Răspuns domnului Ioan Pop Florantin

Jump to navigation Jump to search
Răspuns la criticele nedrepte și calomniile înverșunate îndreptate contra cărților noastre de școală de cătră domnul Ioan Pop Florantin
de Ion Creangă
Broșură apărută în 1888. Referințe: Ion Creangă, Opere, Editura Minerva 1970, vol. II.


Confrați învățători și stimabili cetitori,[modifică]

D-l profesor Ioan Pop Florantin a publicat în ziarul Liberalul din Iași, n.n. 104, 107, 109,110, 127, 128, 130 și 131, din luna mai și iunie, anul 1887, un soi de critice și calomnii la adresa noastră, ca autori ai cărței intitulată: Metodă nouă de scriere și cetire pentru clasa I-a primară. Și tot d-nul Florantin este, care se ascunde sub inițialele Z și F, din articolele intitulate, cel întăi Plagiatura și cel al doilea O neomenoasă speculă cu cărți didactice, articole publicate în ziarul Lupta; cel întăi, în no. 294 din 8 iulie și cel al doilea, în no. 303 din 18 iulie, tot din 1887.

Dacă onorabilul d-n Pop Florantin s-ar fi mărginit de a ne critica dăscălește, noi n-am avea nimic de a-i întîmpina, ba încă i-am fi mulțemit. Însă, d-nia-lui ne-a calomniat, cu intențiune de a ne doborî și de a ne arăta în fața lumei ca pe niște oameni ce n-am fi avut conștiință și bun simț de ceea ce am făcut și n-am fi lucrat decît numai împinși de interes de speculă.

Dar, ceea ce ne miră și ne mîhnește și mai mult, este că Metoda nouă a deșteptat gelozie pînă și în însuși onorabilul profesor de la Universitatea din Iași, d-l Aron Densușanu, care nu s-a gîndit... cînd a zis în Congresul didactic ținut în Iași, în primăvara anului trecut, cum că Metoda nouă este copiată de pe cartea unui evreu, M. Șvartz.

Pentru ca lumea să fie îndeajuns convinsă de ceea ce arată și ce voiește, mai cu samă d-l Ioan Pop Florantin, vom trata pe rînd toate chestiunile atinse de d-nia-lui, din punct de vedere didactic și vom răspunde la toate cu dovezi pipăite, ca să se convingă oricine că cele ce ni se aruncă de către d-l Florantin nu sunt decît niște calomnii izvorîte din patimă și rea credință, iar nicidecum fapte întemeiate pe adevăr.

Și dacă nu i-am răspuns atunci îndată, pricina este c-am așteptat să vedem ce mai are de iscodit, pe socoteala noastră, mintiosul filozof. Văzînd însă că de la o vreme s-a oprit, ne simțim datori de a-i răspunde.

Pentru aceasta, mai întăi vom căuta a desfășura de la început tot istoricul aparițiunei cărței noastre, spre a se vedea, de cătră oricine, buna credință și destoinicia noastră în asemine materie. Apoi vom pune față în față ambele cărți și vom arăta deosebirea între una și alta, ca să se convingă fiecare, dacă Metoda nouă samănă sau nu cu cartea lui M. Șvartz, și dacă, vroind chiar a ne folosi de un lucru străin, după cum ni se impută, am fi avut ce găsi de copiat în această carte. De asemine, și în privința calomniilor publicate în ziarul Lupta vom căuta a le spulbera în vînt și a-i înapoia, d-lui Florantin, lăcomia de cîștig, ce cu precugetare și rea credință, ni-o atribuie nouă.

Istoricul aparițiunei cărței noastre „Metoda nouă”[modifică]

După cum se știe, de pe la anul 1863 pînă pe la 1867, școala normală „Vasile Lupu” de la Trei Ierarhi, din Iași, avu norocul să aibă director și profesor de pedagogie pe d-l Titu Maiorescu, distinsul profesor de filozofie de la Universitatea din Iași, și totodată, rector al acestei Universități, iar acum, profesor de filozofie la Universitatea din București.

În cei doi ani de la început, adecă în 1863 — 64 și 1864 — 65, unii dintre noi am urmat în școala normală, ca școlari înscriși, iar alții, deși eram institutori, văzînd că slabul curs de pedagogie ce-l făcusem, mai înainte, ni era de puțin folos practic, și fiindcă lecțiunile de pedagogie ce le făcea d-l Maiorescu se țineau înadins în orele libere de clasă, pentru a putea urma toți institutorii din Iași, cari vor voi, am urmat și noi cu mare plăcere la acel curs, care ne-a fost de foarte mare folos, și pentru care suntem și-i vom fi totdeauna recunoscători d-lui Maiorescu. Căci, în țară la noi, singurul care a înțeles rolul ce joacă știința pedagogică întemeiată pe practică, este d-l Maiorescu, care, în tot timpul profesoratului său de pedagogie, s-a ferit de a îndopa pe școlarii săi cu teorii pedagogice abstracte, fără să fie întemeiate pe o practică adevărată. Pentru acest scop a înființat cursuri practice de predare, la clasa I-a și a II-a primară, atît la școala din Trei Ierarhi, cît și la celelalte școale primare din Iași, unde trimitea pe școlarii săi, ca să pună în practică ceea ce singur li arăta la școala pedagogică din Trei Ierarhi.

Pe lîngă acest prețios curs al d-lui Maiorescu, am mai fost ajutați și luminați în cariera noastră didactică și de cătră alți eminenți profesori, ca d-l I. Cîmpeanu, d-l V. A. Ureche, d-l N. Culianu, actual rector și profesor la Universitatea din Iași, d-l I. Bombacilă, actual profesor de filozofie la Liceul și la școala fiilor de militari din Craiova, de cătră mult regretatul profesor Ioan Stavrat, de d-l I. A. Darzeu, integrul, conștiinciosul și neobositul institutor, cu care am fost și suntem și astăzi în strînse legături de colegialitate și frăție, precum și de cătră alți dăscăli mai bătrîni și mai competenți în dăscălie decît noi.

Totodată am fost și suntem și astăzi, pe cît se poate, în curent cu literatura didactică din Transilvania, încît am cunoscut mai toate lipsurile și toate bunurile abecedarelor apărute acolo, precum: abecedarul d-lui Zaharia Boiu, al d-lui Basiliu Petri, al d-lui Ștefan Pop, abecedarul și Organul pedagogic al d-lui Popescu și alte lucrări pedagogice. Prin urmare, cu aceste cunoștinți și cu practica pedagogică ce o făcusem ș-o făceam zilnic fiecare în clasă cu școlarii, eram în stare, credem, pentru a putea face Metoda nouă de scriere și cetire, fără să avem nevoie de a copia.

La întrarea noastră în cariera didactică, fiind toți institutori de clasa I-a, n-am găsit alt abecedariu în școală, decît pe-a lui Iarca, abecedariu care era cel mai răspîndit pe vremile acele. Acest abecedariu însă nu mai corespundea cu cerințele timpului nici cu noul metod de învățarea cetirei prin scriere, după sistema fonetică.

Pe lîngă aceste, abecedariul lui Iarca, nici în celelalte părți nu era întocmit în mod intuitiv, precum se cerea, căci cuprindea mai multe sentințe filozofice și teologice și alte bucăți instructive și morale, într-adevăr, însă nepotrivite cu priceperea școlarilor de clasa I-a primară. Astfeliu dar, de la începutul carierei noastre didactice, fiind lipsiți de un abecedariu întocmit cum se cade, chiar în anul 1863—64 ne-am întrunit și am luat hotărîrea de a ne aduna în toate serile, în localul școalei de la Trei Ierarhi, și a păși la coordonarea materialului, pe care, în vreme îndelungată și cu multă trudă îl adunasem înadins, și tot adunam, pentru întocmirea unui abecedariu. Și astfel am izbutit a alcătui Metoda nouă, așa cum se vede astăzi, carte pe care atîtea sute și mii de copii au învățat și învață a scrie și a ceti cu ușurință. Astfel dar, cînd a apărut Cursul de scriere și cetire, pretins a lui M. Șvartz, cartea noastră Metoda nouă era întocmită și gata de-a o pune sub presă, numai mijloacele bănești ni lipsiau pentru acest scop, lucru ce este bine cunoscut de multe persoane de valoare, cu care putem dovedi orișicînd atît d-lui Florantin cît și d-lui Densușanu, care a căutat a ne descredita în fața Corpului didactic din toată țara și de toate gradele, întrunit în Congresul didactic de la Iași.

Neavînd însă mijloace de a tipări cartea, după cum am arătat mai sus, tocmai în anul 1867 ne-am dus la societatea „Junimea”, înființată atunci, în Iași, din care societate făcea parte și d-l Titu Maiorescu. Și această onorabilă societate, apreciind meritul lucrărei noastre, n-a pregetat de a-i da intelegenta sa aprobare, și de a o lua sub scutul său, hotărînd a o și tipări, pe socoteala sa, în tipografia societăței. Însă din pricină că tipografia „Junimei” nu avea încă literă caligrafică, și noi nemaiputlnd întîrzia cu tipărirea, în primăvara anului 1868, după ce s-a înființat în Iași Societatea pentru învățătura poporului român și s-a adunat un capital oarecare, ne-am dus apoi la această onorabilă societate, cu cerere de a ni înlesni mijloace, spre a putea scoate la lumină cartea. Și Societatea pentru învățătura poporului român, în urma cererei noastre, a rînduit o comisiune, alcătuită din onorabilii domni: I. A. Darzeu, institutor, M. Buznea, profesor la liceu și mult regretatul profesor Ioan Stavrat. Această onorabilă comisiune, ca și societatea „Junimea”, găsind cartea noastră mai bună decît toate abecedarele apărute pînă atunci, a venit cu un raport destul de măgulitor pentru noi, cerînd a ni se înlesni mijloace pentru tipărirea cărței; și Societatea pentru învățătura poporului român ascultînd și ținînd samă de acest raport, a și luat cartea sub patronagiul său și a hotărît ca de îndată să fie dată la tipariu, cu o singură condiție: de a i se înapoi capitalul dat pentru tipărire și cîștigul ce ar ieși de la ediția I-a și a II-a.

Din acel raport încă pot vedea onorabilii domni profesori, Florantin și Densușanu, dacă, după cum au zis d-nia-lor, am copiat, sau nu cartea lui Șvartz.

Dare de samă despre „Cursul de scriere și cetire” de M. Șvartz[modifică]

După ce am arătat originea și modul cum a apărut cartea noastră Metoda nouă, să facem o mică dare de samă și despre cartea răposatului M. Șvartz, spre a se convinge oricine că între cartea noastră și cartea lui Șvartz este foarte mare deosebire. Să discutăm deci din punct de vedere metodic și practic, pentru a se vedea dacă este cea mai mică asămănare între una și alta, și dacă M. Șvartz a avut o carte românească, bună de pus în mîna copiilor. Mai întăi trebuie știut un lucru, că M. Șvartz nu era om de școală, adecă n-avea cunoștință în ceea ce se atinge de meșteșugul dăscăliei, deși era pe vremile acele profesor și director la o școală israilită din Iași, pus din partea Epitropiei israilite. Afară de aceasta, lucru de căpetenie, M, Șvartz nu știa românește, și dovadă despre aceasta este, că, mai înainte de a-și tipări Cursul de scriere și cetire, s-a dus cu manuscriptul său la d-l Maiorescu, rugîndu-l ca să i-l cerceteze în privința metodică și să i-l îndrepteze în privința limbei. Însă, d-l Maiorescu l-a îndreptat cu acel manuscript la d-l institutor I. A. Darzeu, care, cu bunătatea ce-l caracterizază, ș-a luat osteneala de a i-l cerceta și îndrepta, pe cît a fost cu putință; și, după cum știm, d-l Darzeu a avut foarte mult de lucru în acest manuscript. Astfel dar, lipsind lui M. Șvartz putința de a face singur, de la sine, o asemine carte românească, oricine poate înțelege că Șvartz, care știa nemțește (?), n-a făcut alta decît a luat un abecedariu nemțesc și, prin ajutoarele altora, tot așa de competenți, l-a tradus în românește, ca vai de el! Și dacă voiesc d-nii Florantin și Densușanu, pot găsi originalul de pe care a tradus M. Șvartz. Însă, după cît se vede, l-a schilodit așa de rău, traducîndu-1, că n-a rămas din el decît o caricatură; căci, nu ne vine a crede că asemine lipsă de întocmire și asemine întortocheri de idei și nepotriviri să fi fost în vrun abecedariu nemțesc, cum se cade.

Înainte de toate, deși s-ar părea că abecedariul răposatului M. Șvartz este întocmit, în totul, după metoda legografică-fonetică, dar în realitate nu este, și iată de ce: la început, în pagina I-a, cartea lui Șvartz părăsește, într-adevăr, sistemul cel învechit de a pune toate literile în șir alfabetic, și introduce numai cîte una, însă nu înlesnește copiilor calea de a putea disface cu ușurință cuvintele în sunete, și de a ceti fără greutate, ușurînd această cale, printr-un material bogat de cuvinte monosilabe și propoziții ușoare, după cum face cartea noastră Metoda nouă, lucru ce ne-a costat destul timp și multă osteneală, pînă ce am adunat și coordonat acest material, care nu se vede nici într-un abecedariu românesc de pînă atunci; iar de atunci încoace, se vede în abecedarele autorilor cari ne-au copiat fără păsare, schimonosind lecțiunile întocmite de noi. Apoi, în privința scrierei, M.Șvartz, în loc să caute a introduce de la început litere de acele care sunt mai ușor de scris, din contra, el întroduce chiar de la pagina I-a, literele cele mai greu de scris, precum: a, m și altele. Iar după cîteva lecțiuni, pune și literele mari! Astfeliu dar, chiar de la început, cu nemilostivire, toarnă deodată toate greutățile de scriere și cetire pe capul copilului, după cum fac și mai toți abecedariștii noștri români..., fără a ținea samă de cele mai elementare principii de pedagogie. Afară de acestea, M.Șvartz crede că, arătînd o singură dată litera, ea s-a și întipărit în mintea copilului, încît nu mai găsește de trebuință de a face repețirea literelor cunoscute, după cum o face cartea noastră, Metoda nouă. În ceea ce se atinge de înțelegere, adecă de deșteptarea judecăței, după cum cîntă răposatul M. Șvartz, în prefața cărței sale, prefață pe care desigur că a copiat-o fără s-o înțeleagă, nici mai este de vorbit. Ca dovadă, iată cuvinte și propoziții din cartea sa: „am un manual la mine”. „O am mamone”, expresiune ce samănă cu „mană-munăs” jidovește [1] . Mai departe: „mama dete mie pîne”, expresiune jidovască, ca și: „el vorbește la mine”; „Nu mînca multă chină”, în loc de „nu lua multă chină”; „el goni pe măgar” (?); „gonim în galop”; „vara e verde”; „servule, du-te în sus”; „el zidi un zid”; „zise că el căzu din zi în zi”; „hoțul a hățuit calul”; „jitarul își bate joc de junime” (?!). „Psalmul să cînte”; „vîrful este înalt” (al cui vîrf?); „Domnul face milă de noi”. „Țăranul lucră” (...?!); „Elena cîntă un psalm”; „hirurgul caută pre bolnavi”; „cererea se acordă”; „juna trebuie să se învețe” (?!...); „frica Domnului e fără prihană”; „omul caută cu ochii”; „Iacob a visat de o scară...”; „sum vesel totdeauna”. Păcat că n-a zis: sum vesel în tot timpul, ca să placă și d-lui Densușanu! Și altele, de care te împiedici, mai la fiecare rînd. Și dacă ar mai fi și acele pe care i le-a șters d-l Darzeu, desigur că s-ar spori foarte mult numărul acestor cuvinte și expresiuni neromânești.

De asemine și în bucățile din partea a III-a, cu toate că d-nul Darzeu a avut mult de lucru și în această parte, tot n-a fost în stare de a i le îndrepta pe toate, căci atunci ar fi trebuit să le facă din talpă. Într-un cuvînt, mai tot sistemul și metodul din cartea răposatului M.Șvartz nu este decît greutate și mecanism.

După ce M. Șvartz ș-a tipărit abecedariul, s-a vîrît, ca oricare evreu, ba în sufletul unuia, ba în sufletul altuia, ca să i-l introducă; și a venit cu această marfă, mărunțușuri și pe la noi. Și ce-i drept, uniia dintre noi, pînă la tipărirea Metodei nouă, i l-am întrodus... Însă, izbindu-ne de atîtea greutăți chiar de la început, am văzut că această carte era mai greu de predat chiar și decît abecedariul lui Iarca. Pentru că este de știut, un lucru: cînd cineva iese cu o sistemă oarecare, mai cu samă în ceea ce privește o carte de școală, și în loc să țină samă de toate împrejurările și să caute prin toate mijloacele de a micșura greutățile, atît pentru învățătoriu cît și pentru școlari, din contra, încă li mai mărește, acel sistem este osîndit chiar de la început de a se nimici; cu alte cuvinte este un copil născut mort. Așa a făcut și a pățit Șvartz cu cartea sa: în loc să caute de a micșura, în predare, greutățile de mai înainte, din contra, el încă le-a mai adăugit și de aceea, cartea sa a fost osîndită chiar de la început de a nu putea fi întrodusă în școale. Dacă abecedarul răposatului Șvartz ar fi fost bun, să fie siguri domnii Florantin și Densușanu, că o mie de Metode nouă de-ar fi apărut, nu i-ar fi putut lua locul. Și ca dovadă, cînd a apărut ediția I-a a Metodei nouă, ce 40 s-a tipărit în 4.000 de exemplare, s-a vîndut numai în cîteva săptămîni, întroducîndu-se în foarte multe școale din țară. Toți d-nii învățători și învățătoare cari au întrodus-o, au simțit și simțesc mare ușurință în predare. Copiii, de asemine, cu ușurință învață a scrie și a ceti de pe această carte. Sunt și oameni în vîrstă, cărora li-a fost drag să învețe a ceti și a scrie, după Metoda nouă.

Avem o mulțime de scrisori de pe la colegii noștri, învățători și institutori, precum și de pe la diferite persoane competente, prin care se apreciază meritul cărței noastre, în această privință, și le putem arăta orișicînd și orișicui. Ba chiar pînă și coreligionarii lui Șvartz, de pe la școalele israelite, văzînd superioritatea Metodei nouă, au înlăturat cartea lui Șvartz și au întrodus în locu-i Metoda nouă.

De asemine, la școala protestantă din Iași de 20 de ani se predă limba română de pe cărțile noastre; și credem că profesorii acestei școli știu să aprecieze meritul unei cărți didactice.

Prin urmare, rugăm pe d-nii Pop Florantin și Aron Densușanu să ne răspundă: ce am fi putut copia din abecedarul lui Șvartz? Lipsa de sistemă? Limba cea neromânească? Ori procedarea nepedagogică? — După trecere de 20 de ani, de cînd a apărut Metoda nouă, tocmai acum se trezește d-l Florantin să ne învinovățască așa de înverșunat că am fi copiat pe Șvartz? Cît de „flămînd și însătoșat de dreptate trebuie să mai fie, onorabilul!...”

Dacă am fi copiat, să fie sigur d-l Florantin cît și d-l Densușanu, că Șvartz, care a murit abia de vro 2—3 ani, în urmă, nu ni-ar fi lăsat în pace.

Însă, mulțămită luminilor dobîndite de la d-l Maiorescu, Metoda nouă este o lucrare cu totul originală a noastră; și, ca dovadă, îndrăznim a aduce următoarea scrisoare, din 21 octom., anul 1875, dată de cătră d-l Maiorescu, pe cînd era ministru al Instrucțiunei Publice.

Iată cuprinsul acelei scrisori:

„Domnule Creangă,

Din inspecțiile făcute la școalele primare am văzut că cei mai mulți învățători nu înțeleg aplicarea metodei nouă de cetire și scriere, nici în cartea d-voastră nici în a lui Constantinescu. Învață tot după obiceiul vechi și apoi cetesc numai bucăți din cărțile nouă. Cred că este neapărat de trebuință un conducător sau o călăuză pentru învățători, în întindere de cel mult 2—2½ coale de tipar. Acest conducător însă trebuie să se refere atît la cartea d-voastră cît și la abecedarul lui Constantinescu, fiind întemeiate pe același principiu. Fă bine, scrie acea broșură [2]. Eu ți-o voi tipări în tipografia statului.

Și de altmintrelea aș dori să te văd explicînd la învățătorii de sat din viu grai, ce și cum trebuie să facă. Ar fi bine poate și la oraș. Cel puțin pentru vro 2 săptămîni. Cum crezi că s-ar putea întocmi mai practic un asemine curs pentru institutorii actuali? Cum și cînd?

T. Maiorescu”

Această scrisoare vorbește îndeajuns. Și credem că toate aceste dovezi vor închide gura, atît d-lui Pop 20 Florantin, cît și d-lui Ar. Densușanu, și nu vor mai avea curajul de a zice că am copiat pe Șvartz.

Figurile ca mijloc de a sprijini memoria copiilor la cunoașterea literelor[modifică]

Din toate cîte le spune d-l Florantin în critica sa năstrușnică, intitulată: Cărțile didactice în clasa I-a primară, la un lucru avem să ne oprim și anume, la chestiunea figurilor, ca mijloc de a sprijini memoria copiilor la cunoașterea literelor. D-l Florantin, la începutul criticei sale zice:

„Copilul are să învețe să cunoască vro 30 de semne deosebite, ca să știe la fiecare cînd îl vede ce sunet să pronunță și să-și asocieze psihic ideea literei cu ideea sunetului. Aceasta este munca cea mai grea pentru copil și durează un mare număr de zile.

Cu abecedarul fără figuri, la cunoașterea literelor, învățătorul și părinții sunt forțați a-i tot spune copilului din nou și din nou sunetul relativ la fiecare literă. Cîtă tortură! pentru învățători și părinți, cîtă greutate și descuragiare pentru bieții copilași!”

Deși nu avem titlurile de școală ale d-lui Ioan Pop Florantin, nici dorința „de a fi filozofi de o mie de ori”, totuși îndrăznim a-i spune, că d-nia-lui pare a nu prea fi înțelegînd ce va să zică „metod scriptoleg”.

D-sa ar trebui să știe că, după metoda legografică și fonetică, nu se învață cunoașterea literelor numai prin arătarea lor, ci mai întăi prin scrierea treptat-treptat a fiecărei litere, în fața copilului, începînd mai întăi cu cele mai ușor de scris, și apoi prin spunerea sunetului fiecăria; și de aceea, această procedare se și numește metod scriptoleg sau legografic: adecă învățarea cetirei prin scriere.

După aceea, d-l Florantin ca să-și arăte întinsele cunoștinți pedagogice, între altele, d-sa mai adaugă: „După ruginitele bucoavne, avem de aceste învechite metode de cărți sau abecedare fără figuri, abecedarul de M. Șvartz din 1867, apoi același metod, publicat în anul următoriu de I. Creangă și alți autori, retipărit în curs de 17 ani, în vreo 18 ediții; (se vede că asta nu-i vine la socoteală d-lui Florantin, că am tipărit 18 ediții!) mai avem, zice d-nia-lui, abecedarul de V. Dogariu, tot fără figuri și altele”. D-l Pop Florantin face un pas urieș de la azibucoavnă pînă la aparițiunea abecedarelor; dovadă că nu știe prin cîte faze a trecut literatura noastră didactică, nici cîte forme de abecedare s-au strecurat de atunci și pînă acum, cînd apare d-nia-lui ca mare reformatoriu (?) de abecedare. Dar aceasta îl privește pe d-nia-lui. Noi să venim la metodul d-sale de „prioritate, urgență și generalitate”, după cum el numește însuși; adecă, la abecedarele cu figuri, în care stă toată măiestria metodului, ce susține cu atîta încăpățînare, că la cunoașterea literelor este de nevoie de a se sprijini memoria copilului pe ceva, „pentru ușurarea pasului celui mai greu”. Apoi tot cam așa se urmă cu trătajii și mai tîrziu cu azibucoavna, la arătarea și cunoașterea slovelor. Ce altă însemnează: azi, buche, vede, glagore, dobru, est, juvele, zalu, zemne, iji, i, cacu, lude, mislete ș.a.l., decît niște numiri sau niște cuvinte cunoscute, la slavoni, și luate ca mijloc de-a ajuta și sprijini memoria copilului pe ceva, ca să poată ținea minte slovele mai cu ușurință?

Celor vechi, cînd întrebuințau numiri ca: azi, buche, vede, glagore..., la cunoașterea slovelor, pentru a ajunge la slovenire și cetire, deși se țineau ca orbul de gard, totuși li se mai putea da oarecare dreptate, căci așa era sistema pe care o primise de la slavoni, deodată cu împrumutarea alfabetului chirilic, și de care sistemă nu se puteau dezbăra așa de ușor, macar că întîmpinau foarte mare greutate.

De asemine și după metoda nominală sau a silabizărei, pe care am primit-o deodată cu întroducerea literelor străbune, și care metodă n-a avut la noi în țară o viață așa de lungă, încă se întîmpină destulă greutate; totuși, după multă trudă din partea învățătorului, buimăceală de cap și dezgust din partea școlarului, ieșeai la un capăt cum ieșeai, căci, fiecare literă avînd numele său propriu, ne ajutam, de bine de rău, cu aceste nume la silabirea înțeleasă ori neînțeleasă, pentru a ajunge curînd sau mai tîrziu la cetirea mecanică.

Astăzi, însă, după metodul legografic și sistema fonetică, se ușurează mult sarcina învățătorului și mai cu samă greutatea ce întîmpinau copiii la cunoașterea literelor și cetirea cuvintelor. Și ce oare trebuie să se arate copilului mai mult, declt o literă sau un semn pentru un sunet oarecare? Iar pentru a ușura pașii copilului, după cum zice d-l Florantin, cei ce s-au ocupat cu metodul scriptoleg au găsit mijloace destul de ușoare, pentru ca să poată învăța cu înlesnire, adecă să facă ușoară și plăcută pentru copii scrierea și cunoașterea literelor [3], încît, toate greutățile care le vede d-l Florantin, dispar cu desăvîrșire. Cu toate aceste, însă, după cunoașterea literelor, pașii micilor copilași nu s-au ușurat încă, după cum crede d-l Florantin, cînd zice în fițuica d-sale de-o coală, tipărită numai pe-o parte, întitulată: Ușorul cetitoriu, că după cunoașterea literelor, micii copilași pot ceti pe orișice carte românească și că abecedarul îl putem țintui în părete?!! Ci, tot meșteșugul și toată greutatea bietului învățătoriu este la exercițiile de cetire mai departe, pentru ca să se poată deprinde ochiul copilului cu fizionomia literilor din cuvinte, spre a putea apoi ajunge copilul cu siguranță la cetirea logică și estetică, lucru, despre care d-l Florantin, cît și mulți autori de abecedare, habar n-au. Însă, d-l Florantin și alții cari nu-și pot da samă despre metodul legografic și fonetic, cred că la cunoașterea literelor, în loc de numiri, trebuie sprijinită memoria copilului, numaidecît, prin arătare de figuri. Astfel, arătînd sau înfățoșînd copilului o literă oarecare, să-i arăte sau să-i înfățoșeze tot atunci și figura unui lucru ori a unui animal, al cărui nume, la unii autori de abecedare, la început, la alții, la mijloc, iar la alții la sfîrșit, să aducă aminte copilului sunetul ori poate numele literei arătate (?!), spre a-i sluji la cunoașterea ei; adecă, după cum s-ar zice, „la ușurarea pasului celui mai greu”. D. ex.: pentru a sprijini memoria copilului la cunoașterea literei e, în abecedarul d-lui I. Popescu, din Transilvania, este pusă figura unui melc; pentru cunoașterea literei i, este arătată figura unui spic etc. Dar să stăm și să judecăm asupra greutăței ce ar întîmpina copiii la cunoașterea literelor prin figuri. Mai întăi, o figură înfățoșază o ființă ori un lucru, al cărui nume este un cuvînt; încît, de la cuvînt și pînă la sunetul ori numele literei ce se arată alăturea cu figura, este mare deosebire, și mare confuzie poate să aducă în mintea unui copil, care trebuie să umble pe gîcitele, pentru a nimeri sau a descoperi sunetul cu care se începe ori se sfîrșește numele lucrului ori a ființei ce este arătată prin acea figură; după care apoi să conchidă că sunetul ori numele literei ce se vede scrisă în carte alăturea cu figura se potrivește cu cel de la început sau cu cel de la mijloc sau cu cel de la urmă sunet, din cuvîntul sau numele ființei ori a lucrului ce se înfățoșază prin acea figură, după exemplul dat prin cuvintele: melc și spic. Acest lucru, pentru d-l Florantin și pentru cei de-o părere cu d-nia-lui, se pare ușor, însă, pentru bietul copil, chiar dacă ar ști foarte bine a deosebi sunetele din cuvinte, totuși este foarte greu. Și, deci, figurile în loc de a ușura pasul cel mai greu al copilului, din contra, îl îngreuie și mai mult.

Crede d-l Florantin că, înainte de a ni deschide d-nia-lui ochii... noi n-am fi pus figuri în Metoda nouă, dacă am fi văzut din practica noastră, mai bine de 24 de ani, cum că figurile ar aduce mai mare ușurătate și folos pentru copii, la formarea și cunoașterea literelor? Și încă ceva: lucrul foarte greu, și despre care cu părere de rău vedem că nu poate să-și deie samă atît d-l Florantin, cît și ceialalți partizani ai abecedarelor cu figuri, mai este și acesta, că figurile nu pot să arăte realitatea, chiar dacă s-ar face de cătră un autor cea mai potrivită alegere de lucruri și ființi, pentru a le reprezenta în carte prin figuri. Căci știut este că unele ființi și unele lucruri se apropie mult, iar altele se deosebesc mult, în privința formei și a asămănărei; unele se deosebesc într-un feliu, altele, în alt feliu; unele se deosebesc ori se asamănă prin formele exterioare, altele prin coloare etc. Așa că, toate aceste condițiuni sînt foarte greu de îndeplinit, ca să-ți iasă figura așa feliu, încît să-ți arăte realitatea. Atunci, ruginitele azibucoavne, după cum le numește d-l Pop Florantin, nu erau mai rele decît abecedarele cu figuri, cel puțin, prin numirile ideale: azi, buche, vede, glagore etc., fiind uniformitate, poate că mai degrabă era în stare să învețe a ținea minte și a cunoaște un copil slovele, decît prin variațiunea caricaturilor celor proaste și nepotrivite, din abecedarul d-sale și ale altora.

Cînd se uită cineva în abecedarele noastre cu figuri, trebuie să-l cuprindă rîsul și jalea totodată, văzînd abuzul ce se face cu figurile, la cunoașterea literelor, și caricaturile întrebuințate pentru acest scop. Așa, în unele abecedare vezi, bunăoară, pentru a ajuta pe copil la cunoașterea literei r, arătîndu-se prin figură, un rege, cu coroana pe cap, stînd pe tron. Cîtă ușurință nu este de partea cuiva de a crede, că dînd copilul peste această figură, are să-și facă închipuirea că-i un rege, cînd n-a putut vedea în viața sa niciodată un rege stînd pe tron, ca apoi să-și facă idee numaidecît despre acea maiestoasă figură! Mai vezi arătat, prin figură, pentru a ajuta la cunoașterea literei e bunăoară, un elefant. Cîți copii de la noi au putut vedea un elefant? Mai vezi apoi arătat, prin figură, farul de la Constanța, bunăoară, pentru cunoașterea literei f, și încă scrisă cu ph (?!). Răspundă d-l autoriu al acestui abecedar, cîți copii au văzut în viața lor un far? Apoi, în unele abecedare, cîte varietăți de caricaturi nu se văd! Vezi în unele: figuri de ochi, nas, gură, sprîncene, gene, țîțe, și altele, care de care mai nostime, de te fac să rîzi cu hohot!

Ba încă, d-l Pop Florantin, ca să placă, se vede, fraților Șaraga, cu cari s-a întovărășit să facă negustorie de cărți școlastice, este de părere a se arăta pentru litera u, un fir de usturoi. Pentru litera c, un fir de ceapă. Iar pentru litera e, figura unui eremit. Auziți, oameni buni! Răspundeți, vă rugăm, cîți copii știu ce va să zică eremit? Spuneți acuma, dacă d-l Pop Florantin nu aiurează?! D-nia-lui singur spune, în critica sa, că ar fi prea greu de înțeles figura unui elefant, și acum găsește de cuviință a arăta figura unui eremit?!!

Nu era mai potrivit oare, ca după usturoi și ceapă să fi arătat figura unui ermuc [4]?

Pe lîngă toate aceste, d-l Florantin și cei ce împărtășesc părerea d-sale ar trebui să mai știe încă un lucru: că copiilor li place să rupă figurile din carte, și prin urmare, vor dispărea figurile, împreună cu literile, mai înainte de a le cunoaște copilul.

Mai înainte, abecedariștii noștri se întreceau care de care, cum să scoată pe copii deodată, chiar din clasa I-a primară, oameni învățați și filozofi; pentru acest scop, îngrămădeau în abecedare texturi întregi filozofice, parabolele cele mai grele din evanghelie, maxime religioase și sentințe morale, și alte bucăți care de care mai nepotrivite și mai neînțelese, de frageda minte a copiilor.

N-au apucat a se curăți bine abecedarele noastre de aceste greutăți, și iată că vine boala figurilor, alt păcat. Astăzi, o samă dintre autorii de abecedare nu văd bunătatea unei asemine cărți, decît numai în figuri; și nu se mai gîndesc la alta decît ce feliu de figuri ar iscodi, crezînd că figurile singure au să învețe pe copil a ceti și a scrie, iar nu învățătorul cel sîrguincios și competent. Și dacă unii dintre ei mai știu și cîte-o leacă de nemțască ori franțuzască, îți răspund cu îngîmfare: „Așa-s acum toate abecedarele în Germania, sau, așa lucrează toți abecedariștii din Franța, Svițera etc.” Știm că pe acolo sunt abecedare și de aceste. Dar întrebarea este, dacă autorii acelor abecedare îs bine convinși că figurile sunt de trebuință la cunoașterea literelor, sau lucrează și aceia numai din fantazie.

După cît cunoaștem și noi, ca mijloc de a sprijini memoria copiilor, nu sunt pînă acum decît literele însăși, căci cu ele ne ajutăm la scriere și cetire, iar nu cu figuri.

Prin urmare, ne pronunțăm contra figurilor, luate ca mijloc pentru a se ajunge la cunoașterea literelor și spunerea sunetelor. Iar pentru partea a III-a a abecedarului, cît și pentru cărțile de cetire, unde se predau cunoștinți mai întinse despre lucruri și ființi, mai ales de acele care nu se pot găsi la noi, acolo figurile sunt de trebuință.

Pentru a se putea cunoaște care sistem de abecedar e bun și care greșit, ar fi bine, credem, ca Onor. Ministeriu să cheme pe toți autorii de abecedare în fața unor comisiuni competente și nepărtinitoare, și să pună pe fiecare autor la prubă, într-o școală primară, bunăoară, ca să-și predeie fiecare cîteva lecțiuni din abecedarul pe care pretinde că l-a lucrat, și numai atunci, credem, că s-ar putea cunoaște cine a fost competent în lucrarea sa și cine a copiat. Cu modul acesta s-ar putea alege grîul de neghină și s-ar face și cea mai bună alegere și aprobare de cărți didactice.

Mulți au pretenție că, dacă sunt buni profesori, bunăoară, de gimnazii și licee, ori de cursul universitar, pot fi în stare a face și cărți bune pentru cursul primariu, dar se înșală; căci este mare deosebire între a fi om învățat și a fi învățătoriu. Poate fi cineva foarte bun profesor de cursul secundar sau de cursul universitar, și să nu poată fi competent la cursul primariu. Pentru că între gradele de învățămînt, după cum se știe, este mare deosebire, în ceea ce privește modul de predare, și de aceea, să avem iertare, dacă îndrăznim a zice că foarte rar se găsesc dintre profesorii secundari sau universitari cari să fie destoinici a face cărți bune, pentru toate gradele de învățămînt. Numai astfeliu de profesori, prin luminile și cunoștințele lor, ni pot îi folositori nouă, învățătorilor primari.

D-l Pop Florantin, însă, și alții ca d-nia-lui, cari scot la iveală cărți de nici o treabă, pentru cursul primar, ar face mult mai bine dacă ș-ar declina competența în asemine materie.

Calomniile d-lui profesor Ioan Pop Florantin[modifică]

D-l Ioan Pop Florantin văzînd că nimene nu-l bagă în samă și nu-i ia în serios cele publicate în ziarul Liberalul, printr-un panflet publicat în no. 294 al ziarului Lupta, din 8 iulie 1887, întitulat Plagiatura, ascunzîndu-se de astă dată sub inițiala Z, voiește a ne arăta lumei ca pe niște coțcari și potlogari. Pînă a nu-și ieși din marginile bunei cuviinți, tot mai era de respectat: dacă nu făptura sa, cel puțin numele de profesor ce-l poartă. Dar după ce ș-a ieșit din bunele măsuri, ne-am putea crede în drept de a nu-i mai da considerațiunea și respectul cuvenit.

Cu toate aceste, deși nu se respectează singur, pentru numele de profesor ce-l poartă, cît și pentru respectul cetitorilor, îi vom răspunde pe un ton de bună cuviință și ne vom sili a-i spulbera în vînt toate calomniile aruncate asupra noastră cu atîta ușurință și răutate.

În acel panflet, d-l Florantin punind față-n față texturi din ambele cărți, ni ușurează foarte mult pozițiunea și sarcina de a-i răspunde, iar domnia-sa se face și mai caraghios, căci toate cîte le arată, cu intențiune de a ne doborî și a ne prinde cu plagiatul, se potrivesc întocmai ca nuca în părete.

La început, ca introducere, iată ce zice: „De mult se vorbește (adică d-lui vorbește) că așa numita Metodă nouă de scriere și cetire, publicată de către 6 institutori din Iași, I. Creangă etc., n-ar fi o lucrare destul de originală, ci ar fi copiată din un alt abecedariu românesc (vorbă să fie), atît ca metodă cît și prea mare parte (auziți stil) ca material de cetire. Lumina se va face, dacă vom pune amîndouă lucrările din chestiune față-n față. Iată-le:

Curs de scriere și cetire
de M. Șvartz, ediția II-a, 1867,
Iași, Tipografia H. Goldner.
Metodă nouă de scriere și cetire
de institutorii: I.C. — C.G. — G.I. — N.C. — V.R. — și A.S.
Lucrată în 1867-68, în Iași.

Oare ce se potrivește la aceste titluri? Și ce a voit să arăte prin aceasta?

Răspundă d-l Pop Florantin!

Mai departe:

Cartea lui Șvartz
Partea I-ia
Litere mici și mari. Silabe, vorbe și fraze.
Metoda nouă
Partea I-ia
Litere mici de scris și de tipar. Cuvinte de cîte o silabă și propoziții.

Oare ce se potrivește și aici, între una și alta și unde este măiestrie dăscălească, în cartea lui Șvartz, unde se fac deodată exerciții de scriere cu litere mari și mici și exerciții de cetire cu vorbe și fraze, sau în cartea noastră, unde se fac la început numai exerciții de scriere cu litere mici și exerciții de cetire, alcătuite numai din cuvinte monosilabe și propoziții ușoare? Răspundă iarăși d-l Pop Florantin!

Mai departe, d-l Florantin pune în paralel cîteva lecții, și dintr-o carte și din alta, pe care orice om binevoitoriu și competent cetindu-le și văzînd nepotrivirea între bucățile uneia și bucățile celeialalte, precum și exercițiile cele ușoare din cartea noastră și bucățile cele grele și nepotrivite din cartea lui Șvartz, n-ar putea întîmpina pe d-l Pop Florantin decît cu expresiunea: mințești!

Într-o notiță din panfletul său, suntem învinovățiți că am fi copiat pînă și semnele intuitive de la 1 —10, puse la numerele lecțiilor; însă, de astă dată, furătura am fi făcut-o din aritmetica lui Șvartz (?!).

La bucățile de cetire, zice d-l Pop Florantin că Șvartz arăta bucățile care le-a luat de la alți autori români, cît și acele pe care le-a prelucrat singur; pe cînd noi nu o facem aceasta.

Are greșală d-nia-lui. Mai întăi, Șvartz, după cum am arătat, n-a prelucrat nimica singur, pentru că nu știa românește, și toate bucățile de cetire i le-au prelucrat alții, și i le-a cercetat și corectat d-l Darzeu, lucru, despre care răposatul M. Șvartz, fie-i țărîna ușoară, n-a avut macar modestia și recunoștința de a pomeni. Afară de aceasta, nu este adevărat că toate bucățile luate de la alți autori le arată Șvartz; dovadă, bucata Șoarecele șiret și alte bucăți despre care ne impută autorul panfletului că le-am fi copiat de la Șvartz, sunt bucăți ce le aveam în caietele noastre încă din școala normală, date de d-l Maiorescu ca exemple de bucăți ușoare de cetit, pentru copii, bucăți, pe care nu le arată Șvartz, de unde le-a luat. Iată dar cum autorul panfletului știe să respecte adevărul! Prin urmare, bucățile pentru care ne mustră d-l Florantin că le-am fi luat de la Șvartz, unele, după cum am arătat, sunt date de d-l Maiorescu, bucăți care se văd și astăzi în Regulele limbii române.

Cîteva bucăți, afară de cele arătate mai sus, le-am luat și noi, bineînțeles, de prin alte cărți; însă, pe cît ne-am priceput, am căutat a le stiliza, credem, după firea limbei românești, potrivit cu priceperea copiilor începători. Aceasta n-am făcut-o numai noi, ci o fac și alți autori. Poate cineva să lucreze singur, totul, din talpă? A văzut d-l Florantin vrun abecedar, în partea de cetire, lucrat, în totul, de autoriu? Poate fi cineva și scriitor în proză și poet și fabulist etc.? Așadar, ce ni impută d-l Florantin? Ceea ce n-a văzut la nimene?

Între altele, d-nia-lui, crezînd că ne-a prins cu plagiatul, aduce de mărturie cuvîntul sigur, din bucata Copilul și cucul, aflată în cartea lui Șvartz, cuvînt pe care îl crede că ar fi din eroare tipărit altfeliu, în loc de singur, zicînd că l-am copiat și noi întocmai. Se înșală d-l Florantin. Acest cuvînt, după înțelesul ce-l are în această bucată, trebuie să fie sigur și nu singur, după cum crede d-nia-lui; căci sigur însemnează fără nici o grijă, adecă, nebîntuit de nimene, pe cînd cuvîntul singur, însemnează altăceva; și dacă alți autori îl întrebuințază după cum zice d-sa „singur” sunt greșiți acei autori. De pe aceasta se cunoaște cît știe să judece autorul panfletului. Ne mai acuză d-l Florantin că n-am fi arătat care bucăți din partea a III-a a cărței noastre sunt prelucrate de noi și care le-am luat de la alții. Are greșeală d-nia-lui. Noi am arătat, prin semne convenționale, care sunt bucățile noastre și care le-am luat de la alții; și dacă la vro poezie, din eroare de tipariu, nu s-a pus cumva acel semn convențional, însemnează cu asta că noi ne însușim acea poezie? Lumea nu știe de cine e făcută acea poezie, bunăoară? Și de pe asta se cunoaște, cîtu-i de serios în critică și tare în argumente autorul ascuns după paravan!

Apoi autorul panfletului nemaiavînd ce zice, se leagă pînă și de dreptul de proprietate. Iată ce spune: „Asupra acestei cărți d-nia-lor s-au declarat de autori, iar patru dintre d-nia-lor (I.C. — C.G. — G.I. și V.R.), s-au declarat editori și proprietari, amenințînd că dacă vreun altcineva i-ar imita, d-nia-lor îi vor urmări conform legei”. Auziți, oameni buni, mustrare!... Ce a voit oare autoriul panfletului să scoată de aici, tăgăduindu-ne dreptul de proprietate? Aceasta nu-i decît o simplă notiță, prin care arătăm că, din cei 6 institutori, cîți am fost la început, 2 s-au retras de bunăvoie, luîndu-și atît partea ce li s-a cuvenit de la edițiile tipărite pînă la acea dată, cît și un plus oarecare, după învoiala făcută între noi, rămîind numai cu partea morală; adecă, să li figureze numele pe coperta cărței, pe cît timp se va tipări Metoda nouă. Prin urmare, din cei 6 rămîind numai 4, aceștia sunt acum și autorii și proprietarii și editorii cărței. Ceilalți 2 nu mai fac parte. Aceasta o arată notița și nimic mai mult.

Văzînd autorul panfletului că nu poate găsi dovezi că am copiat, se leagă apoi de cuvîntul manual, pus la rugăciuni, ca titlu, și zice că l-am întrebuințat și noi greșit, ca și Șvartz, căci, manual, însemnează broșură aparte. Cuvîntul manual, întrebuințat la rugăciuni ca titlu, nu era numai în abecedarul lui Șvartz, ci era și în abecedarul lui Iarca, precum și în alte abecedare vechi, deci l-am întrebuințat și noi. Și ce-i dreptul, mai pe urmă, după ce am văzut că are înțeles greșit acel cuvînt, l-am dat afară. Mai departe, zice: „Fiindcă Metoda nouă nu are numai calități bune, ci și mari defecte, faptul cel mai caracteristic rămîne că (cel puțin de la ediția a V-a din 1871), d-nii institutori n-au cores acele defecte deși și alți români au realizat de atunci sub ochii tuturor progrese văzute”. Auziți contrazicere, într-un loc spune că în edițiile celelalte am făcut îndreptări, și aici spune că n-am făcut. Vedeți-l cîtu-i de consecvent autorul panfletului? De pe aprecierea ce face unor abecedare, față de cartea noastră încă, se pot vedea întinsele sale cunoștinți pedagogice, cît și imparțialitatea de a critica. Tot aici, încheie cu următorul calcul: „Și să nu uităm, că timpul de 15 ani pentru 6 institutori reprezintă pentru un institutor 90 de ani”. Oare ce-a fi mai însemnînd și acest calcul după capul filozofic al d-lui Florantin? Binevoiască a ne lămuri, ca să-l înțelegem, căci altfeliu, numai D-zeu să-l înțeleagă și să-l îndrepteze pe calea drepților!...

La urmă, celebrul pedagog și filozof ca să ne strivească cu desăvîrșire, își încheie panfletul cu următoarele: „Ceilalți abecedariști români, pun în cărțile lor și literele străine, pe cari le întîlnește copilul român în toate părțile în scrieri românești și e constrîns să le cetească. Aceste sunt literile:. Y.y.K.k. — Q.q. — W.w. — și X.x. în cartea Metoda nouă, toate aceste litere, 10 semne deosebite, lipsesc cu totul pînă și în edițiile cele mai nouă, (și în ediția 19-a din anul 1886!). Care să fie cauza? Judecați; toate aceste litere lipsesc din cartea lui Șvartz. Iată dar o mare plagiatură, speculată timp de aproape 20 de ani”.

Va să zică, argumentul cel mai tare al d-lui Florantin că am copiat este că n-am pus literele: Y, K, Q, W și X, caractere mari și mici, care lipsesc și din cartea lui Șvartz!... Bravo!... Minunat!... Ia, acum suntem prinși cu plagiatul! Ce-i drept, n-avem încotro!... Auziți, oameni buni, cu ce dovezi și temeiuri ne-a gîbuit d-l Florantin că am copiat?! Deși n-ar trebui să ni mai pierdem vremea cu toate aceste, îi răspundem atît d-sale cît și altor boboci curioși ca d-nia-lui, că literele Y, K, Q, W și X, caractere mari și mici, nu le-am pus în cartea noastră, nu pentru că nu erau în cartea lui Șvartz, ci pentru că nu trebuiesc împovărați copiii cei mici cu aceste semne streine. Mustre dar deșteptul filozof și pe d-l T. Maiorescu care, nici d-nia-lui n-a găsit cu cale a înșira acele caractere streine în Regulele limbei române pentru începători. Oare și d-l Maiorescu să fi copiat pe Șvartz?

Spuie acum oricine, cu mîna pe conștiință, dacă din toate cîte le-a arătat d-l Florantin, este vrouna pe care se poate pune temei! Și dacă între bucățile din cartea noastră și cele din cartea lui Șvartz, puse față în față, este vreo asămănare?

Dacă d-l Florantin ar fi avut puțină pricepere și simț de demnitate, nu s-ar fi făcut de rîs într-un mod așa de vădit.

În ceea ce privește însă învinuirea ce ni se aduce, că de la început și pînă acum n-am fi făcut nici o îmbunătățire în cartea noastră, lăsăm ca lumea competentă și nepărtinitoare să ne judece dacă în timp de 20 de ani, am făcut sau nu îmbunătățiri și dacă am lucrat din interes de cîștig sau din zel dăscălesc. Mai ales că noi n-am făcut alte cărți decît acele cu care ne slujim la predare, cărți pe care și colegii noștri au știut a le aprecia, primindu-le și întroducîndu-le în școală cu multă bunăvoință.

Pe lîngă aceste, mai ținem a da și următoarea lămurire: că, în cît se atinge de bucățile de cetire din partea a III-a, ele se pot reforma, după cum se și reformează, și unele se pot schimba cu totul, dacă trebuința ar cere.

Meritul unei cărți începătoare, însă, este la început, în partea I-a și a II-a, unde stă tot meșteșugul de a duce pe copil mai cu înlesnire la cetire și scriere; și, după cum sunt întocmite bucățile din aceste părți, în cartea noastră, ele n-au nevoie de reforme niciodată. Astfeliu dar, Metoda nouă, care astăzi este așa de hulită de cătră d-l Florantin, în ciuda d-sale, tot nouă va rămînea și de acum înainte! Iar d-nia-lui va rămînea un calomniatoriu de rînd, precum și este!...

Nerușinarea d-lui Ioan Pop Florantin[modifică]

D-l Florantin, încurajat, se vede, de tăcerea noastră, și nemulțemit numai cu cît ne-a calomniat în panfletul întăi, vine și a doua oară cu un alt panflet și mai înverșunat sub inițiala F, și intitulat de astă dată O neomenoasă speculă cu cărți didactice, articol găzduit iarăși în ziarul Lupta, no. 303, din 18 iulie, anul trecut. Prin acest panflet se năpustește asupra noastră cu o furie și mai mare, și neținînd samă de nici un scrupul și de nimic ce s-ar putea numi cuviincios, vroiește a ne arăta lumei ca pe niște mîrșavi speculanți (?!)... Deși, după cum am spus, n-ar trebui să mai stăm la vorbă cu un om care n-are curaj să iasă la iveală, cu toate aceste, în interesul adevărului, cît și pentru respectul ce purtăm confraților noștri învățători, vom analiza fiecare parte și din acest panflet și vom arăta la cîtă înjosire nu se poate scoborî un om, care nu se respectă; apoi, vom face o dare de samă și despre operele sale didactice, spre a se ști cîtu-s de bune și de ieftine.

La începutul articolului O neomenoasă speculă cu cărți didactice, ca întroducere, cinstitul autor de panflete începe a spune cum e la franceji, nemți și mai ales la unguri, de unde a venit d-nia-lui; că, pe acolo, autorii de cărți didactice țin samă de faptul că școlarii rup multe cărți pe an, și de aceea le tipăresc în format mic și le cartonează; că, la noi, autorii și editorii nu țin sama de aceasta, că își tipăresc toate cărțile în format mare și necartonate etc. Ș-apoi „noi părinții, zice d-nia-lui, suntem constrînși a le cumpăra din nou și aceasta de vro 2 și 3 ori pe an!...” După aceste mai zice: „în această nemai suferibilă greșală vedem abecedarul numit Metodă nouă. Și, că, ceilalți abecedariști s-au abținut de la această procedare etc.” Să discutăm deci și această chestiune.

Mai întăi, nu este adevărat că formatul mic ar putea scăpa o carte să nu fie ruptă de copii. Cînd se poartă filele, într-o carte, mai mult? Desigur că atunci cînd cartea este în format mic; și cu cît se poartă filele mai mult, de cătră copii, cu atîta se slăbește hîrtia și se rupe. Deci, pentru începători, o carte de școală, în format mic, mai puțin poate trăi decît una în format mare. Și Metoda nouă chiar dacă am voi s-o tipărim în format mic, n-am face bine, căci atunci am strica cu totul formatul și întocmirea lecțiunilor, care cuprind, pe lîngă literă de tipariu numită „terția”, și mai multă și mai mare literă caligrafică, decît în alte abecedare, literă pe care o cetește copilul mai cu ușurință și mai cu drag, și care îl ferește de a deveni miop. Afară de aceasta, s-ar mai mări costul tipariului și prin urmare și costul unui exemplar, lucru de care ne-am ferit întotdeauna, tocmai spre a nu cădea în păcatul ce ni-l impută d-l profesor Florantin.

Cartea de cetire Învățătorul copiilor, iarăși pentru acel motiv, n-am tipărit-o în format mic fiindcă are multe figuri, care cuprind mult loc; și tipărirea în format mic, face să între puțin text pe lîngă figuri, încît, întoarcerea necontenit a filelor, pe lîngă stricarea cărței, aduce și o mulțime de pierdere de timp, atît de prețios în școală și despre care d-l Florantin ar trebui să țină samă. Este prea adevărat că școlarii pot să rupă multe cărți, și să dărîme pînă și păreții școalei, dacă nu vor fi privegheți, povățuiți și ocîrmuiți școlarii, cum se cade, ci lăsați în buestru, după cum crede d-l Florantin și mulți alții, cari s-au căit mai tîrziu, însă fără folos!...

Lăsînd apoi Metoda nouă, stimabilul se leagă de cartea întitulată: Elemente de aritmetică pentru clasa I-a primară, elaborată de C. Grigorescu. Despre această carte zice că ar fi copiată din aritmetica de Șvartz și că se vinde cu 50% mai scump decît Metoda nouă. După ce onorabilul autor de panflete a copiat singur aritmetica sa intitulată Metoda nouă de aritmetică din aritmetica de G. Grigorescu, ș-o vinde cu sută la sută mai scump, tot d-nia-lui apucă înainte și face pe alții copiști de cărți și speculanți. Mai departe, sfîrșind cu aritmetica pomenită mai sus, se acolisește de Regulele limbei române de Titu Maiorescu, retipărite de I. Creangă, cu învoirea autoriului. Aici însă, recunoscînd bunătatea cărței, se leagă numai de preț și mai zice că nu se spune numărul edițiilor. Tot numărul edițiilor îl roade la inimă și aici!... Apoi mai adaoge: că, intenționat se citează în Regulele limbei române exerciții gramaticale din Metoda nouă, ca să se cumpere această carte a doua oară. D-l Florantin, dacă n-ar fi cum este, ar ști că în Regulele limbei române se recomandă exerciții gramaticale din Metoda nouă, nu din interes de cîștig ci pentru că lecțiile din Metoda nouă stau în strînsă legătură cu gramatica de clasa a II-a primară întitulată Regulele limbei române pentru începători, de Titu Maiorescu, care, spre fericirea noastră, ni-a fost profesor și de limba română, la Școala normală de la Trei Ierarhi din Iași, în 1863 —64 și 1864—65.

La urmă, d-l profesor Florantin se leagă de cartea noastră de cetire Învățătoriul copiilor și neavînd ce cusur găsi, spune că mai înainte broșam la un loc tustrele părțile, cu gîndul de a ne îmbogăți și că, abia de un an de zile broșăm această carte separat. Cît de minunate mai sunt aprecierile d-lui Florantin!?!

În sfîrșit, la toată urma, vestitul autor de panflete, încheie cu următoarele cuvinte pline de venin: „Mă opresc de astă dată la punctele aceste și le zic domnilor în chestiune, destul! parte în interesul a sute mii de copii și parte în interesul a zeci de mii de părinți”. Aceste cuvinte pline de răutate, numai de la un om de rînd pot ieși, iar nicidecum de la un profesor. Trebuie să fie cineva de caracterul d-lui Florantin ca, știindu-se vinovat, să-și arunce păcatele sale pe spatele altora!...

Punem deci față în față prețurile cărților noastre cu prețurile cărților d-sale, ca să se convingă lumea și despre cele ce le arată d-nul Florantin, în panfletul O neomenoasă speculă cu cărți didactice, și să vadă oricine, dacă noi suntem aceia care facem „speculă neomenoasă cu cărți didactice” în școală, sau d-lui!...

Operele didactice ale d-lui profesor Ioan Pop Florantin și „ieftinătatea” lor, față cu cărțile noastre[modifică]

Pentru ca lumea competentă și nepărtinitoare să poată hotărî între noi și d-l Florantin, și să fie în stare a aprecia mai bine atît munca și buna credință a noastră cît și intențiunea și reaua credință a d-sale, vom face o dare de seamă amănunțită și conștiincioasă despre toate operele didactice scoase la iveală de cătră d-l profesor Ioan Pop Florantin, și le vom pune față în față cu cărțile noastre, mai cu samă în privința ieftinătăței. Iată-le:

a) Estetica, partea I-a și partea a II-a, scoase la iveală pentru cursul secundar

Estetica, partea I-a, tratează despre frumos și este scoasă la iveală în 1874, iar partea a II-a tratează despre arte, și este scoasă la iveală în 1887, adecă în interval de 13 ani de la aparițiunea celei dintăi.

Deși nu suntem versați în estetică și nu ne-am născut filozofi „de-o mie de ori” ca d-l Ioan Pop Florantin (?!), totuși, credem că și despre cuprinsul acestor opuri nu trebuie să-și facă cineva niște închipuiri pînă pe-acolo; n-are decît să se uite pe coperta cărților mai sus arătate și să vadă că autoriul a profesat și predat acest sistem estetic al său, notați bine, adecă al d-lui Pop Florantin, în 1873, în Iași, la catedra de filozofie de la Universitate și la catedra de estetică de la școala de Bele-arte și, mai cetind și cîteva pagini, va înțelege cetitoriul, credem, de pe estetica stilului cît și de pe stilul esteticei d-lui Florantin, cît de admirabile trebuie să fi fost aceste cursuri, predate după sistemul și gustul d-sale estetic, și cît de fericiți trebuie să fi fost studenții Universităței și cei ai școalei de Bele-arte, ascultînd acest frumos și minunat curs?!... Păcatul mare că nu sunt aprobate aceste opuri, de la care putea să se procopsească încă și mai multă lume!? Dar să nu facem ca ciubotarul lui Rafael, sau, după cum zice proverbul românesc, să nu ne amestecăm unde nu ni fierbe oala; lăsăm, deci, pe sama celor competenți să judece și să aprecieze aceste opere, iară noi ne mărginim numai la prețul cu care sunt puse în vînzare.

Partea I-a, estetica generală, care tratează despre frumos, abia cuprinde 96 de pagini, adecă 6 coale, format octav, și cea a II-a, estetica specială, care tratează despre arte, nu cuprinde mai mult de 128 de pagini sau 8 coale, tot de același format, și se vînd cu preț 35 de cîte 2½ lei bucata. Am făcut socoteală tipograficească și am aflat că, pentru partea I-a, care este, cum am spus, din 6 coale tipărită, bunăoară, în 1.000 de exemplare, nu s-ar putea plăti mai mult de 360 de lei, adică 60 de lei coala, ceea ce ar veni cîte 36 de bani 40 exemplarul. Iar pentru partea a II-a, care este din 8 coale, tipărită iarăși în 1.000 de exemplare, nu s-ar putea cheltui mai mult cu tipărirea decît 480 de lei, adecă, în totul, vreo 840 de lei, pe cari scoțîndu-i din 5.000 de lei prețul vînzărei amînduror părților, ar rămînea cîștig net în punga mărinimosului autoriu și a jupînașilor Șaraga, 4.160 de lei. Făcînd socoteală pentru o coală, după cîte coale sunt în partea I-a, ar veni cîte 42 de bani coala; iar la partea a II-a, cîte 32 de bani coala. Oare nu aceasta s-ar putea zice „o speculă nemaipomenită?”

La toate cărțile noastre, socotind după coale, nu vindem coala decît numai cu 10 bani, atîta cît costă exemplarul celui mai ieftin ziar, hîrtia de 24—36. Prin urmare, estetica d-lui Pop Florantin se vinde aproape de 5 ori mai scump decît cartea noastră Metoda nouă. Întrebăm deci pe d-l profesor Ioan Pop Florantin și-l rugăm să binevoiască a ni răspunde, cine face „speculă neomenoasă” cu cărți didactice în școală, noi sau d-nia-lui?!...

b) Ușorul cetitoriu

Întăiul op al d-lui profesor Florantin, pentru cursul primar, este Ușorul cetitoriu. Aceasta e una dintre cele mai curioase și mai nostime opere scoasă la iveală în anul mîntuirei 1883. Și pentru ca să știți, onorați cetitori, ce este acest „ușor cetitoriu”, pe care credem că, cei mai mulți dintre d-voastră, n-ați avut fericirea de a-l fi văzut aievea, îi vom face o dare de seamă cît mai amănunțită. Această măiastră operă, anunțată pe toate coperțile cărților d-lui autoriu Florantin, tipărite în tovărășie cu evreii frații Șaraga, din Iași, titluiți „librarii școalelor”, nu este decît o singură foaie volantă, tipărită numai pe-o parte, în lungime de 63 cm. și în lățime de 47, cu margini cu tot, sau, cu alte cuvinte, pe hîrtie de 24—36 țoli, subțire aproape ca hîrtia de țigară, bineînțeles ca să fie mai trainică... Pe această foiță, dedesubtul titlului Ușorul cetitoriu mai sunt tipărite și următoarele: „Metoda cea mai nouă: abecedariu intuitiv de părete, pentru copii, recruți, ucenici, săteni, elevi de clasa I-a primară etc.”

Auziți, oameni buni... Mai văzut-ați abecedariu intuitiv?... Noi știm că este metod intuitiv, iar nu abecedariu intuitiv. Poate că, după metodul intuitiv. După aceea, „abecedariu de părete” (?!...) Gîndiți-vă numai cum au să-l învețe copiii, recruții, sătenii etc. de pe părete. Asta n-a fost minciună, că „vorbește de pe păreți”. D-l Pop Florantin, însă, după cît se vede, nu numai că vorbește, dar și citește și scrie de pe păreți!... Halal să-i fiel... Păcat că nu s-a născut un aseminea mare pedagog cu o sută de ani în urmă, căci mare năduh i-ar mai fi făcut bietului Pestalozzi!... Apoi, sus la stînga, în rînd cu titlul Ușorul cetitoriu, mai este scris următorul pretențios moto: „Luminează-te și vei fi”. Cuvinte furate din fruntea ziarului Românul. Iar sus, la dreapta, următorul pedagogic moto: „Se învață de la știut la neștiut.” într-adevăr, că acest nostim abecedariu poate să-l facă pe un copil să uite și ceea ce a știut de la maică-sa, de acasă!...

După aceste frumoase inscripții, urmează un feliu de povață către acei ce au să învețe pe recruți, săteni etc., de pe acest ingenios și neprețuit abecedariu. În această povață, după ce, mai întăi, îndrugă cîte și cîte, începe apoi a-și arăta neprețuitul metod, după care toți sătenii, recruții etc. vor putea învăța ușor literile, numai prin ajutorul unor puncte de la 1—10 și a unor figuri ce se văd desemnate pe acest năpraznic abecedariu. După ce au învățat a cunoaște literile cu modul acesta, zice ilustrul pedagog, atunci putem țintui „ușorul cetitoriu în părete, căci micuții și puiuții copilași pot ceti bine pe orice carte românească” (!?!)

Cu acest „grabnic învățătoriu”, mai adauge d-nia-lui, „orice copilaș și orice om bătrîn poate învăța să cetească bine într-un timp foarte scurt și poate învăța mai mult singur, și chiar a scrie, dacă va vrea.

Auziți, oameni buni, cît de ușor a rezolvit chestiunea învățărei cetirei și a scrierei d-l Pop Florantin?!... Bine a zis d-nia-sa, că nu-i puțin lucru de a se naște cineva filozof, și încă „de-o mie de ori”!... Dacă voiți, onorați cetitori, să auziți cîteva exemple de cuvinte și propoziții din acest „ușor cetitoriu și grabnic învățătorul”, iată-le:

„petre are (?!); orbu e duios; (?) adă-ni bere; jigu ni tae; gura ta jură; duce perje pe-o prăjină; bran ni facă; și pește prăjit pofta-n cui; fuge Gogu cu cartea badei; vaca-i pe iaz; văd văsc verde; vis gingaș; poftiți la hrean; nu sta pește; să te ridici din noapte spre soare”; și altele, care de care mai nostime și mai hazlii!... Dar poate că ați voi, onorați cetitori, să aflați și prețul acestui Ușor cetitoriu? Iată-l: „25 bani, p. Austr. 15 cruceri”, prețul unui exemplar!... Așă-i că pentr-o 100.000 de mii de micuți copilași, ar face o sumă rotundă de douăzeci și cinci de mii de lei, cari nu s-ar lua din drum, de cătră un modest filozof, și mai ales pentru o marfă așa de bună?... Ce fericit este acela care se îmbogățește cu gîndul!... Spuneți acum, vă rugăm, onorați cetitori, de cîte ori costă mai scump acest „grabnic cetitoriu” decît Metoda nouă? Socotiți, vă rugăm: Ușorul cetitoriu, după cum am spus, este numai dintr-o singură coală, tipărită numai pe-o față, și se vinde cu 25 de bani exemplarul; tipărită pe amîndouă fețele ar trebui s-o vîndă cu 50 bani. Pe cînd Metoda nouă care e din 5 coale, tipărite, bineînțeles, pe amîndouă fețele, se vinde cîte cu 50 de bani exemplarul, adecă 10 bani coala. Prin urmare, Ușorul cetitoriu se vinde de 10 ori mai scump decît Metoda nouă. Întrebăm acum: cine face speculă neomenoasă cu cărți didactice, noi sau d-l Florantin, care s-a ascuns după paravan și strigă, cîtu-i ia gura: iaca hoții, puneți mîna pe ei!?!...

Nenorocire însă, că acest neprețuit dar al literaturei noastre didactice, acest grabnic luminătoriu al poporului... zace, de la data aparițiunei sale, viu și nevătămat, în praf și în pulbere, într-un colț al tipografiei d-lui Herșcu Goldner, pe care, cinstitul autoriu,nici pînă astăzi nu l-a despăgubit de costul tipariului! Dacă voiți, onorați cetitori, să cunoașteți tot fondosul acestui Ușor cetitoriu, nu fiți ingrați cătră modestul autoriu și grăbiți de a vă duce la tipografia d-lui Goldner de vă cumpărați cîte un exemplariu. Și cu modul acesta, pe de-o parte veți despăgubi pe d-l tipograf Goldner de cheltuielile hîrtiei și a tipariului, pe eruditul și laboriosul autoriu îl veți încuraja, iar d-voastre vă veți îmbogăți bibliotecile cîte c-o operă ce nu s-a mai văzut pînă acum în tezaurul literaturei noastre didactice!...

c) Aritmetica pentru clasa I-a primară

A doua lucrare, publicată acum de curînd, tot pentru cursul primar, este vestita aritmetică întitulată: Metodă nouă de a învăța aritmetica pentru începători. Această fițuică, după cum la pagina 32 am arătat, cuprinde material furat din aritmetica pentru cl. I-a primară, elaborată de C. Grigorescu. Și ca să nu se cunoască plagiatura, d-l Florantin face niște salturi așa de grozave, încît, după cîteva exerciții proaste de adunare, scădere, înmulțire și împărțire, de la 1—10, la pagina a 13-a ajunge tocmai la milioane. Cei ce știu ce va să zică copil de clasa I-a primară, se pot mira de ușurința cu care i s-a aprobat această carte! Dar pentru aceasta nu sunt de vină decît d-nii cari au fost numiți de către Onorabilul Ministeriu, în comisiunea pentru cercetarea acestei cărți. Și ar fi de dorit, credem, ca cei ce sunt numiți în asemine comisiuni să fie mai serioși în cercetarea cărților de școală și să nu-și deie raportul de aprobare, pe nevăzute, în paguba instrucțiunei!

Lăsînd la o parte calitatea cărței și modul d-lui Florantin de a lucra, venim la prețul grozav de mare și la specula neomenoasă, ce o face tot în unire cu frații Șaraga, cari, de unde și pînă unde, ș-au dat numire de „Librarii școalelor”. Această fițuică, în mărime iarăși de vro coală de cele mari, ca și Ușorul cetitoriu, cu deosebire că-i tipărită pe amîndouă fețele, o vînd tot cîte cu 25 de bani exemplariul, ceea ce vine de 5 ori mai scumpă decît aritmetica de C. Grigorescu, care-i din 8 coale și se vinde numai cu 75 bani exemplariul. Prin urmare, întrebăm a treia oară pe d-l profesor Ioan Pop Florantin, cine speculează lumea „în așa chip neomenos”, noi sau d-nia-lui?...

d) Metoda nouă de a învăța desemnul

Al treilea op scos la iveală, de curînd, pentru cursul primar, este iarăși o fițuică întitulată și aceasta Metodă nouă de a invăța desemnul, cu următorul adaus: „dezvoltare în mod intuitiv, fröbelian”. Atîta dragoste a căpătat d-l Florantin de numirea Metoda nouă, încît toate operele sale au să poarte de acum înainte numele acesta, și toate au să fie făcute în mod intuitiv fröbelian?! În această fițuică, care cuprinde cîteva figuri de desemn și niște jucării care de care mai proaste, chipurile, pentru a sămăna cu cele fröbeliane, care, mila sfîntului, numai de un idiot nu au fost întocmite, la urmă vine tot la aceleași definițiuni, care se văd și în celelalte desemnuri, și care, neapărat că nu se pot schimba. Cu alte cuvinte, numai „a sucit porcul de coadă”, cum zice românul. Această fițuică nu este mai mare decît opera sa amintită mai sus, Metoda nouă a aritmeticei și este scoasă la vînzare cu un preț tot așa de scump și tot în tovărășie cu frații Șaraga. Dar mirarea ne cuprinde că și această fițuică este aprobată tot cu aceeași iuțală și ușurință, ca și Metoda nouă a aritmeticei și încă menită de a se da și în mîna copiilor!... Noi știm că în clasa I-a primară, numai singur abecedariul se poate pune în mîna copiilor. Și încă și acesta, după trecere de cîteva săptămîni [5]. Pentru toate celelalte, cartea este gura învățătoriului. Și mai cu samă, desemnul trebuie să se predeie școlarilor de clasa I-a primară numai în mod imitativ, desemnînd învățătoriul cîte o figură-două, pe tabelă, și apoi spuind numele fiecăreia, iar școlarii să le imiteze [6]. Ce folos pot să aibă copiii de clasa I-a primară de la o carte de aritmetică ori de desemn, cînd ei abia pot gîngăvi pe abecedariu. Doar numai ca să le strice. Iată, dar, că acel care strigă că noi speculăm lumea, cu cărți de școală, a ajuns pînă acolo, ca, împreună cu frații Șaraga, să speculeze intenționat și cărți de acele care nu se pot pune în mîna copiilor începători!...Noroc numai, că și această proaspătă marfă nu i se poate trece!...

Alte opere, pentru clasele primare, lucrate de acest autoriu, n-am văzut scoase la iveală pînă acum, cu care să putem face cunoștință. Dar după ce făcuse d-l Florantin critica cea năstrușnică cu abecedarele în ziarul Liberalul, critică ce n-a fost făcută decît numai în scop de a-și recomanda marfa cea nouă, cu care era să iasă la iveală, într-adevăr, auzisem de un abecedariu, cu care se dusese la furnizorii săi, frații Șaraga, ca să i-l editeze... Cînd colo, ce să vedeți: frații Șaraga găsiseră un alt muștereu tot cu numele de Pop, însă nu și Florantin... Neputînd, deci, face și de astă dată gheșeftul cu frații Șaraga, s-a dus, se zice, la d-l librariu Daniil, cu care a întrat în tocmală. Nu știm dacă a rupt tocmala sau ba, dar ceea ce știm este că acest abecedariu, în privința varietăței figurilor, e de o rară nostimadă, încît, întrece pe toate celelalte abecedare cu figuri. Se vorbește că însuși comisiunea rînduită pentru cercetarea acestui abecedariu a rămas uimită de figurile de tot caraghioase întrebuințate de cătră d-l Florantin, pentru cunoașterea literelor. Încît, nu știe comisiunea ce cale să apuce: să-l recomande Onor. Ministeriu pentru aprobare,... sau să i-l respingă. Așteptăm să vedem sfîrșitul.

e) Operele fröbeliene. „Grădina de copii

Venind la operele fröbeliene, găsim scoasă la iveală, de cătră d-l Florantin, tot acum de curînd, opera întitulată Grădina de copii sau „educațiunea fröbeliană”. Aici trebuie să ne oprim mai întăi la titlu și să facem întrebare meritosului autoriu, cine a mai auzit vorbindu-se de educațiune fröbeliană?... Noi știm, pînă acum, că educațiunea este numai de trei feliuri: fizică, morală și intelectuală; dar despre „educațiune fröbeliană” încă n-am auzit. Poate, după sistema fröbeliană?... Despre elaborarea unui asemine op s-a auzit așa ceva și s-a și văzut și o polemică prin ziarul Liberalul că, adecă, d-l Florantin ș-a procurat cărți nemțești și poate și ungurești;... și că traduce și memorizază de mănîncă pămîntul, ca doar ar scoate la iveală ceva, în scop de a i se da pe mînă (îndată ce se va înființa) școlița fröbeliană a Societăței pentru învățătura poporului român, din Iași, școliță pe care a pîndit-o și pentru care s-a zvîrcolit vro 2 ani, făcîndu-se luntre și punte pe lîngă membrii consiliului de administrație ai acestei societăți, spre a o înființa și a i-o da pe mîna d-sale. Dar și membrii consiliului de administrație ai Societăței pentru învățătura poporului român, ca oameni mehenghi, cum zice românul, cunoscîndu-i planurile, i-au întors oiștea!... Atunci d-l Florantin s-a supărat foc și a început a tuna și a fulgera grozav prin ziarul Liberalul asupra membrilor consiliului de administrație, și mai cu samă asupra membrilor din comitetul școalei fröbeliene. Din care pricină, consiliul de administrație al Societăței pentru Învățătura poporului român s-a văzut silit, spre a înlătura pe renumitul pedagog și din consiliul de administrație al Societăței, lucru pentru care d-l Florantin s-a turburat așa de tare, încît nu s-a putut liniști multă vreme!

Pierzînd această locmà din mînă, pentru care se luptase atîta amar de vreme, aleargă la frații Șaraga și face tovărășie cu ei, ca să-i tipărească opul întitulat Grădina de copii, spre a vedea toți membrii Societăței pentru învățătura poporului român pe cine a înlăturat de la școala fröbeliană consiliul de administrație al acestei societăți și să cunoască și lumea profană ce va să zică educație fröbeliană de-a d-lui profesor I. Pop Florantin, de profesiune filozof.

Dar poate că nu știți, onorați cetitori, ce cuprinde acest op? Ca să-i cunoașteți valoarea, n-aveți decît să-l cetiți și veți vedea că, pe lîngă stilul cel prost, totul este numai străin, și nimic localizat. Încît, în privința jocurilor, nimic din jocurile noastre copilărești, cu care sunt deprinși a se desfăta copiii noștri români și cărora, putem zice, fără leac de păcat, că li fac mult mai mare plăcere decît jocurile nemțești. Fröbel, cînd a întocmit acele jocuri, le-a cules din viața copiilor din țara lui, și le-a întocmit așa, după cum se văd astăzi. La noi, jocurile copiilor sunt altfeliu. Oare să nu găsim nimic bun în jocurile copiilor noștri, ca să întocmim ceva românesc? Dar să zicem că la așa lucru, pe d-l Florantin nu-l duce capul. Vorba ceea: „Umblă el, sărmanul, după înțelepciune, dar n-are unde-o pune!”... Atunci de ce n-a cruțat macar limba, de-a introdus o mulțime de inovații, bunăoară ca aceea de la fața a 14-a: poezioara Cuibul de pasere unde zice ourele în loc de oușoare. Pe cine a auzit d-nia-lui zicînd ourele? Ba încă, dedesubt, pune și numele lui Fröbel, ca să-și bată joc, se vede, și de acest ilustru nume! Căci, nu ni vine a crede că Fröbel să fi ajuns pînă acolo, ca să-și strice limba neamului său, cum îndrăznește a face d-l Pop Florantin și mulți alții, cu limba neamului românesc!... Mai departe, în această carte întitulată Grădina de copii, sunt atîtea bazaconii și cabazlîcuri limbistice, despre care, dacă ne-am ocupa, am face un volum întreg. Păcatul mare că acestei opere, pînă acum, nu i s-a dat aprobarea!... Dar ce mai atîta vorbă pentru limbă? Ce-i pasă d-lui Florantin de asta? Vorba este, cum să poată lua 80 de bani pentru o cărțulie de vro 80 de pagini sau 5 coale, format Scharpentier, ceea ce vin la vro 3½ coale, după formatul octav al cărței noastre Metoda nouă. Iată dar că și această Grădină de copii, pe care o exploatează în tovărășie cu frații Șaraga, costă de 2 ori mai scump decît Metoda nouă. Prin urmare, întrebăm a cincea oară pe onorabilul d-nu Pop Florantin, cine face „speculă neomenoasă cu cărțile de școală”: noi sau d-lui care nu poate nimica fără jidani?

f) Recreațiuni fröbeliene, pentru tinerime, în școală și familie

Această minunată operă nu era apărută cînd ni-am propus a face întîmpinarea de față, și suntem cu mare părere de rău că n-a apărut mai de mult, căci am fi renunțat de a ne mai ocupa cu asemine săcături și a mai sta la vorbă cu unul ca d-l Pop Florantin, care ș-a pus în gînd, se vede, cu orice preț, să inundeze lumea cu tot soiul de năzbîtii, ce le scoate la iveală cu ghiotura. Nu ne mirăm că d-l Pop Florantin are cerneală și hîrtie multă de stricat. Dar mirarea ne cuprinde cînd vedem că și această celebră operă poartă firma aprobărei!... Văzut-a onorata comisiune, care a fost rînduită pentru cercetarea acestei cărți, că totul este numai o amestecătură ș-o încurcătură, și toate sunt luate de-a îndoasele: una de la răsărit și alta de la apus, încît nu știi de unde să începi și unde să sfîrșești?!... După cum știm și noi, Fröbel, cînd a organizat jocurile ce-i poartă numele, le-a întocmit după vîrstă și după sex, așa, după cum se dezvoltă copilul și natura în el; căci jocurile de care simt plăcere și cu care se desfătează copiii la vîrsta de 4 ani, bunăoară, aceleași jocuri nu li fac mai nici o plăcere la vîrsta de 7 ani, ci, la această vîrstă, trebuiesc întocmite alte serii de jocuri. De asemine, trebuiesc întocmite jocurile și după sex, căci altfeliu este natura și apucăturile băieților și alta este natura și apucăturile fetelor. În cartea d-lui Florantin, totul este numai o amestecătură, ca și în tașca ursariului. Dacă și cărțile lui Vergnes și Lenoël, din care zice eruditul filozof că a copiat, vor fi tot așa de bine lămurite, atunci?... Dar să zicem că onorabilii membri ai comisiunei au voit a se ilustra prin indulgența d-nia-lor. În acest caz, li facem umilita întrebare: dacă și această harababură a d-lui Pop Florantin se poate numi o carte de școală, apoi care sunt adevăratele cărți de școală?

Cu această operă, d-l Florantin nu s-a ilustrat numai în privința capacităței, ci și în privința lăcomiei de cîștig. Socotiți, onorați cetitori: unei cărțulii de ¾ de coală, tipărită în format mic, i s-a fixat prețul de 50 de bani, adecă de vro 8 ori mai scumpă decît cartea noastră Metoda nouă. Aceste grozave prețuri covîrșesc, fără îndoială, orice margini!

În urma atîtor dovezi de necompetență și lăcomie de cîștig din partea d-lui Florantin, îi facem a 6-a oară întrebare, și-l rugăm să binevoiască a ni da răspuns, dacă noi suntem aceia cari facem „specula neomenoasă” în școală, cu cărți didactice, sau domnia-sa?

Prețul cărților noastre, față cu prețul celorlalte cărți[modifică]

În 1868, cînd a apărut Metoda nouă, mai cu samă ediția I-a și a II-a, fiindcă erau mai puține coale și tipariul mai ieftin, s-a vîndut numai cu 40 de parale sau cu 33 de bani exemplariul, încît era cel mai ieftin abecedariu pe vremile acele, și astfeliu a făcut concurență tuturor abecedarelor, atît în privința calităței cît și în privința ieftinătăței și a sfărmat negustoria ce proiectase, fără doar și poate, s-o facă răposatul M. Șvartz cu cartea lui, care era c-o jumătate de coală mai puțin voluminoasă decît Metoda nouă, ș-o vindea cu un sfanțic austriacesc sau cu 85 de bani românești exemplarul. Cu alte cuvinte, cartea noastră se vindea de 2½ ori mai ieftin decît cartea lui Șvartz. De atunci și pînă astăzi, cîte abecedare au apărut, nu se vînd mai ieftin decît cartea noastră. Între aceste se află abecedarele d-lor: Vasile Ionescu, Victor Dogariu, Th. Speranță, apărute în Iași. Aceste, fiecare în parte, sunt tot atît de voluminoase ca și cartea noastră Metoda nouă și se vînd tot cîte cu 50 de bani exemplariul. De asemine, abecedariul d-lui Domețiu Dogariu, dispărțit în două părți, cu amîndouă părțile la un loc, fiind tot atît de voluminos ca și cartea noastră, nu se vinde mai ieftin. Abecedariul d-lui Basile Haram... apărut în București, și dispărțit tot în două părți, cu amîndouă la un loc, fiind tot atît de voluminos cît și Metoda nouă, din care onorabilul autoriu a mîncat de haram destul de mult material, se vînd cu 65 de bani amîndouă părțile. Abecedariul d-lui Mihail Pop, apărut în Iași de vro 7-8 luni de zile, este dispărțit tot în două părți, fiind cu amîndouă la un loc, mai tot atlt de voluminos ca și cartea noastră Metoda nouă de pe care, numitul autoriu și tînărul învățătoriu a copiat de-a întregul, adecă mai mult decît galantonește [7]. Acest abecedariu, fiind editat de evreii frații Șaraga, îl speculează, se înțelege, tot ei, vînzîndu-l cu 60 de bani amîndouă părțile, necartonate, iar cartonate jidovește le vind cu 80 de bani. Aceasta deocamdată. Mai pe urmă, vor ști ei negustorii ce să facă!.. Chiar s-a și văzut publicat prin ziarul Liberalul că unul dintre d-nii învățători, voind să-și bată joc, pesemne, de misiunea sa de învățătoriu, vinde școlarilor săi, numai o parte a acestui abecedariu cu 1 leu și 50 de banii!! Aceasta este o hoție în toată puterea cuvîntului! Acei cari au la cunoștință că am făcut sau facem speculă de feliul acesta, cu cărțile noastre, îi rugăm să vie și să ni-o spuie verde, în față. Noi știm că totdeauna am pus hîrtie bună și igienică pentru ochiul copilului; tipariul am căutat să fie cît se poate de curat și broșatul făcut la cel mai bun legătoriu din Iași; am fixat prețul și am dat rabat mulțămitoriu tuturor d-lor librari și altor persoane, rugîndu-i, după cum se vede anunțat pe coperțile tuturor cărților noastre, de a nu fi speculați în mod rușinos! Abecedariul d-lui Barbu Constantinescu, de la o vreme încoace, se vinde, în adevăr, ceva mai ieftin, fiindcă este editura d-lui Socec, mare proprietariu din București și capitalist, căruia îi dă mîna să-l vindă astfeliu, fiind singur și librariu și editoriu și tipograf și... și de toate!... Mai este abecedariul de Nestorescu. Acest abecedariu se vinde cu 40 de bani exemplariul, însă e mai puțin voluminos decît Metoda nouă, de pe care d-l Nestorescu a ciupit cît se poate de bineșor, și este, pare-ni-se, tot editura unei tipografii... Alte abecedare apărute în România, afară de aceste, nu mai sunt [8].

De asemine și cartea noastră de cetire Învățătoriul copiilor, față de celelalte cărți, costă mai ieftin căci, tustrele părțile se vînd numai cu 2 lei și 30 de bani. Pe cînd, cartea de cetire de d-nii asociați, editată iarăși în trei părți de d-l Socec, se vinde cu 2 lei și 60 de bani; cea de I. Ionescu, se vinde cu 4 lei și 60 de bani, de două ori mai scumpă decît cartea noastră. Cartea d-lui Puiu, apărută în Iași, acum de curînd, în editura fraților Șaraga, este pusă în vînzare cu 3 lei și 20 de bani, tustrele părțile. Iar în cît privește potrivirea bucăților și despre limbă și stil, n-ai ce zice!?...

În urma atîtor dovezi, întrebăm pe tot omul de știință și cu dreptate, pe tot dascalul care-și iubește sfînta sa misiune și pe tot omul nepărtinitoriu să ni spuie, unde se vede plagiatura și „specula neomenoasă”, ce ni-o atribuiește d-l Florantin? Da, am înțeles și înțelegem să fie arătat cu degetul acel ce copiază și se folosește de munca și sudoarea altora, ca să-l cunoască lumea cît prețuiește. Înțelegem să fie defăimat acel ce speculează lumea cu cărțile didactice, și o pradă în orice feliu. Înțelegem, în sfîrșit, critică dăscălească, serioasă, nepărtinitoare și neinteresată, întemeiată numai pe dreptate și pe adevăruri științifice și pedagogice. Această critică este în interesul școalei și folositoare dăscălimei, mai cu samă nouă, istor mici, cari avem neapărată nevoie de luminile celor mai înaintați în știință. Dar nu înțelegem critică mișelească, într-ascuns, prin pamflete și calomnii, care sunt tot atît de stricătoare și păgubitoare instrucțiunei, pe cît sunt de folositoare criticele sănătoase, pornite, cum am zis, din dragoste dăscălească și din simț de dreptate și adevăr.

Din cele ce am arătat, d-l profesor Ioan Pop Florantin, cînd ș-a propus a ne critica, n-a fost împins nici de dragostea dăscălească, nici de sentimentul pentru dreptate și adevăr, ci numai de ura care-l caracterizază și de interesul meschin de a-și deschide calea spre negustorie, întovărășit de evreii frații Șaraga. Cu astfeliu de purtare, putem zice că d-l profesor Ioan Pop Florantin s-a făcut și mai nedemn de stima și considerațiunea oamenilor de bine. Iar în fața noastră, nu-l putem privi decît ca pe un calomniatoriu de rînd și credem că și lumea nepărtinitoare va ști să-l judece și să-l aprecieze, după cum merită!..

  1. Ceea ce se tălmăcește în românește: „pe legea mea”.
  2. Această broșură s-a și făcut și s-a tipărit în 1876, sub nume de: Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică.
  3. Vezi Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică de Gh. Ienăchescu și I. Creangă.
  4. Un fes jidovesc, care e nedezlipit de capul jidovilor habotnici.
  5. Vezi Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică, de la pagina 5—42.
  6. Vezi iarăși Povățuitoriu la cetire prin scriere...
  7. Acest modest autoriu, încaltea, în naivitatea lui mărturisește drept că s-a folosit de cărțile noastre, adecă a furluat dintr-însele, dar nu spune cine i-a dat voie să ieie.
  8. Ba mai scăpat-am din vedere, două: al d-lui D.R. Cordescu și pe al d-lui Mih. Mihăilescu; acest din urmă abecedariu este apărut în editura „Librăriei universal”... Leon Alcalay, și recomandat cu stăruință...?, tot de această librărie ... în terminii aceștia: „Lucrare excelentă ce merită (?) a fi întrodusă în toate școalele primare, publice și particulare” (?) …Unde mai găsești jidan care să nu-și laude marfa lui că-i „excelentă”?