Romanța zilelor de ieri (Ce veche)

Romanța zilelor de ieri de Ion Minulescu

lui D. Karnabatt

Ce veche ―
Și totuși, ce nouă ―
Ne pare și-astăzi, udă de rouă,
„Romanța zilelor de ieri” ―
Romanța primelor dureri
Și-a nesfârșitelor înfrângeri!...

Ce demoni cu aripi de îngeri
Se furișază ― noapte după noapte ―
Prin camerele noastre de culcare,
Trezindu-ne din somn pe fiecare
Cu-aceleași repetate șoapte,
Cu care-n zorii zilelor de ieri
Epilogam nebunele plăceri,
Defuncte astăzi pentru totdeauna...

Păcat că n-am putut păstra nici una!...

Dar noi ― copiii nimănui
Copiii zilelor de post ―
Ca să putem trăi cu-adevărat,
Ne-am spânzurat ghitarele în cui
Și ne-am vândut măgarilor „sub cost”...
C-așa ― pesemne ― ne-a fost dat,
Deși morți, să rămânem și-azi
Aceiași cântăreți nomazi ―
Fantomele medievalilor „truveri”,
În ale căror stanțe
Doar minciuna
„Romanței zilelor de ieri”,
De astăzi
Și de totdeauna ―
Păcatul sfânt al tuturor
„Truverilor” ―
Trăiește-n vecii... vecilor!...