Romanța unui rege asiatic

 

lui Cuza Hotta

Pe soclurile albe de marmură,
Sculptate
De dalta unor meșteri aduși din alte țări,
Eternizate-n masca supremei nepăsări,
De-a lungul celor șapte alei
Întretăiate
De alte șapte-alei,
În parcul meu veghează o sută de femei ―
O sută de amante pe care le-am iubit
Cu-atâta frenezie,
Că-n spasmele dorinței
În fiecare noapte sfârșeam printr-un cuțit
Poemele-ncepute cu buzele și dinții.

Și-n parcul meu,
De-a lungul aleilor pătate
De lacrimi
Și de sânge,
La ora când amurgul culorile-și răsfrânge
Pe goalele și albe statui imaculate,
Cobor,
Cobor eu singur din vastul meu palat,
Și buzele-mi aprinse cerșesc o sărutare,Pe rând
La fiecare.
Da...
Eu ― un rege care se roagă-a fi iertat ―
Cutreier ca fantoma regretelor postume
Tăcutul parc cu șapte alei, întretăiate
De alte șapte-alei,
În care stau de pază o sută de femei ―
Și corpurile albe de piatră, nemișcate,
Le-ngenunchez cu gestul;
Iar buzele-mi aprinse
Le-ngheț cu sărutarea statuielor învinse.