Rustică

Jump to navigation Jump to search
Rustică
de Ioan Ciorănescu


    Cer înnorat și vestitor a ploaie,
    Pomi cari gem și cari se-ncovoaie,
    Vânt care gâfâie obosit,
    Soare ce moare în asfințit,
    Praf ce se-nalță pe drum în trâmbe,
    Care ce-aleargă pe uliți strâmbe,
    Turme ce grabnic se-ntorc din suhături,
    Flori ce tulpina și-o-nclină pe straturi,
    Și-apoi tăcere : cumpăna tace,
    Pe sat domnește vremelnică pace.
    Dar ploaia vânjos răbufnitu-și-a stropii,
    Plâng sălcii pletoase și freamătă plopii.
    Săgeți de mulsoare jos norii azvârlă
    Și curge mai turbure limpedea gârlă.
    Se văd o fată și un flăcău,
    La capăt de sat cum trec un pârău.
    Pe lunca de-alături i-a prins vijelia
    Și fata se vaită că uda-i e ia.
    Flăcăul minteanul pe spate i-aruncă
    Și-o strânge cu brațul, crezând că-i pe luncă,
    Dar fata un ghiont mânioasă i-a dat :
    « Te-astâmpără, bade, că iată-ne-n sat. »