Rugăciune la începutul lucrului

Rugăciune la începutul lucrului
de Autor Neidentificat


Doamne Dumnezeul nostru, Care dintru început toate leai făcut spre a noastră bucurie și desfătare, iar noi nemulțumitori fiind și lipindu-ne mintea de cele zidite de Tine, am uitat de Însuși Ziditorul tuturor. Pentru aceasta neai rânduit ca prin multă osteneală să câștigăm darurile Tale, zicând prin David prorocul: „Ieși-va omul la lucrul și la munca sa până seara”. Asemenea și prin gura fericitului Pavel ai zis: „Cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce”, amintindu-ne că „Fără de Tine nu putem face nimic”. Așadar, Doamne Dumnezeule, cu umilință alerg la bunătatea Ta: ajută-mi mie, păcătosului, cu harul Tău, să săvârșesc lucrul ce-l încep acum și să-l sfârșesc cu bine, spre slava Ta: a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de ani.