Săracul și dracul

 

A fost odată un om care, fiind bogat, se tot ruga lui Dumnezeu să-i dea și lui un copil, doi, să aibă de ce se bucura, că bogăția fără mulțumire sufletească la ce mi-e bună? Dar multă vreme s-a rugat în zadar. În vremea asta, omului i s-a întîmplat d'a căzut pe capul lui o pacoste, mai peste câteva zile alta, și a mai venit una, până — ce mai vorbă lungă? — a ajuns în sapă de lemn. Acum sărăcia ca sărăcia, c-ar mai fi pus și el mâna și ar fi ajutat pe unul pe altul, or ar fi muncit și de foame n-ar fi murit el, dar vezi dumneata când cade necazul pe rumân... el sărăcea de-o parte și nevasta începuse a-i face la copii pe de alta. Ba ce, că-i făcea, și gemeni, până se pomeni omul în cinci ani cu șapte copii.

Ei, ce te faci, vere? cu ce ții tu nouă suflete?... că guri sunt alea și trupuri să hrănești și să îmbraci. Muncea omul, muncea din greu, dar să dea de căpătâiu, defel. Se chinuia, bietul se înădușea... degeaba!

Ce să facă el că n-o mai putea duce nici c-un chip?

Auzise că într-o baltă mai încolo de capătul satului, sta Dracul cu casa, și ce rumân trecea pe acolo nu scăpa să nu pată câte una boacănă: unuia îi vorbea vita, altul perdea cojocul, pe altul îl trântea calul de-l schilodea, și altele d'astea... că dracul ce treabă are alta decât să-și vâre coada pe ici și pe colea ca să pată oamenii câte rele toate?

Ce se gândi rumânul? — Or rămâi schilod, or păcălesc pe dracu și mă îmbogățesc. Că vezi că avea el în gând ce avea.

Luă în dăsagă un ghem de sfoară groasă și făcu un țăruș ascuțit și plecă. Cum ajunse la baltă băgă capul sfoarei pe țăruș, bătu țărușul în pământ, desfăcu ghemul și începu a se face că măsoară cu sfoara, cântând și chiuind.

Auzind Dracu gălăgie, eși să vază ce e. Dădu de rumân măsurând.

— Dar ce faci acolo, mă? l-a întrebat dracul.

Rumânul se uită la el așa pe sub sprinceană și-i zise:

— Da ce zor ai tu ?

— Am, că acilea stau.

— Apăi, dacă vrei să știi, iacă: măsor locul să zidesc o biserică să fie pomană morților.

— Să nu te-mpingă păcatele să faci așa lucru aici, că te-am prăpădit; aide, ia-ți catrafusele și pleacă, or te fac de-ți trece pofta de toate.

— Mai încet, măi drace, nu te face al dracului, c'acu fac o cruce și te duci opt și cu a brânzii nouă până-n fundul iadului.

Văzând dracu că cu ăsta n-o nemerește cu răul, o lăsă mai domol.

— De ce nu faci mai încolo ce vrei să faci?... Ce zor ai să faci tocmai aici?

— Iac'așa să fie lângă baltă, să aibă popa de un' să ia apă când botează.

Si rumânul se făcu că începe iar să măsoare.

— Știi ce, mă ? zise dracul, crezând că nu e glumă, eu îți dau voie să faci aici ce vrei tu să faci, dar să te prinzi și tu a împlini trei lucruri ce-ți voi zice eu, și pe urmă, de l-ei face, să fie locul al tău.

— Ce să fac?

— Întâi, uite vezi tu calu-ăla de colo?

— Ei...

— Să-l duci în spinare până ăi ocoli de trei ori lacul.

— Da, tu poți?

— Pociu.

— Ia să te văz.

Luă dracul calul și-l puse pe spate și ocoli lacul ca și cum n-ar fi avut nirnic în spinare.

— Aoleo, zise rumânul când se opri dracul, ce, tu ai fi zicând că ai făcut pricopseala mare, ai?

— Ei, fă și tu ca mine.

— Ce ca tine? că eu fac altfel, mai abitir... Tu l-ai luat în spinare; să ți-l iau eu numai între picioare mă, să vezi.

Și o dată se repezi călare pe cal; îi dădu două călcâie în burtă și tot în goana calului ocoli de trei ori lacul și sări lângă drac.

Dracu se vede că nu mai văzuse om călare, or că erau dracii proști pe vremea aia, că rămase cu gura căscată.

— Ei, ce zici? întrebă rumânul.

— Ce să zic?... aici ai câștigat.

— Ei, alta, ce să mai fac?

— Vino'ncoa cu mine.

Îl duse dracul la un puț lângă care se afla un burduf de vită, dar nu de vită pământeană, că era mai mare încă de două ori cât burduful de bivol.

— Uite, zise dracul, să încarci burdufu ăsta de trei ori și să duci apă cu el să uzi florile din grădina casei mele. Și dracul luă burduful plin cu apă și-l ridică c'o mână în sus.

— Ai nițică frînghie ș'o lopată?

— Am.

— Dă-le 'ncoa.

Îi dădu dracul ce ceru, și rumânul se puse să facă o groapă împrejurul puțului.

— Da ce faci?

— Ce să fac? găuresc până sub fundul puțului, îl leg bine cu frânghia, îl scot de-l duc în spinare la grădină ca să nu mă ostenesc de trei ori, si ca să-ți vie și ție mai la îndemână la udat.

Dracul neavând gust să-și mute puțul din loc, zise:

— Ei las-o p'asta, c-am vrut numai să te-ncerc așa; văz eu că poți. Acum să mai faci p'a treia.

Să arunci buzduganu ăsta de fer în sus, să vedem vine mai încet decât când îl azvîrl eu, că la mine se întoarce tocmai seara de-l azvârl dimineața.

Buzduganul dracului era ușor la coadă, dar capul era de mii de oca. De coadă îl putea ridica ș-un copil, dar de tot era peste putința omului să-l ridice de la pământ.

Se uită rumânul amănunțit la buzdugan, făcu din cap semn ca cum ar fi priceput că e lucru ales, și pe urmă ridicându-l de coadă se rezemă de el și se puse a se uita țintă spre soare pe cer, și se uită... și se uită...

— Da la ce te uiți, mă? îl întrebă dracu.

— Măre, am un frate de e ferar în soare, și mă uit să văz n-o fi acolo să arunc ăst buzdugan să-mi facă și mie unu la fel, că mult e bun și frumos.

Dracul avea buzduganul din moși din strămoși moștenire și-i fu teamă că te pomenești că nu i-l mai dă fratele rumânului îndărăt.

— Ia lasă, zise, nu-l mai arunca că-mi trebuie diseară la ceva.

— Ba îl arunc, că vreau să am și eu unul la fel și să-l fac aici pe pământ nu pociu, că sunt sărac.

— Că nu...

— Ba că da...

Știi ce, zise dracul, mai bine îți dau o tocitoare cu galbeni să-ți faci tu unu și să-ți mai și rămâie, dar să te și cari de pe aici.

Rumânului îi zâmbi mustața când auzi dar se gândi că n-o să poată să ridice tocitoarea cu bănet și atunci văzându-l dracu nevoiaș și că l-a păcălit, cine știe ce-i face.

— Ei, zice, dacă e așa, mai calea-valea, mă-nvoiesc, da, tu să-mi duci banii acasă și să mă iei și pe mine-n spinare, că las' că sunt ostenit, da mi-e și degrabă că am o treabă.

Dracul, bucuros că s-a învoit și ca să scape de el mai curând, zise că vrea.

Și luă tocitoarea cu galbeni în spinare și pe rumân d'asupra și plecară!

Dacă ajunseră la locuința rumânului, el după ce-i lăsă dracul tocitoarea în bătătură, ca să-și bată și joc de sufletul lui, zise o dată colo taman când se ștergea împelițatul de nădușală pe frunte:

— Ptiu, ucigă-te crucea, drace!

Și începu să-și facă la cruci, de-a fost fugind dracu cu coada cârlionț mai rău ca de tămâie.

Și așa a rămas rumânul bogat și de-acum, i-a mers bine tot mereu până la adânci bătrânețe.

▲ Începutul paginii.