Regele din Thule

 

Era în Thule, departe,
Un rege lăudat
Și căruia, iubita, la moarte,
O cupă de aur i-a dat.

El bea din ea la ospețe,
Ținea nespus la ea,
Și ochii-i mureau de tristețe
De cîte ori o sorbea.

Și cînd a fost să moară,
Urmașilor lăsă
Orașele toate din țară,
Dar cupa o păstră.

Acolo, pe țărmul mării,
În sala din vechiul castel,
Cu toți fruntașii țării
La masă șade el.

Bătrînul crai se scoală,
Închină înc-o dat'
Și-azvîrle cupa goală
În valul înspumat.

Cu ochii stinși sub pleoape,
O vede cum căzu
Luată-ncet de ape,
Și-n veci nu mai bău !