Reverie (Fondane)

 

O, cât aș vrea, în calm, să mor pe dună,
Spre largul leneș al Mediteranii,
Când asfințitu-ntunecă platanii
Și noaptea crește albă pe lagună.

S-ascult vuind din volburi de genună
Cetăți în clocot, clopote, litanii;
Când Atlantide mucede și stranii
Își profilează stârvurile-n lună.

S-ascult, agonic, vuiet de gondole
Și brusc – în ritmul lent de barcarole,
Sirenele să-și fluture năframa.

În vraja caldă-a notelor rebele,
Ca un copil naiv – să nu-mi dau seama!
Și să m-arunc în mare după ele.