din ochi… (Iese prin fund, în stîngă.) Auzi!… un hîtru!…

SCENA XI

ANICA, GHIȚĂ, FLORICA

ANICA (ieșind din pavilion): Cu seara bună, verișoară… Vă las… că, la țară, noi ne culcăm de cu vreme… Noapte bună. (Închide ușa pe dinafară cu cheia.)

GHIȚĂ (dinintru): Verișoară, da ce faci?

ANICA: Vă închid în cușcă ca pe niște porumbași… să nu zburați la noapte.

GHIȚĂ: Ian lasă șaga, verișoară.

ANICA: Noapte bună… Ha, ha, ha… vere Ghiță, te-ai prins singur în capcană!… A! te însori d-ta cu nevestele grădinarilor?… Te învoiește de-acum cu Marin…

FLORICA (dinîntru): Ha, ha, ha! cuconașule, cînd te-ai videa în oglindă, ai bufni de rîs… tare ești mucalit! Ha, ha, ha… Ce face?… Ba să nu te apropii, că te botez cu vin de Cotnari.

GHIȚĂ: Așa?… ian așteaptă…

ANICA (în parte, mergind spre pavilionul din dreapta): S-a întărtat vărul Ghiță… Cînd ar ști Marin, mare haz aș mai face… (Întră in pavilionul din dreapta.)

(Se aude în pavilionul din stînga vuiet de alergături, de scaune și de pahare stricate.)

GHIȚĂ: De-i scăpa de mine, vina mea să fie.

FLORICA: Ba, zău?… (Iese în balcon.) Ian ascultă, șezi binișor că sar în grădină. (Se pleacă pe gratiile balconului.)

GHIȚĂ (ieșind în balcon): Parcă eu sînt nebun să te las. (Vre s-o ieie în brațe.) (Se aude Marin cîntînd doina.)

FLORICA: Auzi?… Vine Marin… de nu te-i astîmpăra, strig foc!

(Se face noapte.)

SCENA XII

FLORICA și GHIȚĂ (în balcon), MARIN

MARIN (în parte):. Florica mi-a zis pe sub apărătoare, ca să viu la ea după ce s-or scula de la masă… Iată-mă-s… Halal de tine, Marine. (Merge de bate la ușa din stînga.) Florico… Florico?…

FLORICA (lui Ghiță): Țist…

MARIN: Florico… deschide că ți-o venit bărbatul… Florico?… ți-o venit sufletul… Ce, Doamne, iartă-mă, de nu răspunde?… Florico!… Se vede că o adormit!… Ei, apoi ce fac eu acum? Ha!… Mări să fac și eu ca cuconu Măgdian… Amandea la scară. (Merge de ia scara și o apropie de balconul din stînga.)

FLORICA: Ce vrea să facă?

GHIȚĂ: Știu eu?

FLORICA: Valeu!… Aduce scara!… Așa-i c-am pățit-o?

GHIȚĂ: Nu te teme, că vom scăpa amîndoi.

FLORICA: Cum?

GHIȚĂ: Nu-ți pasă… Du-te de te culcă și fă-te că dormi.

FLORICA: Să horăiesc?

GHIȚĂ: Cît șepte.

FLORICA (ieșind din balcon): M-am dus.

MARIN: Biata Florica!… A fi apucat-o somnul, gîndind la mine. Am s-o spariu prin somn… Hai, Marine, și Doamne-ajută.

(În vreme ce Marin se suie pe o parte a scării, Ghiță se coboară pe ceealaltă parte.)

GHIȚĂ (în parte): Unul cînd se suie, altul se coboară. Parcă ne jucăm de-a scara mîței. (Sare jos.)

MARIN (suindu-se în balcon): Halal de tine, Marine! (Întră înintru.)

SCENA XIII

GHIȚĂ [ANICA]

GHIȚĂ: (singur): Uf! iată-mă-s pe uscat!… A! verișoară, îmi făgăduiești o întîlnire ș-apoi mă-nchizi cu cheia?… Poate că ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pănă la tine?… Hei, dragă Anicuță, cu Ghiță Făurin nici dracu nu poate să se lupte… Iată-mă-s scăpat dintr-o casă. Să videm acum de-oi pătrunde în ceealaltă. (Cearcă la ușă.) Ușa-i închisă pe dinîntru? Ian să cerc a-i da de știre verișoarei că sînt sub ferestrele ei… Anica-i cam romantică și-i plac serenadele… (Merge de ie ghitara din boschet.) Parcă zăream azi o ghitară în boschet… Iat-o… Să te văd, Ghiță…

Ah, mă, jur pe-a ta zîmbire,

Pe-al tău glas ceresc,

Ție-n veci a mea simțire,

Ție s-o jertfesc!

Vin’ ca dulcea mîngîiere,

Scumpul meu odor,

Că de-o tainică durere

Eu suspin și mori

Nu se zărește încă nimic?… Ba iată o lumină la fereastră. Curagiu, Făurine, norocul se apropie.

Iată ceasul de-ntîlnire.

Ceasul mult doriți

Luna, martur de iubire,

Tainic s-a ivit.

Vin’ ca dulcea mîngîiere,

Înger de amor,

Că de-o tainică durere

Eu suspin și mori

Pare că zăresc o umbră pe perdele… Ea-i! Anica!… Ce aud… o ghitară în pavilion?… Verișoara m-a auzit și vrea să-mi răspundă?… romanu-i gata!…

ANICA

(în pavilion)

Dulce-a vieței fericire,

Gingașul amor,

Trece ca o nălucire,

Ca flutur ușor.

Tu ce ai simțire vie,

Suflet plin de dor,

Prinde vesel în junie

Fluturul din zbor.

GHIȚĂ (vesel): Să prind fluturul din zbor?… las pe mine… Da oare cum s-ajung păn’la flutur? Ha… cu scara! Să fac și eu ca Marin. (Merge de ie scara și o așează lîngă balconul din dreapta.)

SCENA XIV

GHIȚĂ, MĂGDIAN (viind din fund prin întunerec și mergînd spre pavilionul din dreapta)

MĂGDIAN: Un hîtru cu Anica!… Ei, nu mă pot liniști, și pace… Îmi vîjie fel de fel de prepusuri prin cap… Mă duc să mă tălmăcesc cu Anica… Da unde să fie scara?… De abia văd prin întunerec… A! iat-o lîngă balcon… Bietu Marin, mi-a purtat de grijă!… Da de n-a fi Marin… ș-a fi domnișorul cela?… I!… m-am răcit… iute, Măgdiene. (Aleargă de se suie pe scară.)

(Măgdian se suie răpide pe o parte a scării, în vreme ce Ghiță se suie pe ceealaltă parte și se-ntîlnesc amîndoi în vîrf.)

MĂGDIAN: Cine-i acole?…eu!

GHIȚĂ: Cine-i acole?…eu!

GHIȚĂ: Cine ești tu?

MĂGDIAN: Cine sînt eu?… Eu, da tu?

GHIȚĂ: Și eu tot eu. Ce cauți pe scară?

MĂGDIAN: Ce-ți pasă?… da tu ce cauți?

GHIȚĂ: Nu-ți pasă nici atîta.

MĂGDIAN: Ba-mi pasă.

GHIȚĂ: Ba nu-ți pasă.

MĂGDIAN: Ba-mi pasă, obraznicule.

GHIȚĂ: Ce-ai zis?… Ian poftim jos să ne tălmăcim!

MĂGDIAN: Coboară înainte, că te urmez.

GHIȚĂ (scoborîndu-se iute): Iată că mă cobor. Vin că te aștept.

MĂGDIAN (pășind peste balcon): Iaca vin! ține scara să nu cadă.

GHIȚĂ (țiind de scară): O țin, vino acum să-ți arăt eu!

MĂGDIAN (din balcon): Dacă o ții, caută să n-o scapi… Cu seara bună, ha, ha, ha… (Întră in pavilion.)

GHIȚĂ (furios): Cum?… ce fel?… ce vrea să zică?… Domnule!… a întrat la verișoara pe fereastră?… A fi vrun tălhar, căci altfel s-ar fi coborît să se tălmăcească. Un tălhar!… verișoara-i în primejdie!… (Strigă în gura mare în fund:) Tălharii! tălharii! săriți, oameni buni!… Tălharii!

SCENA XV

GHIȚĂ, SĂTENII (vin alergînd din fund, avînd torțe aprinse in mini, coase, pari)

FINAL

(Împreună.)

GHIȚĂ

Tâlharii, tâlharul

Săriți,

Cu coase, cu parii

Veniți!

SĂTENII

Tâlharii, tâlharii!

Sărim,

Cu coase, cu parii

Venim!

SCENA XVI

Cei dinainte, MĂGDIAN și Anica (ies în balconul din dreapta), MARIN și FLORICA (se arată în balconul din stînga; truspatru au în mîni lumînări aprinse)

MĂGDIAN și ANICA

Ce este? tâlharii!

SĂTENII

Sărim!

MARIN Și FLORICA

Ce este? tălharii!

SĂTENII

Venim!

(Sătenii se apropie cu torțele de Ghiță. — Tablou.)

GHIȚĂ

Ce văd? Prezidentul cu Anica împreună!

ANICA

Ce văd? Ghiță, noaptea, suspinînd la lună!

FLORICA

Ce văd? monșerică!

MARIN

(în parte)

Hm! moțpan de soi

Umblă pe la case chiar ca un strigoi.

TOȚI

Ca un strigoi

Ha, ha, ha, ha!

GHIȚĂ (Anicăi)

M-ai învins, Anico, dar nu mi-e rușine.

MARIN

(în parte)

Hm! nerușinatul…

ANICA

(lui Ghiță)

Să știi de la mine

Că înșelătorii des sînt înșălați …

MARIN

Ba, zău, cîteodată chiar și dișălați.

TOȚI

Și dișălați

Ha, ha, ha, ha!

GHIȚĂ

(închinîndu-se la Anica)

Fiți veseli ferice,

De-acum

Îmi caut eu cuminte

De drum.

SĂTENII și CEIALALȚI

Mergi vesel ferice

Pe drum

Și prinde la minte

De-acum.

(Sătenii se dau în lături și fac loc lui Ghifă, care se închină și pleacă spre fund.)

(Cortina cade.)