Rumerii și școala națională croată

Jump to navigation Jump to search

Rumerii și școala națională croată
de Andrei Glavina
Unirea. Foaie bisericească-politică / Blaj, 12 Maiu 1906; Anul XVI. Numărul 20, pp. 2-3.


E lucru foarte dureros, că în satele din Istria, nu se află nici până in ziua de astăzi școli, cu toate că ne aflăm in Austria cea cultă. Cu 40—50 de ani înainte esista oarecare școală în satul românesc Susnievița (Frascati) din „Valea arsă”, sub conducerea preotului local, dar cu timpul s’a desființat și școala aceasta. Mai târziu s’a hotărît, ca băieții și fetele, înaintea sfintelor Paști, să cerceteze școala în biserică ca să învețe rugăciunile necesare, pentru primirea sfintei cuminecături, se înțelege nu în limba maternă, pe care croații o țin de o limbă de nimica, nici în limba latină, ci după zisa croaților, în limba națională croată. Sistemul acesta durează până în prezent. Poporul nostru român din Istria, bazându-se pe legile inviolabile ale imperiului, de mai multe ori s’au hotărît, să ceară școli cu limbă de propunere — română. Așa în anul 1887 unii patrioți, cu dorul de limba ce o vorbesc, au început a se îngriji de soartea lor națională și văzând pericolul cel mare, ce-i amenință, au făcut o petiție cătră dieta istriană prin care cereau, să li-se deschidă școli în limba maternă — română. Neavând nici un resultat petiția aceasta, în anul armator 1888 românii din Susnievița continuară idea lor și făcură din nou o petiție cătră dieta istriană subscrisă de o mulțime de familii românești. Prin petițiile acestea — pline de adevăr,— rumerii nu cereau altceva, decât drepturi legitime, de cari se bucură toate naționalitățile din marele imperiu austriac. Petiția din urmă a fost înaintată dietei istriane, de marele noștru susținător și patriot Dr. Antonio Scampicchio, care pe timpul acela era deputat în dietă. După o desbatere ferventă între italieni și croați, pusă la vot, a fost primită cu mare majoritate. Hotărîrea luată de dietă de a se înființa școli românești în cele opt sate românești, a rămas fără nici un resultat până în ziua de astăzi. Lucrul e foarte esplicabil: neînțelegerile între italieni și croați au fost foarte mari în privința aceasta și mai târziu, când aveam mare necesitate de persoane cu știință, noi românii nu aveam și nici azi n’avem persoane preparate, pentru a face o mișcare mai serioasă. De altă parte noi românii suntem jur împrejur înconjurați de slavi, și încă în parte de acei români slavizați, cari și-au perdut limba maternă. Ce e și mai rău, printre noi se află și câți-va preoți și propagandiști croați, cari însuflețiți de fanatismul lor caută să nimicească tot ce e mai sfânt și scump în neamul nostru românesc. Așa în cât, de câte ori rumerii au avut ocasiune de a cere ceva în favorul românismului, preoții totdeauna au căutat ași atrage prin diferite apucături și corupțiuni pe primarii și pe alți câți-va oameni venali, din satele românești, cari apoi. când era vorbă de ceva favoruri românilor istrieni, erau representanții românilor, se înțelege, fără de știrea lor și hotăreau chestia după placul propagandiștilor croați, deși în realitate poporul nu știa nimic despre cele ce se petrec. Așa cred eu, că au introdus croații limba croată, în biserica noastră catolică, fără știrea și învoirea sântului scaun apostolic, ci numai per abusum, conducând deputațiuni trădătoare și false. Tot astfel a reușit societatea culturală croată „Ciril și Metodiu” din Zagrabia, de a edifica în satul Susnievița, o școală croată. Tot prin falsitate și prin mișelie au făcut acei miniștri ai lui Hristos, nenumărate sacrilege naționale, contra uitatului popor rumer din Istria. Diplomația aceasta a misionarilor croați și neinteresarea de noi a confraților noștri români ne va aduce în abisul peririi.

E aproape jumătate de secol, de când unii români au început a se interesa de ai noștri. Bărbați însuflețiți de tot ce e românesc și conduși de un dor nesecat de confrații din depărtata Istrie, s’au grăbit a ne cerceta, a ne studia limba, usanțele și prin nenumărate promisiuni, că ne vor deschide școli românești, ne-au încurajat la păstrarea limbii strămoșești. Bucuria, ce au simțit-o rumerii, la vederea unui confrate de a lor și de a auzi dulcele graiu vorbit și de oameni cu carte, îmi e imposibil, de a o descrie; dar totuși mărturisiri despre simpatiile rumerilor, fată de confrații lor, se pot vedea în studiile și amintirile cercetătorilor noștri români. Presența, limba, încurajarea de conservare, veselia și simpatiile confraților cercetători față de noi istrienii, nici nu au cum să ne facă indiferenț. Toți rumerii au rămas, cu o dulce speranță într'un ajutor pentru lupta de conservare așa încât unii dintre cercetători au rămas neuitați în amintirea fraților istrieni. Presența și visitele dese a confraților, erau totodată și un document, că nu ne-au uitat, și că se interesază de noi. Astfel am rămas în speranța și ne-am încrezut soartea confraților, cari, durere, până în ziua de astăzi n’au făcut nimic pentru noi. Inimicii noștri croați cu liga lor culturală „Ciril și Metod” din Zagrabia în timpul acesta, în care confrații ne cercetau și ne inspirau prin diferite promisiuni efemere, s’au folosit de amorțirea noastră și de neinteresarea confraților noștri, și prin o luptă draconică, aproape contra voinței poporului, au reușit de a înființa în satul Susnievița o școală cu amăgitoarea inscripție: „Narodna Ucinoia” (Școală națională) edificiu cu un etaj, care de altcum ar fi podoaba satului. Mulțămită patriotismului câtorva persoane, cari n’au întârziat de a demasca liga culturală croată și a propaga rumerilor tenaci planurile seducătoare ale ligii croate, mișcarea și resistența rumerilor contra ligii culturale croate într’adevăr a avut efect și continuă printre toți rumerii așa încât liga nu și-a prea ajuns scopul până acum.

Rumerii din Susnievița și jur nu voesc a-și trimite copiii la o astfel de școală, — afară de vre-o câteva familii croate cari sunt bine plătite din partea legii. Dar am frică temeinică, că locuitorii văzând, că dela Maiorescu și până în present au trăit numai din promisiuni și în speranțe efemere; mai departe am frică, că dacă va mai ținea neinteresarea aceasta a confraților câțiva ani, poporul român va fi silit să cedeze lupului care așteaptă cu mare nesaț prada și oara decisivă. Noi rumerii, nu cerem dela confrații noștri de cât inițiativa și micul ajutor, pentru a putea înființa câteva școale românești, ca astfel tinerii noștri să se poată instrui în limba maternă, pe care la din contră vom fi espuși de a o uita, ca vecinii noștri, ștergându-se astfel ultimele rămășițe ale românismului din văile și munții Istriei. Confrații noștri de altcum au o sfântă datorință de a ne sări in ajutor în timpurile acestea atât de critice pentru existența noastră ca naționalitate română în marea slavismului. Acum doi ani am semnalat pericolul amenințător, conjurând românimea să nu se lase învinsă în patriotism de Bulgari. De atunci până azi a crescut pericolul desnaționalizării noastre in mod neproporționat cu timpul și cu puterile noastre de resistență. Rugăm foile românești. să auză țipetul nostru de durere și înainte de oara desperării, să ieie act de starea noastră, solicitând grabnic ajutor.

Susnievița, 1 Maiu 1906.
A. Glavina.