Sari la conținut

Romanță fără muzică (în seara când ne-om întâlni...)

Romanță fără muzică
de Ion Minulescu
29342Romanță fără muzicăIon Minulescu

În seara când ne-om întâlni ―
Căci va veni și seara-aceea ―
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Și-ți voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Și Corint...
Și-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca și pe multele pe care le-am întrebat ’naintea ta:
― Voiești sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi ―
Căci va veni și seara-aceea ―
În pat vom presăra buchete de trandafiri și chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Și vom zvârli în stradă cheia...
Și-n seara când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca și pe multele pe care le-am întrebat ’naintea ta:
― Voiești să nu mai fii a mea?...

Și-n seara când ne-om despărți ―
Căci va veni și seara-aceea ―
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă și trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Și Corint...
Și-n seara când ne-om despărți
Te voi ruga,
Ca și pe multele pe care le-am sfătuit ’naintea ta:
 ― Să-ți amintești c-ai fost și-a mea!...