Sas-Vodă

Jump to navigation Jump to search
Legende istorice din Bucovina de Simion Florea Marian
Sas-Vodă



Doamna lui Sas-vodă, nefiind de una și aceeași nație și religie cu dînsul, ci sască din Ardeal, văzând pre bărbatul său că și-a făcut o biserică frumoasă, voi să-și facă și ea una, care ar corespunde mai bine credinței sale precum și celor de-o lege cu dînsa.

Sas-vodă, deși căutase mai nainte de aceasta toate chipurile și mijloacele doară poate înduplica pre soția sa ca să treacă la legea lui, iar ea nu voi odată cu capul să treacă și să îmbie la biserica lui, și deși planurile acesteia nu-i veneau nicidecum la socoteală, totuși nu i se puse împotrivă, ci o lăsă să-și facă și ea o biserică după plăcui ei ca să vadă ce-o să se mai aleagă și dintr-aceasta.

Sasca, bucuroasă că bărbatu-său nu i se pune împotrivă, adună fel de fel de meșteri, se apucă cu toată inima de lucru și în scurt timp fu și biserica ei zidită și sfințită.

Sas-vodă, cum a văzut că biserica soției sale e acuma gata, trimise pre unul dintre oamenii săi de încredere să vadă cum arată în nuntru și ce se petrece în timpul liturghiei într-însa.

Omul de încredere, ducîndu-se și întorcîndu-se îndărăpt, îi spuse că atât sasca cît și toți cei de-o credință cu dînsa șed prin scaune și astfel ascultă sfînta liturghie. Iară cît despre cîntări și rugăciuni îi spuse că acelea se deosebesc ca cerul de pămînt de cele românești.

Împărtășirea aceasta nu-i plăcu de fel domnitorului. Drept aceea porunci el acuma ostașilor să facă ce vor face și să dărâme biserica sascei, dar așa să potrivească treburile ca nime afară de dînșii, nemică să nu știe cum și din ce pricină s-a dărîmat. Că de va prinde cineva de veste despre pricina dărîmării, e vai și amar de capul lor.

Ostașii, cum li s-a poruncit, așa au făcut… Săpară noaptea în taină un șanț pe sub pămînt din malul părăului Cîcăina pînă lîngă biserica sascei, puseră apoi un poloboc plin de prav sub temeliile acesteia, legară un otgon lung uns bine cu păcură de borta polobocului, și după aceasta, ieșiră cu toții afară, deteră foc otgonului. Aprinzîndu-se și arzînd otgonul, cînd ajunse para la borta polobocului și pravul luă foc, toată biserica zbură în aier făcîndu-se mii de fărîme.

Sasca își frîngea mîinile de sdrbă, cînd văzu că i s-a dărîmat biserica, dar nici visînd măcar că soțul ei ar fi acela, care a pus să i se dărâme, ci cugetând că pietrarii ar fi de vină, că aceștia n-ar fi zidit-o cumsecade, se puse din nou a zidi altă biserică.

Însă Sas-vodă de astă dată n-o mai lăsă ca s-o sfîrșească, ci el dete poruncă oamenilor săi ca tot ce se va zidi peste zi peste noapte să se dărîme. Și așa sasca nu putu mai mult defel să-și ajungă scopul, să aibă și ea o biserică ca soțul său. De-aceea, văzând ea de la un timp că numai degeaba îi este munca, se lăsă cu totul de zidit.

Nu mult după această întîmplare născu sasca un băiat.

Pe cît de mare a fost însă la început bucuria ei și a bărbatului său că le-a dat Dumnezeu și lor un fiu, care avea să fie urmașul părintelui său și stăpînitor asupra Moldovei, pe atît de mare le-a fost mai pe urmă scîrba. Și iacă de ce !… Sas-vodă voia ca băiatul să se boteze în legea lui, iară soția sa nu, ca să se boteze în legea ei !

De-aice apoi iarăși ne-nțelegeri, dezbinări și certe cu mult mai mari și mai înverșunate decît mai nainte.

În urmă, văzînd Sas-vodă că numai degeaba își bate capul, că nu-i modru s-o scoată cu buna la cale, se mînie și botează cu de-a sila băiatul în legea lui.

Sasca, la rândul ei, se făcu foc și pară de mînie, și-ntr-o zi, pe cînd era Sas-vodă dus de-acasă, s-apucă și boteză băiatul de-a doua oară și anume în legea ei. Fapta aceasta însă aduse nenorocire nu numai asupra sa, ci și asupra băiatului. Căci Sas-vodă, cum se întoarse acasă și auzi cele ce s-au întîmplat, pe loc porunci Ostașilor să încarce un tun și să dee foc casei în care s-a botezat de-a doua oară băiatul…

Ce era să facă ostașii ?… Să se puie de pricină ?… Atîta le-ar fi trebuit, mai mult nu !… Incărcară frumușel tunul, înjugară patru bivoli la dînsul, se suiră apoi cu tun cu tot pe dealul Horaiț și de-aicea, îndreptîndu-l și slobozindu-l asupra casei în care s-a botezat de-a doua oară băiatul, nimiciră nu numai casa, ci și pre sasca, pre băiat, pre nănașii din urmă ai acestuia, precum și pre toți ceialalți inși, cîți se mai aflară adunați în casa aceea.

După această întîmplare tristă Sas-vodă hotărî să părăsească Siretiul. Și cum a hotărît, așa a și făcut […].