Sânta cetate (Terța rima)

Jump to navigation Jump to search
Sânta cetate (Terța rima)
de Ion Heliade Rădulescu


Crist-popolul, lumina și puterea,
Errând, sudând, străin într-ale sale,
Producând singur viața și averea,

Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale
Unde-ori căminul, ori capul a pune
(Lungă laboare! foarte lungă cale!),

Străbate lumea, lumea să radune,
Secoli și famea suferă și gerul,
Derâderi și bătăi, de spini cunune,

Crucea, roata, focul, plumbul și fierul,
Sclavie, glebă, clacă și uzură;
Custodul punge, punge cavalerul,

Cazacul punge, flagelă și fură;
Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate;
Pontefice, instructor minte, jură.

Crist-popolul suspină și străbate
Și secoli, și tărâmuri, tot pământul,
Asudă, geme, suferă păcate,

Iartă, le șterge; seamănă cuvântul:
Când prunc orfan, plângând, mendicând viață,
Când muribund ce n-are nici mormântul,

Când june discolor cu moartea-n față,
Fără mâine și azi, și fără lumină,
Iarnă și vară,-n seară, dimineață;

Ori ca om, ori sub forma sa divină,
Tot proletar la câmp și la cetate,
De la altar și până la salină,

Cu-același dor, cu-aceeași greutate.
Schimbe-se timpii, fie domn cezarul,
Patriciu sau baron, prinț sau abate,

Forță ori lege, Brama, papa ori țarul,
El nu se schimbă, aceeași laborare,
Tot proletar, tot puns, tot bând amarul.

După secoli de sânge, lăcrimare,
După varii și multele turmente,
În toți membrii, în corpul său cel mare,

Uns împărat de ambe testamente,
Verb-suveran în fine se proclamă,
Jude-ndolat de lacrimi și lamente,

Mântuitor ce morți la viață cheamă,
Ce surzii face surzi să nu mai fie,
Ce repentirea răilor recheamă

Și-n care orbii văd lumină vie,
Ce paraliticii umple de vigoare
Și lumii-aduce pace, bucurie.

Fulger îi e fața, vocea tunătoare;
Pe tron sovranul judecă pământul
Cu dreptate, putere și splendoare;

Lumină ș-adevăr îi e vestmântul.
Tremură regii, stirpea păcătoasă;
Cad porți d-aramă, rupt e jurământul!

Verde se nalță valea lăcrimoasă;
Apocaliptica, Sânta Cetate
A lumii nouă splende radioasă

De speranță, d-amor, de libertate;
Încinge muri ne-nvinși de adamante,
Se coroană de turre nestemate,

Nalță coloane de porfir gigante,
Pur ca cristalul aurul străluce.
Rubin, safir, smarald, iacint, brillante

Țin unghiuri, fundament ce le produce.
Râul vieții curge de lumină,
Minților sănătate dă și-aduce.

S-adumbră ridente-eterna grădină
D-arbori fructidori, d-arte, de științe,
Lin și armonie aure suspină,

Sacrele voi inspiră și dorințe;
Flori amarante câmpurile-nsmaltă.
Nalte-afecțiuni, sperări și credințe

Candide cresc și vergini se dezvoaltă,
Absorb viață,-amor la verbul-soare.
Asta e cetatea ideală, naltă,

Aci justiția este domnitoare,
Aci frăția e realizată,
Aci virtutea e putere, valoare

Ș-orice nevoie este ușurată.
Unul pentru toți, toți iar pentru unul:
Liberă voie, soartă nivelată,

Verul, frumosul, marele și bunul,
Eternă pace, viața socială,
Propriul sacru, rezolvat comunul.

Cetate! rezidență-imerială
Mirelui-popol, d-angeli custodită,
Tindă cerească și universală!

Profeții te-au visat trei-fericită,
Crist ți-a pus însuși piatra angulară,
Evangelistul te-a văzut urzită,

Ție martirii sângele-și vărsară,
Drepții,-nțelepții, verii cristianii
Spre-a ta înălțare mult ei laborară;

Gali, angli, italieni, poloni, germanii,
Maghiari, români, de popoli milioane
Jos au surpat și idoli, și tiranii,

Au spulberat tiare și coroane;
Cu-al lor sânge ți-au frământat cimentul
Și-ți înălțară primele coloane.

Candid, august, frumos ți-e pavimentul!
Văzut-am splendoarea-ți. Frânt e păcatul;
În drept mirele vine cu testamentul.

Deschide-ți porțile: intră Împăratul.

1856