Ritual de Sânzâiene

Jump to navigation Jump to search
Ritual de Sânzâiene


  • De Sânzâiene, la miezu nopții, la Borșa, Moisei și Vișeu (Maramureș), fetele, după ce și-au ales locul ferit la râu, vin și aducând pită și sare, fiecare separat, în șaoptă rostesc:

Bună dimineață apă cântătoare
Și curgătoare,
Apă de vin,
Cu țărmure de mir,
Ptisoare de bărbânoace,
Cu prunduri de busuioace…
Ț-am adus ptită și sare -
Tu să-mi dai leacu cel mare;
Ț-am adus și busuioc -
Să-mi dai bine și noroc.
Am zânit la tine
Să mă speli pe mine
De ură și urătură,
De ură țâpată.
Apa sună și răsună,
Bulbuci de aur adună:
Cu pumnii-i opresc
Și obrajii mi-i sleiesc
Să siu frumoasă
Și sănătoasă
Și vederoasă
Și frumoasă
Și curată și drăgăstoasă,
De cinste și omenie
Și (cutare) la mine să zie
Să-i fiu lui de soție.

  • culegător: Maria Elena Timiș,
  • de la Maria Danci, 64 ani, 1985,
  • în Memoria , 2001, p. 38.


  • Sânzâienele: se pun în buchete în vase și, în seara de ajun, de ziua lor, se fac cununi și se aruncă pe casă pentru fiecare membru al familiei. Tradiția spune că în noaptea aceea vântul e mai puternic. Celor cărora nu le cad cununile li se vestește viață frumoasă" (Mihai Olos, în Calendar, 1980, p. 72).


  • După Mircea Eliade, Sânzâienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeița Diana, frecvent odinioară în Dacia Romană (…). Florile numite sânzâiene au fost consacrate sf. Ioan Botezătorul; mănunchiuri proaspete împodobesc ferestrele, porțile, streșinile caselor, deoarece, potrivit superstițiilor, aceste flori apără pe oameni de agresiunea duhurilor rele (V. Kernbach, Dicționar de mitologie generală, 1989, p. 548).


  • Făclia. Înfloritul sânzâienelor marchează începutul muncilor agricole de vară, cositul fânului în special (…). Prin câteva așezări de pe cursul superior al văii Vișeului - Borșa, Moisei și cele trei Vișauă - oamenii mai păstrează câteva datini dispărute în celelate localități. Umblatul cu făclia este un spectacol nocturn la care asistă toată suflarea obștei. Pregătirea făcliei începe în ajun. Parul este cioplit și netezit în partea subțire pentru a fi ușor de ținut în mâini, iar celălalt capăt, mai gros, este crăpat în patru. În despicătură sunt îndesate așchii, rășină și câlți. Când s-a înoptat, copiii și feciorii urcă pe coama dealurilor, se adună în cerc și aprind făcliile. Fiecare rotește făclia deasupra capului său în sensul rotirii Soarelui.Într-un târziu, când făclia se apropie de sfârșit, fiecare coboară cu ea, arzând încă, înconjoară țarina și livada cu semănături, o aduce acasă și o dă mamei sau tatălui pentru a o înfinge în mijlocul grădinii, între straturi, în holda de cartofi sau în porumb pentru a da recoltă mai bună și a le feri de dăunători (Nicoară Timiș, în Calendar, 1980, p. 83-85).