Sari la conținut

Romanța zădărniciei

Romanța zădărniciei
de Ion Minulescu
29567Romanța zădărnicieiIon Minulescu

Toți vă grăbiți să vă luați înainte,
Deși știți că-n viață stați pe loc,
Iar singurul vostru mare noroc
E doar același veșnic „blid de linte”.
Toți știți că v-admirați cu ură,
Sorbindu-vă cu ochii-nduioșați ―
Că, deși frați, voi nu vă sunteți frați
Și nu schimbați decât ocări pe gură...

Toți știți că-n viață vă jurați credință
Și faceți cruci numai cu mâna dreaptă,
Când nebunia cea mai înțeleaptă
E să n-aveți nici pic de conștiință...

Zadarnic vă mințiți, că fericirea
N-așteaptă decât să vă bată-n geam,
Când știți că toți sunteți copiii lui Adam
Și nimănui nu-i va surâde nemurirea!...