Satira contra lui Eliade

Jump to navigation Jump to search
Satira contra lui Eliade
de Grigore Alexandrescu


     1
Cine e-acela care visează,
Atîtea proaste, mici secături
Și vrea de înger lumea să-l crează
Că ne vorbrește ca din scripturi ?
     2
Acesta este nea Ionică
Care se crede și satiric ;
O mică iasmă, un nas de pică ,
Văpsele multe nu voi să stric.
     3
Eu în credință zîmbesc de milă,
Cînd văz atîția oameni cinstiți
Cum că de dînsul nu le e silă
Și că de vorba-i sînt amăgiți.
     4
Din vreme-n vreme la certuri cată,
În sus trimite cîte-un suspin [1] ;
Inima-i însă cea necurată
Al vicleniei poartă venin.
     5
Parcă cu sfinții el se rudește,
De conștiință-l auzi vorbind [2] ;
De porunceală lăcrimi găsește,
Nimicnicia lumii jelind.
     6
Fanfaronada i-e sentimentul,
Om de nimica și ticălos ;
Crede că singur are talentul,
Și că e lumii prea de folos.
     7
La pavilonul de la cîmpie,
Unde azi este al său Parnas,
Să-ți povestească o poezie,
Din drum te-ntoarce cu mare glas.
     8
Și precum zice un poet mare,
Ce într-o vreme eu am citit,
D-ale lui vorbe n-afli scăpare,
Nici în altarul cel mai sfințit.
     9
Amorezată-i muză-nsuflată
Îi dete cheile frumuseți
Și la tot pasu-n silă-ți arată
Dup-a lui voie mii de tandreți.
     10
Dar vai d-acela care-ntrăznește
Să ia patentă de autor,
Cînd sîrmănuțul n-o iscălește
Bietul Apollon de la Obor. [3]
     11
Defăimări multe are s-auză,
Are să treacă de nenvățat,
Căci din greșeală smerita-i muză
La cea bătrînă nu s-a-nchinat.
     12
Apoi e încă viteaz din gură,
Dueluri spune cum c-a avut,
Însă rivalii, cum el se jură,
Să-i dea-mpotivă nu au putut.
     13
Deschizînd ochii, viteazul spune
Că heruvimii fug d-a lui frică,
C-au stătut zile de aur bune,
Și alte lucruri chiar de nimică.
     14
După aceasta parcă să-nsoară,
Parcă e tată norocit ;
Pe urmă viața-i pare amară,
Parcă defaimă tot cea iubit.
     15
Ba chiar ființe nevinovate,
Care de dînsul nici nu gîndesc,
Cu văpseli negre și-ntunecate
Încondeiete să pomenesc.
     16
Apoi viclenul, vrînd să ne-nșale,
Zice că visul care-a visat,
Este din scrieri orientale,
Ce un prieten lui i-a narat .[4]
     17
Parcă sînt lucruri așa-nsemnate
Care la alții s-a mai întîmplat ;
Sînt chiar vedenii pe ceas schimbate
Ce n-au în ele nimic sărat.
     18
Patriot este plin de-nfocare,
D-al omenirii arde amor,
Cînd chiar pe tată cu-ncredințare
În tîrg l-ar vinde p-un mic favor.
     19
Zice că lira el nu și-o-ntină,
Nici că tămîie el la palat,
Ș-apoi lui Dobre acum să-nchină,
Cît puțin vremea s-a mai schimbat.
     20
Laudă astăzi, mîine defaimă ;
N+are nici cinste, nici caracter,
Și heruvimii, coprinși de spaimă,
Cînd el îi cheamă, s-ascund în cer.
     21
Dar pe morți oameni cînd îi înjură,
De el în contra sînt lăudați,
Și a lui pană cu o trăsură
În rai îi bagă necercetați.
     22
Acesta este, să-i dăm dreptate ;
La ce se cade, îl veți cinsti ;
Căci eu pe dînsul, să mă crezi, frate,
Și d-ar fi-n groapă, nu l-aș iubi.


Publicată în C. D. Aricescu, „Satire politice care au circulat în public, manuscrise și anonime, între anii 1840-1846“, 1884


  1. - Aluzie la scriirile cu caracter religios ale lui Eliade
  2. - „Serafimul și heruvimul sau mîngîierea conștiinței și mustrarea cugetului“ este titlul unei poezii a lui Eliade
  3. - Eliade avea propietăți în cartierul Obor.
  4. - Aluzie la poemul „Visul“, publicat în „Culegere din scrierile lui I. Eliade“ din 1836, care avea o asfel de însemnare.