Romanță (Byron)

 

I

A mea tânără taină afund rămâne-ascunsă

În tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;

Iar când inima-mi bate de sila ei împunsă

L-a ta ca să răspunză, atunci ea s-a vădit!

Și singură-n tăcere o simt iar tremurând.

II

A mea flacără este vecinică, nevăzută

Ca și slaba lumină candelei sub mormânt,

Ș-a deznădejdii rece întunecime mută

În veci nu o va stinge; iar razele ei sânt

Întocmai de zadarnici ca și când n-ar fi fost.

III

Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu trece

Făr-a-ți arunca ochiul și fără a gândi

L-aceea ce cenușa-i te simte, deși rece;

Singura chinuire și iad ce-aș suferi

Este de a fi stinsă din pomenirea ta.

IV

Ascultă-mi ast din urmă glas singur pentru tine

Virtutea nu oprește a plânge pe cei morți;

În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ast bine

O lacrimă să-ntimpin l-a veciniciei porți,

Întâia ș-a din urmă răsplată de amor.

1836