Rânduri pentru plopii în ploaie

 

pictorului Jean Al. Steriadi

Ploaie...
Ploaie...
Ploaie...
Ploaie multă,

Ploaie deasă
Ca beteala de mireasă...
Plopii mei, scuipați de ploaie,
Se frământă
Și se-ndoaie ―
Parcă-ar vrea să-mi intre-n casă!...
Plopii ce-au crescut cu mine
Îmi fac semne disperate...

 ― Hai!... Deschide-odată, frate,
Și primește-ne-n odaie,
Că-n odaia ta-i mai bine
Ca-n grădina noastră,-afară...

Doamne...
Cu ce ți-am greșit,
De-ai fost rău cu mine-aseară
Și m-ai pedepsit?
De ce-ai vrut ce nu se poate ―
Să mă cred cu plopii frate,
Frate fericit?...

Doamne... Doamne!...
Ce să fac?
M-am certat cu plopii-aseară
Și nu știu cum să-i împac!...
Cum să-i fac să mă-nțeleagă
Că frăția ce ne leagă
Nu-i decât o vorbă-n vânt...
Și că plopul când se-ndoaie
Cât stă țeapăn la pământ ―
Chiar când e scuipat de ploaie ―

E mai viu și mai puternic
Decât omul din odaie,
Ce se stinge pe picioare
Ca un muc de lumânare
Într-un sfeșnic!...

Ploaie...
Ploaie...
Ploaie!...