Romanță fără muzică (Nu-i nimeni... nimeni să ne vadă și să ne-auză...)

Romanță fără muzică de Ion Minulescu

Nu-i nimeni... nimeni să ne vadă și să ne-auză ―
Nu pleca!
Dă-mi degetele-ți inelate să le sărut ca și-altădată,
Dă-mi degetele-ți inelate ―
Poeme-n pietre nestemate ―
Vreau să le-nvăț pe dinafară și să le cânt,
Dă-mi mâna toată,
Căci nu-i în tot salonul alta, așa, la fel cu mâna ta.
Rămâi cu mine toată seara...
Ce-ți pasă dac-o să sfârșească
Orchestra valsul?...
Tu nu știi
Că nu-i în tot salonul altul la fel ca mine să iubească?

Deschide-ți brațele ―
Altarul în care mă-nchinam alt’dată ―
Deschide-mi brațele și prinde-mi în ele brațele-obosite,
Apleacă-ți gura-nsângerată,
Și sărutările-ți aprinse înseamnă-le pe-obrazu-mi pal.
Înseamnă-le la rând, să-mi steie pe veci de pază,
Neclintite,
Ca păsările legendare pe malul lacului Stymfal!...