Sari la conținut

Rugăciune mai înainte de somn

Rugăciune mai înainte de somn
de Efrem Sirul
35815Rugăciune mai înainte de somnEfrem Sirul


Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru. Cei ce ai arătat pe sfântă Maica Ta mai cinstită decât toate puterile cerești, însuți Preabunule, prin mijlocirile ei și ale tuturor sfin- ților Tăi, milostivește-Te și iartă-mi mie, nevrednicul robul Tău, orice am greșit astăzi ca un om, dar mai ales ca un fără de omenie: greșelile mele făcute cu voie și fără de voie, cu știință și cu ne- știință, din răpire, din neluarea-aminte, din multa trăndăvire și lenevire a mea; sau de m-am jurat pe numele Tău cel Sfânt, sau strâmb de m-am jurat, sau am hulit în cugetul meu sau Te-am întărâtat cu ceva. sau am furat, sau am mințit, sau prieten a venit la mine și l-am trecut cu vederea, sau pe vreun frate l-am necăjit și l-am amărât sau. stând la rugăciune și la cântarea de psalmi, mintea mea cea rea s-a abătut spre lucruri rele și lumești, sau peste cuviință m-am desfătat, sau glume am spus, sau nebunește am râs, sau în deșert m-am mărit, sau m-am mâniat, sau frumusețea de- șartă am văzut și de dânsa m-am răpit ia minte, sau cele ce nu se cuvin le-am bârfit, sau greșeala fratelui meu am iscodit-o și l-am osândit, iar greșelile mele cele nenumărate nu le-am băgat în seamă, ori de rugăciunea mea m-am lenevit, ori altceva rău am gândit Acestea toate și altele pe care le-am săvârșit și le-am uitat iartă-le. Dumnezeule, mie, netrebnicului robului Tău și mă miluiește ca un bun și iubitor de oameni. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, desfrânatul, slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.