Răsăritul soarelui

Jump to navigation Jump to search
Răsăritul soarelui
de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel


Îmi sorb acum cafeaua în balcon
Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare
Un tunet, când și când, în depărtare
Îcearc-o gamă, ca un bariton.

Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare,
Divinul nostru nevăzut patron?
Își potcovește caii Apollon,
Ori ce să fie-acest incendiu mare?...

Tot mai compacți ies aburii acum,
Dar flăcările cresc acum mai vii și ele,
Din ce în ce tot cerul îl câștigă

Și iată, că prin nourii de fum,
Ca un simbol al României mele,
Răsare-o uriașă mămăligă!