Regele Poloniei și Domnul Moldaviei

Jump to navigation Jump to search
Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
de Constantin Negruzzi
Albina românească, 1839, nr. 102, 24 decembrie


Carol XII, regele svezilor, adusese spaimă în tot nordul Europei; dar nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfârșit de statornica cumpănire a lui Petru I, împăratul Rusiei, și acest june rege, pierzând sub Pultava rodul tuturor trecutelor sale biruinți, abia scăpase rănit în Moldavia la Tighine (Bender).

Nenorocirea lui Carol aduse însă și căderea regelui Stanislav, pre care el îl suise pe tronul Poloniei, de unde coborâse pre August Electorul de Saxonia. Dar trebui să dăm mai întăi o lămurire despre acest rege polon.

Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski când îi fusese trimis deputat de confederația Varsaviei. Junele palatin plăcu cuceritorului sved. El avea o fizionomie norocită, era franc, brav, deprins cu ostenelele și iubit de vasalii săi. Regele svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea.

— Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved.

— Sire, e prea june...

— E de vrâsta mea, îl curmă Carol posomorându-se; și bietul cardinal ieși, se duse acasă și, nu după mult, muri de necaz și de rușine că zisese o dobitocie.

La 4 octomvrie 1705, Stanislav Leșcinski și soția sa Carlota Opalinska se încoronară și se proclamară rege și regină Poloniei.

Carol însă biruindu-se, căzu puterea ce sprijinea pre Stanislav. Mai multe partide se ridicară și August reintrând în Polonia, leșii se uniră cu el, iar Stanislav se trase în Pomerania cu o mică gvardie ce avea. De acolo sub numele unui francez maior în oastea svedă ce-l chema Haran, întovărășit de baronul Sparre — care a fost mai apoi ambasador în Englitera și în Franța — și de un colonel, plecă pe ascuns într-o noapte spre a merge ca să se întâlnească cu regele sved.

Întâmpinând mai multe necaze și primejdii în calea lor, în sfârșit ajunseră la hotarele Turciei, de unde baronul Sparre se înturnă în Pomerania, iar Leșcinski intră în Moldavia, unde domnea atunce Nicolai Mavrocordat.

După prebegirea domnului Dimitrie Cantemir, Moldavia rămăsese într-o stare tulburată. Duhurile era ațâțate și inimile îngrijite. Planul lui Cantemir, mai mult personal decât obștesc, izbutise numai a da prepusuri Porței, care începuse a privi Moldavia ca o țară dușmănească și cine știe ce urâte urmări ar fi avut starea aceasta, dacă din o norocită întâmplare nu s-ar fi rânduit domn Nicolai Mavrocordat.

Acesta era unul dintr-acei oameni rari care stau ascunși în umbră, pănă ce timpul și întâmplările îi scot la lumină. El, deși moldav de viță, fusese născut la Fanar și crescut în diplomația acea grecească, din care ades izbucnea mari lucruri, mari pozne. Înzestrat și cu duh firesc, el cunoștea mai toate limbile Europei; era bun cârmuitor, aspru cătră aristocrați, pre care știa a-i ținea în respect, și blând cătră norod.

Într-o zi, cum șădea singur în palatul domnesc, un edecliu intrând, îi dete o scrisoare de la vornicul Manolache Roset, pre care un înadins o adusese în minuta aceea. Voltaire, Histoire de Charles XII.

Prin acea scrisoare, acest boier îl înștiința că "întâmplându-se la un sat de lângă Bacău a fiiului său Ștefan și văzând multele supărări și bântuiri ce fac ostașii leși și svezi care veniseră la iernatic în Moldavia, s-au sculat cu slugile sale și cu oameni de strânsură câți au putut găsi în pripă și lovind pre acei ostași fără veste, i-au spart, și îi aduce pre toți în butuci cu steagurile și ofițerii lor" . Adăogea că "au mai nimerit acolo trei ofițeri svezi cu patru slugi și că se văd a fi oameni de treabă, care, văzând prinderea leșilor, ar fi juruit mulți galbini de aur ca macar pre dânșii să-i lasă a se întoarce la Ardeal de unde au venit; dar că el le-ar fi răspuns că-i dator a-i aduce înaintea domnului, că ei s-ar fi primit, rugându-l numai să nu intre ziua în Iași; și că vine și el cu dânșii la monăstirea Galata"

*

A doua zi seara, sosi vornicul Manolache și cu acei trei ofițeri și, lăsând pre doi cu fiiul său Ștefan la monastire, veni cu cel al treile la curte. Mavrocordat îl primi, deși era aproape de miezul nopții. Vorba între ei urma latinește. Ofițerul se recomendă ca un francez în slujba regelui de Svedia.

— Dar ce rang ai? întrebă Mavrocordat.

— Major sum, răspunse acesta.

— Imo maximus es, zise prințul zâmbind și, sculându-se, îl salută cu respect, căci îl cunoscu că era regele Stanislav, pentru că a fost văzut pe tatăl său Leșcinski (cu care acesta semăna foarte) când fusese ambasador lângă Poarta Otomană.

Îndată porunci să-i gătească gazdă la Trisfetitele, unde rândui spre slujba sa din însuși curtenii săi pre cuparul, camarașul al doile, vatavul de copii și pre caminarul Spandonie cu un capitan de ostași.

În următoarea zi, în vreme ce regele polon mergea la biserica catolică ca să se comunice, stafetele lui Nicolai-vodă plecau ca să vestească vezirului, hanului și pașii de Bender venirea acestui oaspet la Iași. Nicolae Costin, Hron.

Așteptând răspuns, Mavrocordat se întâlnea ades serile cu Stanislav care nu ieșea, ascultând liturghia în casă, pe care o zicea în toate diminețile un preot franciscan.

Răspunsul n-a întârziat. El cuprindea că domnul Moldaviei să trimiță îndată sub bună pază pe regele Poloniei la Tighine.

Spun că Stanislav auzind hotărârea aceasta, și-a adus aminte de Franțisc I, regele Franției, care după fatala bătălie de la Pavia, unde căzuse prins, scria maicei sale aceste neuitate cuvinte:

Tout est perdu hors l'honneur!