Pruncucigașa

Pruncucigașa
de Friedrich Schiller

Ascultă cum resună, cum clopotul vestesce
Că oara mult fatală de-acuma a sunatu!
Să mergemu! dar să mergemu! că soarta-așa voesce,
La locul unde legea să moru m’a condemnatu.
Primesce-o lume ăncă această sărutare
Și ultimele lacrimi, și tot ce am iubitu,
Otrăvuri tale sorbeam cu desfătare,
De-acuma n’am nimica cu tine d’impărțitu.

Vă lasu plăceri sublime! Mă depărtezu de soare,
Să schimbu această viață pe-unu negru, tristu mormăntu,
Vă lasu ani de juneță! Ilusii răpitoare,
Cu care fete june adese ori s'incăntu!
Vă lasu, vă lasu d’acuma o visuri aurite!
Angeri, paradisuri, sublime fantazii,
Vai! ați peritu pre iute ca florile răpite
De vănturi, de furtune, de mare vijălii!

Eram frumos gătită cu flori și cu cordele
Ș’a inocenței valuri pe mine fluturau,
Cu rose parfumate, cu mii de floricele
A mele bucle blonde pe-atunci s’impodobeau.
Vai mie! Eu de-acuma sunt iadului jertfită,
Și haina inocenței tot portu pe sănul meu,
Dar ah! in locu de rose, podoabă strălucită,
Mă invălesce moartea cu negrul valu al seu!

Să plângeți toate’n juru’mi, ce n-ați cădutu in vină,
La care-al inocenței dulci rose inflorescu,
La care-a datu natura puterea cea divină
Să poată să resistă la ori și ce iubescu.
Ah! am simțitu in sufletu a omului iubire,
Și ea a fostu călăul, ce vecinie m’a perdutu!
Cănd eu l’am strănsu in brațe cu-atăta fericire,
Atuncea a Luisei virtute-a dispărutu.

De sigur că pe alta, de-acuma elu iubesce,
Și m’a iutatu pe mine, o șerpe ’nveninatu!
Elu poate-acum cu dănsa petrece și glumesce,
Cănd eu mă ducu la moarte c’unu sufletu desperatu!
Cu-alu fetei păru se joacă și’n brațe elu o strănge
Și soarbe sărutarea ce’i dă iubita sa,
Cănd de pe truchiul morței, alu meu ferbinte sănge
In juru stropindu pămăntul, din trupu-mi va salta.

Ori unde tu in lume te-ai duce’n depărtare
Etern să te goniască al morții palidu choru,
Ș’a clopotelor vuetu și trista lor cântare
L’al teu audu să sune, să sune’ngrozitor!
Și cănd din gura dulce amantei adorată
Vor isvori suspine și cântice d’amoru
Atunci să te străpungă pe tine de îndată
A iadului durere cu focu-i ardătoru!

Ha, trădătoru! nici jalea, nici chinurile grele
Și nici a me rușine, tu n-ai pututu simți?
N’ai milă de copilul sub sănurile mele,
Aceea ce pe tigru, pe leu poate ’nblăndi!
Dar elu întinde pânza, și pleacă peste valuri
Și eu privescu la dănsul cu lacrimi și cu doru,
Șoptesce blănd la fete, ce stau pe-al Seinei maluri
C’o voace întristată unu Ah! inșălătoru.

La sănu-mi stă copilul, ilu legănu lin pe brațe
In pace și’n odihnă, respiră liniscit,
Și ca o rosă june și plină de dulceață
Elu imi suride mie c’unu zimbetu fericitu.
Ș’a sale trăseture și dulcea-i căutare
Mi-aducu aminte mie al seu chipu adoratu,
Și intre-amorul mumei și cruda desperare
Se află al meu sufletu de chinuri sbuciumatu.

Mă’ntreabă unde-i tata? Cu voacea sa iubită,
Ș’al seu cuvăntu e tresnitu, e tunetu glasul seu,
Și unde e bărbatul femee rătăcită,
Imi strig’ orice atomă a sufletului meu!
Elu altu copilu dismeardă și care tată-i dice,
Zadarnic tu orfane pe dănsul vei cată
Ah! ai să blăstemi oara in care-am fost ferice,
Cănd numele de bastardu te va desonoră!

O! A ta mumă poartă in sănul seu durere
Stă singură in lume in care a iubitu,
Ș’aspiră insătată spre viață și plăcere,
Pe care tu copile l’ai stinsu, l’ai otrăvitu!
Ah! blânda ta suflare ș’a tale șoapte line
Din timpuri fericite unn suveniru trezescu!
Frumoasa ta zimbire ș’a ochilor lumine
Ca și săgeata morței pe mine me lovescu.

Infernul simtu in sufletu, cănd nu te vădu pe tine
Infernul cănd te vede al meu ochiu tulburatu,
Ah a ta sărutare, ce-i groază pentru mine,
Era pe a sa buză unu dulce sărutatu.
S’inalță jurămăntu-i tunăndu din groap’afară!
Etern, etern sperjurul zugrumă ce-am iubitu!
Ș-alu Hydrei lanțuri grele pe mine mă’nfășoară
Ș’omorul plin de groază atuncea s’a’nplinitu!

Etern să te gonească pe drumuri depărtate
A resbunarii umbre, ca văntul furiosu,
Să te ajungă ele cu măne înghețate,
Să te treziască groznic din ori ce visu frumosu!
Și pintre blănde stele, crud are să luciască
Privirea cea de moarte a pruncului ucisu,
Ș’in haina sa de sănge, elu a să te goniască,
Elu a să te alunge din sfântul paradisu!

Priviți-lu la picioare-mi, e mortu, e fără viață!
Cu mintea tulburată de spaimă și de plânsu
Privescu la crudu-i sănge, la palida sa față,
Și simtu că cu-a sa viață și viața mea s’a stinsu.
A lumei legi me chiamă cu-o voace’ngrozitoare,
Dar ce eu simtu in mine e mai ingrozitoru,
Și vesel al meu sufletu de-acuma vra să moară,
Se stăng’-a sa durere și chinul ardătoru!

Ah! poate sus in ceruri tu vei află iertare,
Te iartă și victima pe care ai tradatu,
Pământului lasu ura și cruda desperare,
Să salte de-acum focul prin lemnul aședatu!
Ferice, mult ferice,! scrisori de dulce visuri,
De jurăminte pline le arde-unu focu cumplitu!
Și sărutări ardinde le saltă para’n ceruri,
Pa care’n astă lume atăta am iubitu!

O! nu vă’ncredeți fete in dulcea tănereță,
Și nici in jurământul, ce face unu barbatu,
Virtutea am perdut’o prin a mea frumuseță,
Murindu, aruncu pe dănsa blăstămu înfricoșatu!
Ce vădu? Curgu lacrimi, lacrimi? ah! și călăul plănge!
Degrabă puneți vălul pe ochi, pe fața mea,
Calăule o floare, unu crinu nu poți tu frănge?
Călău, ca moartea palidu, călău nu tremură!