Râuri sfinte, mări netulburate

 

Râuri netulburate,
visam ades;
inima pământului liniștită bate
acolo-n șes.

Lacuri se fac potolitele ape.
Cine-ar fi zis?
Țărmul scoboară, marea-i aproape,
cerul deschis.

Bine miroase cerul din apă,
algele vin,
să ne cuprindă, dar mâna-mi scapă.
Și-ncet mă-nchin.

Lunec cu râul, cu soarele-odată,
Pătrundem greu,
în marea densă, marea sărată...
Frânt curcubeu

atârnă încă deasupra ceții.
Ceru-i deschis.
Noi părăsim câmpiile vieții.
Spre care vis?