Putrezirea

 

După Maurice Rollinat

În fundul gropii nădușite
De care toți, degeaba fug,
Când șase luni sunt împlinite
Ce se petrece în coșciug?

Rămas-a oare din dantele,
Din ochiul plin de-un ce fatal,
Sau cărnurile au pe ele
Al morții cancer colosal?

E oare pulpa înmuiată
În verde și liliachiu,
Vopseli ce moartea pune-ndată
Pe cine nu mai este viu?

Pe când un crac se descompune
Se uscă oare celă-l-alt?
Sau preschimbarea ce-i supune
Le dă același fel de-asalt?

Coșciugul care mucezește
În alba-i stofă de satin
Conține oare, când pleznește
Otrăvurile-i pe deplin?

Printre coptură ș-umezeală
Hidoși viermi, ce sunt destui,
În a lor groaznică-nbulzeală
Flămânzi sunt încă sau sătui?

Din noi, ce face-n veci pământul,
Stomac în veci mistuitor?
- Așa tot întrebam mormântul
Ce-nchide-o moartă din amor.

Și groapa cu răcniri sălbatică
Ce-nghite orice soartă-n ea,
Îmi spuse vorbele dramatică
Ce vor trăi în mintea mea:

«Rotunzi sâni de altă dată,
«Întrebătorule ocult,
Și buzele de albă fată
«Ce sărutară atât de mult;

«Aceste flori așa iubite
«Pe-al voluptății căpătâi,
«În fundul gropii sunt menite
«Să putrezească mai întâi

«Cât despre suflet, mai trăiește?
«E corpul singur pieritor?
«Să spunem oare că plutește
«De-asupra morți-nvingător?

«Ori cum ar fi o crudă pace
«O află-n mine rău și bun:
«Cadavrul e un mut ce tace
«Durerile ce-l descompun.