Rugăciune pentru pahar

Jump to navigation Jump to search
Rugăciune pentru pahar
de Ivan Nikitin, traducere de Alexei Mateevici


„Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39)
S-aprinde apusul aurit
De-asupra Iudeii mute,
Și somnorosul amurgit
Își țese umbrele tăcute...
Arzând în focul asfințirii,
Stă înverzitul Eleon,
Scăldat în valul strălucirii
Cetatea muntelui Sion,
Mărețul Ierusalim,
Vederi deschide minunate:
Frumoasele lui clădituri
În felurite lăsături
Se văd pe coastă revărsate...
Colo — Gheval și Garizim,
Spre răsărit albastre ape
Ale Iordanului. Pe-aproape,
Tot văi adânci, ce dorm în ceață...
A mării moarte frumusață
În ceruri ca prin vis privește.
Spre asfințit, în depărtare,
Lucește mijlocia mare,
Și revărsarea nesfârșită
Lărgimea ei nemărginită
Pietrosul mal o îngrădește,
Îi întuneric și tăcere
Lumini în ceruri se aprind...
Încet s-arată luna plină
Și-a Ghethsimaniei grădină
O-mbracă în albastră haină.
Și într-a serii sfântă taină,
Uitând de orișice durere
Ai Dumnezeului — Cuvânt
Trei ucenici dorm. Somnul lor
Li-i liniștit, adânc, curat.
Dar somnul lumii tulburat:
Răni grele din vechime-o dor...
Rușinea fruntea îi pătează,
Blestemul cel greu, strămoșesc,
Din veac în veac o fulgerează,
Prin voia Tatălui ceresc,
Și numa-Învățătorul singur,
În pacea verzilor adâncuri
A Ghethsimaniei, nu doarme,
Fiind nevinovat, blajin,
Amarul scârbelor venin,
El bea blestemul ca să sfarme.
Pentru preasfântul adevăr
Golgotha, crucea o prevede,
Și cuiul ascuțit de fier
Prin trupul Său intrând îl vede.
Și tulburat de scârba morții,
De groznicia aspră-a sorții,
Se roagă-așa lui Dumnezeu:
„Părinte! Tânga mă apasă,
Puterea sufletului Meu
O soarbe ziua sângeroasă,
Eu știu — aceea zi veni-va
Și cu tâlharii pedepsiți
Feciorul Tău iubit muri-va,
Ca toți să fie izbăviți.
M-a blestema atunci mulțime,
Mi-a pune-n cap de spini cunună,
Pe când într-a cerului lărgime
Va plânge-nsângerata lună,
Batjocuri grele mi-or aduce,
Spurcând cu ele jertfa sfântă
Aceia căror de pe cruce
Le-ai da blagoslovire blândă,
Și cu un râs răutăcios
S-or îndârji ei la Hristos...
Părinte! Treacă-mă paharul
Acesta, care-mi dă amarul
În schimb pentru răscumpărare!
Dar dacă nu-i altă scăpare
Din blestemarea părintească
Decât prin greaua suferință
Rușinea crucii și prin chin, --
Atunci-naintea Ta închin
Voința mea cea omenească
Și-ascult preasfânta Ta voință!"
Sfârșit-au, și ușor pășind,
La ucenici încet s-au dus
Și i-au găsit încă dormind,
Mântuitorul Iisus.
„Sculați! le-a zis, venit-a ceasul,
Sculați din somn și vă rugați,
Ca voi ispita și necazul
Ușor în lături să le dați;
Credința tare să vă fie,
Ca și-n ispită să se ție!"
Au zis — și iar s-au depărtat
Unde-au mai plâns și s-au rugat.
Și de o nouă scârbă-aprins
A se ruga El iar a prins:
„Părinte! M-ai trimis în lume,
Spre slava sfântului Tău nume,
Dar lumea nu m-a mai primit;
Despre iubire i-am vorbit
Și nu m-a ascultat pe Mine.
Am fost al ei Vindecător
Și din nevoi Izbăvitor,
Dar n-au crezut că-s de la Tine.
Eu m-am rugat pentru vrăjmași
Și le-am adus cu Sine pace,
Dar a Sionului oraș
Dureri și chinuri Mie-mi face.
Pe morți eu din morminte-am scos,
Vestind că moartea îi călcată,
Și lumea oarbă pe Hristos
Îl trage-acum la judecată.
Părinte! Treacă-mă paharul
Acesta care-mi dă amarul
În schimb pentru răscumpărare!
Tu ești stăpânitor luminii
Și voia Ta sfârșire n-are,
Dar dacă crucea Mea și spinii,
Dar dacă sângele Meu sfânt,
Dreptatea Ta dumnezeiască
Cu viclenia omenească
Prin vrerea Ta vor împăca,
Atunci Eu binecuvântând
În crucea Mea mă voi urca!"
Și iarăși El, ușor pășind,
La ucenicii Săi s-au dus
Și iarăși i-au găsit dormind
Mântuitorul Iisus.
„Sculați! le-au zis, venit-a ceasul,
Sculați din somn și vă rugați,
Ca voi ispita și necazul
Ușor în lături să le dați;
Credința tare să vă fie,
Și-aproape-a slavei-mpărăție...
Și vine lupta sângeroasă,
Ce soarta lumii păcătoase
Va hotărî pe totdeauna"...
Tăcere. Prin grădină luna
Luciri de umbre împletește...
Și iarăși El se despărțește
De ucenici plin de mâhnire,
Și-ntr-a smochinilor umbrire,
Vărsând sudori fierbinți de sânge
Se roagă iar și iară plânge.
„Părinte-al Meu și Dumnezeu,
De greul scârbei eu mă-ntunec,
Ducând al omenirii rău,
Ca om în calea mea mă lunec,
Rușinea toată o ridic
Veninul vremilor trecute,
Tăria morții ca s-o stric
Spre slava firilor căzute.
Părinte Sfinte! Mă auzi,
Norodul tău îl mântuiește,
La chinuire mă-ntărește,
În fața celor orbi și muți,
Ș-atunci cu dragoste la moarte
Jertfi-voi inima ce-mi arde!"
Au zis — și mâinile în sus
Întins-a Domnul Iisus.
Și s-a făcut tot rugăciune...
Și foc în față îi ardea
Sudori de sânge aprindea...
Și iată-a Domnului minune!
Seninul cer a scăpărat
În străluciri nepământești,
Și-ndată drumul jos și-a dat
Un duh din firile cerești.
Era nespus de minunată
Privirea lui cea liniștită,
De-o sfântă pace luminată,
I-i fruntea lui însuflețită.
Și ca un soare de amiază,
Întreaga față scânteiază.
A stat lângă Învățător,
Și cu vorbiri cerești și blânde
La jertfa morții sale sfinte
L-a îndemmnat. Și rugător
Genunchii Săi ușor își pleacă
Și-n liniște, singurătate
Alături de Hristos se roagă.
Dorm toate pline de păcate;
În ceruri — o tăcere-adâncă,
Și numai singur duhul rău
Durerea nu poate să-și stingă,
El știe bine, Dumnezeu
Împărăția lui o curmă
Și o zdrobește fără urmă,
Căci, pentru lumea păcătoasă,
Hristos cununa cea spinoasă
Cu bucurie o primește.
Cu mintea sa fudulă, rece,
Acum el bine înțelege
De ce se roagă și scârbește
Hristos, ducându-se la chin,
Să guste crucea Sa și spinii;
Și plânge-al răului stăpân
De slava Domnului luminii.
Lucește luna. Sfântul înger,
Lăsând pământul cel de plângeri,
În cer prin nouri s-a grăbit,
Pe când puternic, întărit,
Hristos la ucenici s-au dus.
În clipa-aceasta minunată,
De o mărire negrăită,
Ce frumusețe-nsuflețită
Ardea în fața preacurată!
Mântuitorul Iisus
Deschis-au gura și au zis:
„Se împlinește ce-a fost scris
De cei-naintea Mea veniți:
S-aproape zilele durerii;
Sculați-vă și nu dormiți,
Venit-au clipele vânzării!"
Și-a Ghethsimaniei grădină
De suliți multe-a răsunat,
Și a făcliilor lumină
Pe vânzător l-a luminat.
Aprilie 1913