Rădăcina

 

Unii dau sânge altora-n dar.
Eu tinerețea ți-am dat-o, plină de har.
Am spus zilelor: “Nu sunteți ale mele.
Nu vă rătăciți printre vise și stele.”

De la douăzeci la treizeci, numărați,
ți-am dat anii bogați;
unul câte unul luminând
calea ta, s-au trecut curând.

Poate-au fost flori și s-au stins.
Acuma s-a făcut târziu. A nins.
Nimeni nu caută vechile cărări,
nimeni nu plânge moarte primăveri.

Și anii mei au fost pământ bogat.
Stejarul a crescut. Nu s-a plecat.
Sevele acelor vise de demult
în tine-s biruință și tumult.

Bătrâna rădăcină uneori
caută muguri în pământ și flori,
uitând că ce-a fost viață și mister
se leagănă deasupra ei, în cer.