Roșiorii de Vede

Roșiorii de Vede de Ion C. Pena

poezie din revista „Universul literar”, an I, nr. 25 (20 iunie 1942)

E-o viață, mai vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de care îmi legai
Adolescența mea trudită și învinsă –
Năvod de stele, vis și putregai.

Îmi pare toamna mai fără conture
Cu miros de rășini și de inert
Decât altdată barca ei ușure
Ce reteza nădejdile pe sfert.

Alți oameni defilează pe 'nserare
Ca să-și înghită porția de timp.
Burghezi mărunți, ei nu duc în spinare
Nici besne mari, nici țăndări din Olimp.

Încătușat pe-o rână în restriște
A amuțit și parcul ca un gând.
Pe bănci nu 'ncearcă nimeni să mai riște
Să-i gâtuie tristețile, râzând.

Și totuși câtă pulbere subțire
Nu se cernea din soare pe aici.
O! burgul meu frumos din amintire
Azi parcă din cavouri te ridici!