Proclamațiunea revoluțiuniĭ din Țeara-Românească

Proclamațiunea revoluțiuniĭ din Țeara-Românească de Ion Heliade Rădulescu

"Proclamațiunea revoluțiuniĭ din Țeara-Românească", în Anul 1848 în Principatele Române. Acte și documente publicate cu ajutorul comitetului pentru rădicarea monumentului lui Ioan C. Bratianu, Tomul I, Actul No. 287 din 9 Iunie 1848, (Bucuresci: Institut de arte grafice Carol Göbl, 1902), pp. 490-501.

(Foae vol. Acad.)

Revoluţionarii paşoptişti

        În numele popoluluĭ Român.

„Dumnedeu e Domnul și s'a arătat

nouě; bine este cuvîntat cel ce

vine întru numele Domnului.”

        Respect către proprietate. Respect către persoane. Fraților Românĭ, Timpul mântuirii noastre a venit; popolul Român se deșteaptă la glasul trâmbiței îngerului mântuirii și își cunoasce dreptul sěŭ de Suveran. Pace vouě, pentru că vi se vestesce libertate vouĕ!

        Popolul Român se scoală, se armează, și nu spre a se luptă o clasă asupra alteia, nu spre a rumpe legăturile sale de relații din afară, ci ca să ție în frîŭ și în respect pe voitorii de rěŭ al fericirii publice. Strigarea Românilor e strigare de pace, strigare de înfrățire. La această mare faptă a mântuirii, tot Românul are dreptul de a fi chemat, nimeni nu este scos afară ; tot Românul e un atom al întregii suveranități a popoluluĭ: sătean, meserian, neguțător, preot, soldat, student, boer, Domn, e fiu al patriei și, după sfînta noastră credință, e și mal mult, e fiu al lui Dumne-deŭ. Toți avem același nume de Român. Acesta ne înfrățesce și face să înceteze toate interesele, să se stingă toate urile. Pace dar vouĕ! Libertate vouě!

        Scularea aceasta e pentru binele, pentru fericirea tutulor stărilor soțietățiĭ, fără paguba vre-uneia, fără paguba însășĭ a nicĭ unei persoane Nu se cuvine a perde ceĭ maĭ mulțĭ pentru ceĭ maĭ puținĭ, căcĭ este nedrept; nu se cuvine iară a perde ceĭ maĭ puținĭ pentru ceĭ maĭ mulțĭ, căcĭ este silnic.

        Popolul Român, în cât către cele din afară, nu supĕră pe nimenĭ, respectă toate Puterile și cere a respectà și ele drepturile luĭ stipulate prin tractaturile luĭ Mircea și Vlad V., recunoscute de toate tractatele încheiate apoi între Î. Poartă și Rusia, și protestă asupra orĭ-căreĭ fapte ce s'a făcut în potriva acestor tractate Popolul Român voesce cu o voință tare a-șĭ păstră neatârnarea administrațieĭ sale, neatârnarea legiurîĭ sale, dreptul sěŭ suveran în cele din năuntru și remâne în aceleașĭ legăturĭ, și maĭ strînse, prin luminile veaculuĭ, cu Î. Poartă. Această voință e legală, e pe credința tractatelor și nu e în paguba nimuluĭ.

        Popolul Român leapĕdă un Regulament care este în protiva drepturilor sale legislative și în protiva tractatelor ce-ĭ recunosc autonomia. Această lepĕdare este însușĭ în folosul Înalteĭ Porțĭ, ce va fi arbitrară dimpreună cu Franța, Germania și Englitera, cărora Româniĭ le reclamă judecată și ajutor la orĭ-ce asuprire ce li s'ar face.

        Popolul Român decretă și hotărěsce responsabilitatea Miniștrilor și cu un cuvînt a tutulor foncționarilor publici; și fiind-că neresponsabilitatea nu este drept al niměnuĭ, nicĭ de moștenire, nicĭ de învoire, prin urmare nimeni nu perde nimic și hotărîrea popoluluĭ e sfîntă. Popolul Român voesce o patrie tare, unită în dragoste, compusă de frațĭ, iar nu de vrăjmașĭ, prin urmare decretă, după vechile sale datine, aceleașĭ drepturĭ civile și politice pentru tot Românul. Cine nu voesce aceasta e vrăjmaș al fericiriĭ publice, e un alt Cain ucigător de frate, în sînul mameĭ noastre patriĭ.

        Popolul Român va să deà dreptate și dreptatea e a luĭ Dumnedeŭ. Dreptatea nu sufere a purtà numaĭ săraciĭ sarcinele țěriĭ și bogațiĭ să fie scutițĭ. Prin urmare decretă contribuție generală după venitul fie-căruia. Aceasta înavuțesce patria și o patrie avută e în folosul tutulor și prin urmare în paguba nimuluĭ. Aceasta cheamă pe toți la aceleașĭ drepturĭ și datoriĭ într'o patrie dreaptă înfloritoare și care cu tot dreptul nu va maĭ puté suferì control străin.

        Popolul Român dă înapoĭ la toate stările dreptul cel vechiŭ de a avé representanțĭ în Generala Adunare, decretă de adĭ înainte alegerea largă, liberă, dreaptă, unde tot, Românul are dreptul de a fi chemat și unde numaĭ capacitatea, purtarea, virtuțile și încrederea publică să-ĭ deà dreptul de a fi ales. Aceasta pe ceĭ bunĭ, pe ceĭ drepțĭ, nu-ĭ păgubesce întru nimic, și Româniĭ aŭ fost tot-deauna bunĭ. O sciŭ străiniĭ și o scie proverbul cel vechiŭ: „Bună țeară, rea tocmeală." Această decretare nu e în paguba nimuluĭ, va să schimbe numaĭ tocmeala.

        Popolul Român decretă tipar liber, cuvîntare liberă, adunărĭ libere, spre a vorbì, a scrie cele de folos, spre a arătà adevěrul. Adevărul, ideile, cunoscințele vin de la Dumnedeŭ, în folosul general al oamenilor, ca soarele, ca aerul, ca apa, și prin urmare sînt proprietate universală; și dacă se cuvine a fi respectată însăși proprietatea particulară, cu atâta maĭ vîrtos este sacră și neatinsă proprietatea universală. A înecà adevěrul, a stinge luminile, a împedecà foloasele, prin împedecarea tiparuluĭ, este o vîndare către patrie, o apostasie către Dumnedeŭ. Libertatea tiparuluĭ nu poate păgubì pe nimenĭ decât pe fiiĭ întunereculuĭ.

        Popolul Român voesce pace, voesce tărie, voesce garanția averilor sale materiale, morale și politice; decretă dar gvardie națională, în care tot Românul se nasce al eĭ soldat, tot Românul e un gvardian al fericiriĭ publice, un garant al libertăților publice. Aceasta nu păgubesce pe nimenĭ decât pe conspiratoriĭ asupra drepturilor patrieĭ.

        Popolul Român cheamă toate stările la fericire, recunoasce facerile de bine ale comerciuluĭ, scie că sufletul luĭ este creditul, care nicĭ odată n'a vrut să i-l înlesnească sistema trecută. Decretă dar o bancă națională, însă cu fondurĭ naționale.

        Popolul Român, în generositatea și evlavia sa, se închină locurilor sfinte și va trimite de acum înainte la Sfîntul Mormînt și la alte așezăminte religioase unt-de-lemn, tămâie, făcliĭ și însușĭ banĭ, spre ținerea de școale, de preoți, spre lauda luĭ Dumnedeu; și tot spre adevărata laudă a Celui ce s'a răstignit spre desrobirea celor săraci, decretă ca prisosul veniturilor mănăstirescĭ să fie al țăriĭ, spre desrobirea și ajutorul celor săracĭ, și reclamă moșiile mănăstirilor închinate a le scoate de sub orĭ-ce mâncătorie. Popolul Român dă luĭ Dumnedeŭ ce este al luĭ Dumnedeu și iea de la fariseĭ ceea-ce nu este al fariseilor, ca să deà săraculuĭ, care e fratele Domnuluĭ. Aceasta nu e în paguba Românilor, ci spre mântuirea lor și lauda Sfintelor Locurĭ.

        Popolul Român împarte dreptatea de o potrivă la toțĭ și dreptatea o dă pentru toțĭ și maĭ vîrtos pentru ceĭ săracĭ. Săraciĭ, săteniĭ, plugariĭ, hrănitoriĭ orașelor, fiiĭ patrieĭ ceĭ adevărațĭ, ce aŭ fost defăimațĭ atât îndelung cu numele glorios de Român, ce aŭ purtat toate greutățile țăriĭ, prin munca lor de atâtea veacurĭ aŭ lucrat moșiile și le-aŭ îmbunătățit, aŭ hrănit pe strămoșiĭ proprietarilor, pe moșiĭ lor, pe părințiĭ lor, pe acești proprietari înșișĭ și aŭ drept înaintea generositățiĭ proprietarilor, înaintea dreptățiĭ patrieĭ, îșĭ cer o părticică de pămînt îndestulă pentru hrana familieĭ și vitelor sale, părticică răscumpărată de atâtea veacurĭ cu sudorile lor. Eĭ o cer și patria le-o dă; și patria eară, ca o mumă bună și dreaptă, va despăgubi pe fie-care proprietar de mica părticică ce o va da săraculuĭ, ce nu are pămîntul sěŭ, după strigarea dreptățiĭ, după glasul Evanghelieĭ, după inima cea frumoasă a Românilor, în care aŭ aflat parte străiniĭ în tot-deauna, necum frațiĭ lor, hrănitoriĭ lor, tăria lor cea adevărată. Claca dar și acea infamă iobăgie se desființează, lucrarea la lucrul drumurilor se desființează, săteanul fără pămînt se face proprietar și tărie neînvinsă celor maĭ avuțĭ în folosul tutulor și în paguba nimuluĭ; Vistieria va despăgubì pe toțĭ.

        Popolul Român, după vechile sale drepturi, voesce ca Domnul, în care este personificată suveranitatea acestui popol, să fie tare prin dragostea publică, drept, luminat, voitor de bine patrieĭ, bărbat întreg și, ca să-l poată aflà la alegere ast-fel, decretă, după vechile sale drepturi, a-l căută în toate stările soțietățiĭ, în toată nația, iar nu într'un numěr mărginit de oamenĭ. Domnia nu e drept de moștenire a nicĭ uneĭ familiĭ, Domnia este a patrieĭ. Ea o dă celuĭ ce va socotì de cuviință dintre fiiĭ sĕĭ. O asemenea alegere strînge și maĭ mult legăturile noastre cu Î. Poartă, pentru că per puținele persoane ce se pot influențà în paguba Î. Porți și a popoluluĭ Român.

        Puterea suverană purcede de la Dumnedeŭ și în toată țeara se află unde-và. în Țeara-Română este în popolul Român, ce are dreptul de a numi pe capul cel maĭ înalt al patrieĭ. Prin urmare popolul, având dreptul suveran, poate revestì cu dînsul pe orĭ-cine va socotì de cuviință și pe câțĭ anĭ i se va păré, că-ĭ este maĭ de folos. Așà dar decretă ca domnia să se deà celuĭ ales numai pe cincĭ anĭ, spre a se tăià rivalitățile și urile îndelungate și spre a pune o emulație între cetățenĭ a fi bunĭ, întregĭ și folositori patrieĭ, ca să tragă încrederea publică.

        Popolui Român leapĕdă de la sine orĭ-ce titlu ce i s'a întrodus prin corupție de la străinĭ în protiva vechilor sale datine. Domnul este ales unul dintre cetățenĭ și după domnie rěmâne iară cetățean, fiŭ al patrieĭ. Domnul nicĭ nu a fost, nicĭ nu este Prinț; Domn e tot cetățeanul, Domn e și capul țĕriĭ. Asta e titlul cunoscut de toțĭ Româniĭ. Vorba de Prinț e cunoscută numaĭ de ceĭ ce sciŭ din limbile Europei. Vorbele de Prea Înălțat, Prea Luminat sînt nisce traducțiĭ din limbagiul Fanarioților iubitorĭ de titlurĭ.

        La multe trebuințe ce are patria acum pentru despăgubire și atâtea cheltuelĭ spre înaintarea patriei, popolul Român nu maĭ poate da Domnuluĭ o listă civilă atât de mare și maĭ vîrtos că, și fără aceasta, vede că este de neapěrată nevoie ca Domnul să dea exemplu maĭ întâiŭ de simplitate și de vieață cumpătată.

        Vorbele nobil, nobilitate sînt necunoscute între popolul Român. Fapta asemenea e și maĭ necunoscută; căcĭ nimic n'a fost de moștenire în țeara aceasta, nicĭ rang, nicĭ titlurĭi, decât proprietatea și numele familieĭ. Popolul Român decretă dar desființarea tutulor rangurilor titulare ce nu aŭ foncțiĭ și al căror nume nu aduc aminte decât nisce timpĭ de barbarie și de servilitate. Popolul, protestând asupra măsurilor arbitrare și nelegiuite de a se pune o taxă la învĕțătură, de la care săracul, orfanul, fiul văduveĭ e scos afară; protestând asupra releĭ cugetărĭ de a degradà și a ucide naționalitatea prin scoaterea limbiĭ naționale din școale, decretă o învățătură pentru toțĭ egală, progresivă, integrală pe cât va fi cu putință, după facultățile fie-căruia și fără nicĭ o plată; decretă în Bucurescĭ o școală politechnică, câte o Universitate în Bucurescĭ și Craiova și câte un liceŭ, cum și pensionate pentru amândouĕ sexele, câte un liceŭ, asemenea și un pensionat în fie-care județ, câte o școală normală în fie-care plasă și câte o școală începĕtoare bine întocmită în fie-care sat; decretă sciințele ca și până acum în limba patrieĭ și cultura și înflorirea acestei limbĭ după natura și după originea eĭ, cu literele sale, atât în cărțile profane, cât și în cele sacre, cum și introducerea literelor în toate cancelariile.

        Despre acest capitol al învățăturiĭ, Guvernul va fi dator, sub a sa răspundere, a pune cea maĭ activă stăruință spre a se înființa așezămintele de educație publică și, precum nu se poate lăsà nicĭ un creștin a se nasce și a muri nebotezat, asemenea nicĭ un fiŭ de cetățean din câțĭ se află adĭ în vîrstă de doĭ-spre-dece anĭ și câțĭ se vor nasce de acum înainte, să nu rĕmâie neîmpărtășit de învățătură, căcĭ pe dînsa se întemeiează viitorul țěriĭ și punerea în lucrare, cum și garanția cea adevĕrată a așezămintelor patriei.

        Popolul Român leapědă de pe sine neomenia și rușinea de a ține robĭ și declară libertatea țiganilor celor particularĭ. Ceĭ ce aŭ suferit până acum rușinea păcatuluĭ de a avé robĭ sînt ertatĭ de popolul Român; iar patria ca o mumă bună, din Vistieria sa. va despăgubì pe orĭ-cine va reclamà că a avut pagubă din această faptă creștinească.

        Popolul, decretând odată drepturile civile și politice ce le-a avut tot-deauna tot cetățeanul, declară că tot Românul e liber tot Românul e nobil, tot Românul e un Domn. Prin urmare, de adĭ înainte desființează orĭ-ce pedeapsă cu bătaia și rumpe în obrazul gâdilor orĭ-ce biciŭ și orĭ-ce vargă, ce degradă demnitatea cetățeanuluĭ. Bătaia dar se ridică de la orĭ-ce dregětorie și cu atâta maĭ vîrtos din rîndurile soldaților.

        Popolul Român, deșì nu cunoasce ființa pedepseĭ cu moarte, însă pentru că adesea prin judecătoriile criminale, judecătoriĭ de sistema cea veche aŭ cutezat a da afară nisce sentințe de moarte, fără să fi putut a se pune în lucrare, popolul decretă desființarea cu totul a pedepseĭ cu moarte, atât în lucrare cât și în sentințe.

        Poporul român, vědênd întreruperile sale de relații cu Î. Poartă, maĭ vîrtos de la 1828 încoà, vědênd că representantul sěŭ la Constantinopole e un străin, reclamă a-șĭ avé relațiile de-adreptul cu Î. Poartă și representant al sěŭ la Constantinopole însușĭ dintre Românĭ.

        Pe scurt, popolul Român, recapitulând, decretă:

1. Independența sa administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor luĭ Mircea și Vlad V., și neamestec al nicĭ uneĭ Puterĭ din afară în cele din întru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice.
3. Contribuție generală.
4. Adunanță generală compusă de representanțĭ aĭ tutulor stărilor soțietățiĭ.
5. Domnul responsabil ales pe cincĭ anĭ și căutat în toate stările soțietățiĭ.
6. Împuținarea listei civile — ardicarea de orĭ-ce mijloc de corumpere.
7. Responsabilitatea Miniștrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.
8. Libertatea absolută a tiparuluĭ.
9. Orĭ-ce recompensă să vie de la patrie, prin representanțiĭ sěĭ, iar nu de la Domn.
10. Dreptul fie-căruĭ județ de a-șĭ alege dregětoriĭ sěĭ, drept care purcede din dreptul popoluluĭ întreg de a-șĭ alege Domnul.
11. Gvardie națională.
12. Emancipația mănăstirilor închinate.
13. Emancipația clăcașilor, ce se fac proprietari prin despăgubire.
14. Desrobirea Țiganilor prin despăgubire.
15. Representant al țĕriĭ la Constantinopole dintre Românĭ.
16. Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă sexele.
17. Desființarea rangurilor titulare, ce nu aŭ foncțiĭ.
18. Desființarea pedepsei degrădătoare cu bătaia.
19. Desființarea atât în faptă cât și în vorbă a pedepseĭ cu moartea.
20. Așezăminte penitențiare, unde să se spele ceĭ criminalĭ de păcatele lor și să easă îmbunătățițĭ.
21. Emancipația Israeliților și drepturĭ politice pentru orĭ-ce compatrioțĭ de altă credință.
22. Convocarea îndată a uneĭ Adunanțe generale extraordinare constituante, alese spre a representà toate interesele saŭ meseriile națieĭ, care va fi datoare a face Constituția țěriĭ pe temeiul acestor 21 articole, decretate de popolul Român.

        Această Adunanță va lăsă în moștenire viitorimiĭ Constituția aceasta și va fi datoare încă a o încheià printr'o legiuire, prin care neapěrat la fie-care 15 anĭ, din dreptul sěŭ, să-șĭ aleagă popolul deputațĭ extraordinarĭ, carĭ, venind în Adunanță extraordinară, să întroducă reformele cerute de spiritul epocheĭ. Cu aceasta se împedică d'acum înainte vrednica de plâns nevoie de a se cere reforme cu mâna armată și vor fi ferițĭ copiiĭ și strănepoțiĭ noștri de necesitatea în care s'a aflat astădĭ popolul Român.

        Aceste decretărĭ vin din glasul general al țăriĭ, sînt drepturĭ vechĭ ale eĭ, sînt după legĭ, sînt după tractate. Î. Poartă, atât în generositatea cât și în interesul sěŭ, le primesce. Rolul Rusieĭ este de a ne asigurà drepturile, când ar fi călcate din afară și maĭ vîrtos când voim a ne reîntregì într'nsele. Când ea ni se va împotrivì, va dovedi lumii întregĭ că a avut gând rĕŭ asupra noastră și asupra Turcieĭ. Archipăstorul țěriĭ le va binecuvîntà, dacă este păstor după legea luĭ Christos; va subscrie decretul acesta în capul tuturor, de va voì să ne maĭ păstorească și de va fi pătruns de duhul Evanghelieĭ. Domnul țăriĭ nu poate sta contră, pentru că este alesul eĭ și nu poate împedecà această faptă, fără a-șĭ trage numele de trădător al țĕriĭ și rebel către Î. Poartă. Boeriĭ n'aŭ nicĭ un cuvînt a nu primi, pentru că nu perd nimic și maĭ vîrtos că, prin învoirea lor, vor da lumiĭ o dovadă de frumosul suflet ce characterisă tot-deauna pe ceĭ maĭ marĭ aĭ těriĭ. Strămoșiĭ noștri ne-aŭ asigurat cu sângele lor o patrie. Misiunea boerilor este a statornicì dreptatea ceruluĭ, dreptatea Evanghelieĭ într'însa; misiunea lor de astădĭ are și maĭ mare preț înaintea luĭ Dumnedeŭ.

        Neguțătoriĭ, meseriașiĭ, săteniĭ binecuvîntă decretele acestea, le reclamă, le cer; deșì n'aŭ avut până acum glas, le-aŭ cerut cu ochiĭ, cu mânile, cu toate mișcările, fără a scoate o vorbă, după cum cere mutul ars de sete apa, după cum cere cel astupat, cel înecat aerul. Frațĭ Românĭ! soldațĭ, carĭ sîntețĭ fiiĭ și frațiĭ noștrĭ, priveghiațĭ a ținé bună orlndueală, pentru că datoria voastră aceasta este. Nu ascultațĭ însă când voitoriĭ noștri și aĭ voștri de rěŭ vě vor poruncì a da în frații voștri și a vě întinà mânile în cel ce se scoală pentru binele vostru și al părinților voștri. Punerile la cale, legiuirile cele nouě ale popoluluĭ Român, vě înalță la treapta de om, desființează vergele de pe spatele voastre, cu carĭ erațĭ socotițĭ în starea vitelor, vĕ înalță la treapta de a puté și voĭ a vě face ofițerĭ, când vețĭ merità, și ușurează, daŭ drepturĭ părinților și fraților voștri. Când vețĭ lăsa pușca din mână, de adĭ înainte vĕ așteaptă o patrie, iar nu claca și biciul dorobanțuluĭ. Cel ce vě vor da poruncĭ a face foc asupra fraților voștri, însemnați-ĭ, că aceia nu sînt Românĭ, saŭ de vor fi, sînt vînduțĭ și vě vînd și pe voĭ, ca să mergețĭ a umple șanțurile cu trupurile voastre, bătěndu-vă în potriva voitorilor de bine aĭ omeniriĭ!

        Ofițerĭ Românĭ! Camaradiĭ voștri din Europa v'aŭ dat exemplu. Europa luminată e cu ochiĭ deschișĭ asupra voastră. Ațĭ încins săbiile spre a ține buna orîndueală și a vě luptà asupra vrăjmașilor patrieĭ. Ținețĭ buna orîndueală, și voĭ pricepețĭ maĭ bine decât soldațiĭ voștri și cunoascețĭ pe adevěrațiĭ vrăjmași aĭ patrieĭ. Scoatețĭ săbiile, faceți-le să lucească înaintea soarelui dreptății și al libertățiĭ patrieĭ. Eată calea cea maĭ glorioasă în analele patrieĭ vi se deschide vouě. Fericiți-vĕ că v'ațĭ aflat în capul camarazilor voștri în această di mare, ce a venit de la Dumnedeŭ și care, intrând în eternitate, se va înfățișà iar înaintea luĭ Dumnedeŭ cu misiunea sa împlinită și cu fruntea încoronată de numele voastre, ca de nisce stele de mântuire popoluluĭ Român. Iar dacă capiĭ voștri vĕ vor comandà asupra fraților voștri, n'avețĭ să ascultațĭ decât glasul popoluluĭ suveran; frîngeți-vĕ săbiile înaintea orĭ-căreĭ comande vĕrsătoare de sânge. Nisce asemenea comandanțĭ vor fi însuflațĭ de duhul luĭ Satan. Și el asemenea a fost un căpitan în cetele cerescĭ și îngeriĭ păciĭ și aĭ dragosteĭ îĭ smulseră aripele. Smulgețĭ și voĭ asemenea spaletele din umeriĭ orĭ-căruĭ căpitan trădător, ce va comandă să se verse cea maĭ mică picătură de sânge.

        Cuvioșĭ egumenĭ, protopopĭ, preoțĭ, voĭ împlinițĭ locul Apostolilor, și astadĭ se proclamă nisce legĭ pe temeiul Evanghelieĭ. Este sarcina voastră, datoria voastră a eșì cu crucea în mână și a pecetluĭ cu dînsa tunurile și țevile purtătoare de moarte. Christos a înviat și s'a doborît moartea și robia. Voĭ trebue să spunețĭ lumiĭ că este Antichrist tot omul ce face moarte asupra fratelui sĕŭ, tot omul ce maĭ voesce robia, tot omul ce n'are milă de sărac, de văduvă și de orfan. Luațĭ vestmintele voastre, armați-vă cu crucea și cântați psalmul 108 în protiva orĭ-căruĭ vîndător al patriei.

        Boerĭ, voĭ ațĭ fost generoși cu străiniĭ, ĭ-ațĭ primit, ĭ-ațĭ hrănit, ĭ-ațĭ avuțit, ĭ-ațĭ chemat a se împărtăși de drepturile voastre și nu vețĭ fi voitorĭ de rĕŭ pămîntenilor, fraților voștri, nu vețĭ face rușine patrieĭ în străinătate, nu vețĭ suferì a se pune o pată pe numele vostru, nu vețĭ lăsă un blestem peste copiiĭ voștri nu-ĭ vețĭ osândì a se rușinà de numele ce le vetĭ lăsă în moștenire. Dațĭ din frumosul vostru suflet fericirea fraților voștri, fără paguba voastră, căcĭ Dumnedeŭ vĕ va da însutit și așezămintele cele nouĕ și drepte peste curînd vor îndecì veniturile voastre. Cu toțiĭ întindețĭ mâna a închegà toate clasele soțietățiĭ într'un singur corp, pe care să-l putem numì, fără rușine, Nație.

        Cetățenĭ în general, preoțĭ, boerĭ, ostașĭ, neguțătorĭ, meseriașĭ de orĭ-ce treaptă, de orĭ-ce nație, de orĭ-ce religie, ce vĕ aflațĭ în Capitală și prin orașe, Grecĭ, Sîrbĭ, Bulgarĭ, Germanĭ, Armenĭ, Israelițĭ, armați-vĕ spre a ținé buna orînduieală și a ajută la fapta cea mare. Patria este a noastră și a voastră. Vouĕ vě place a ședé într'însa și ea vĕ primesce. Sistema cea veche nu va chemat și pe voĭ la masa de obște. De adĭ înainte o masă avem cu totiĭ un ospăț de frăție ni ie întinde, aceleașĭ drepturĭ vom avé cu toțiĭ.

        Și voĭ, o binecuvîntațĭ sătenĭ, frațĭ aĭ luĭ Christos, munca voastră, pânea și vinul se prefac în trupul și în sângele Domnuluĭ; voĭ sîntețĭ fiiĭ ceruluĭ, fiiĭ păciĭ și aĭ tărieĭ; voĭ sîntețĭ hrănitoriĭ noștri; voĭ ați plâns și vě veți bucurà; voĭ ațĭ însetoșat de dreptate și vĕ vețĭ rĕcori; pe voĭ v'a fericit Mântuitorul lumiĭ. Fericițĭ sîntețĭ și în lumea aceasta și în cea-laltă! Stațĭ dar la locul vostru că diua a venit; câtați-vĕ de câmpurile voastre ce vi le dăruesce astădĭ patria, care rîde înaintea voastră și vĕ cheamă la fericire. Iar pentru că duhul reuluĭ, Satana, poate să maĭ ațîțe oare-carĭ vrăjmașĭ ce vě pismuesc mântuirea și fericirea, trimitețĭ din fie-care sat câte un preot cuvios și câte treĭ inșĭ împuternicițĭ a ve cere dreptatea ce vi se cuvine. Dreptatea v'o dă toată lumea cu mânĭ pline și cu lacrimile în ochĭ. Iar preoțiĭ vor ceti blestemele Sfîntuluĭ Vasile, spre a gonì duhul rĕului din țeară.

        Măria Ta, Domnule ales al țĕriĭ!

        Plânge popolul Român cu durere că te pomenesce în urma tutulor și este la Măria Ta să te puĭ în cap. Patria te-a ales, te-a avut fiul eĭ cel maĭ scump; guvernarea țĭ-a fost problematică: te-aĭ arătat în ochiĭ patrieĭ și aĭ lumiĭ ca fiul risipitor din Evanghelie. Vino înapoĭ și va pune patria inel în dreapta ta și va înjunghià vițelul cel gras. Noĭ nu-țĭ cerem cuvînt, pentru că eștĭ fratele nostru, eștĭ Român. Cuvîntul îl veĭ da înaintea conștiințeĭ Măriei Tale, înaintea luĭ Dumnedeŭ. Nu scim dacă câte aĭ făcut, le-aĭ făcut de bună voie, orĭ silit. Acum e timpul să arățĭ lumiĭ că aĭ fost și eștĭ Român; acum e timpul să facĭ să se spele cele trecute și să nu lașĭ fiilor un nume veștejit. Patria te reclamă de fiŭ, ea îșĭ rumpe vestmintele, îșĭ bate peptul și aleargă și într'o parte și într'alta, cerênd să nu peară nicĭ unul din fiiĭ sěĭ, să nu se verse nicĭ o picătură de sânge de Român. Patria uită tot: fiĭ dar al eĭ, după cum ea voesce să te aibă în cap la această mare faptă. Fă o pagină frumoasă istoriei române. Nu-țĭ face copiiĭ a se rușinà în sînul Franței de tatăl lor; nu lăsà țeara fără cap în asemenea împrejurărĭ, în prada intrigiĭ ce ar pute aduce anarchie, căcĭ atuncĭ, vaĭ nouĕ! și de treĭ orĭ vaĭ Mărieĭ Tale!

        Frațĭ Românĭ! Nu vĕ temețĭ de nicĭ o putere nepravilnică de din afară, căcĭ s'aŭ dus timpiĭ sileĭ și aĭ dreptuluĭ celuĭ maĭ tare. Ținețĭ numaĭ buna orîndueală în întru. Întrarmați-vĕ în gvardie națională spre asigurarea drepturilor voastre și spre a formă cruciata înfrățirii claselor în întru, cum și a face parte în cruciata înfrățiriĭ națiilor în afară. Adunați-vĕ cu toții sub steagurile patrieĭ. Cele treĭ colorĭ naționale vĕ sînt curcubeul speranțelor. Crucea ce e de-asupra lor va aduce aminte Rusiei că e creștină. Crucea se va pune pe hotarul nostru și Rusul nu va călcă în țeara noastră, fără să calce maĭ întâiŭ crucea la care se închină. De nu se va sfiì de semnul acesta, vom trimite înainte-ĭ, nu arme ce nu le avem, ci preoțiĭ noștri, bătrâniĭ noștri, mumele noastre prunciĭ noștri, cari, însoțiți de îngerul Domnuluĭ, ce păzesce pe ceĭ ce se scoală în numele luĭ, vor țipă și se va audì până la marginile pămîntuluĭ, că Româniĭ nu le-aŭ luat nimic, că el nu-ĭ vor în țeara lor. Vor pune preoțiĭ Evanghelia, pe care se întemeiează legile noastre, o vor pune în calea lor, ca să calce pe dînsa și să vie să robească un popor ce tot-deauna ĭ-a fost voitor de bine, făcĕtor de bine în rěsboaele luĭ. Rusia până acum s'a dis că este chezașă a drepturilor noastre. Noĭ, în strigarea noastră, nu cerem decât drepturile noastre și protestăm maĭ dinainte la Î. Poartă, la Franța, Germania și Englitera, asupra orĭ-căreĭ invasiĭ în pămîntul nostru, ce ne va pismuì fericirea și ne va cutropì independința noastră din întru.

        Apoĭ popolul Român declară astădĭ în fața lui Dumnedeŭ și a oamenilor că, dacă proclamația sa se vede pretutindenĭ însuflată de spiritul păciĭ, dacă eĭ nu vorbesc într'un ton amenințător și se țin pe drumul legilor și al tractatelor, aceasta învederează caracterul lor cel pravilnic și sufletul lor ce de o potrivă adoară libertatea și a lor și a altor națiĭ, ce voind a se reîntregì în drepturile lor, scie a respectà pe ale altor națiĭ. Aceasta îl face a vorbì ast-fel, iar nu frica: căcĭ sînt o nație maĭ mult de 8 milioane suflete și, la orĭ-ce invasie din afară ce le va amenință libertățile, fie-care va sci a-șĭ apěrà vetrele, și străinul, în cele după urmă, la orĭ-ce nenorocire, va puté cutropĭ numaĭ pămîntul, dacă va dormì Dumnedeŭ, iar nu și oameniĭ. Nicĭ un Român nu va maĭ trăì după moartea independințeĭ patriei sale.

        Frațĭ Românĭ! Respectațĭ proprietatea și persoanele, adunați-vĕ cât de mulți, armațî-vĕ cu toțĭ, însă imitațĭ pe frațiĭ voștri Transilvanĭ. Vedeți cum se adunară atâtea miriade, fără să se facă cea maĭ mică larmă, cea maĭ mică neorîndueală. N'avețĭ nici o temere decât temerea de Dumnedeu, și atunci vouě cu adevĕrat vi se va cuvenì a strigà fără rușine: „Că cu noĭ este Dumnedeŭ!”

        Cu noĭ este Dumnedeŭ, fraților! În numele luĭ sculați-vĕ și îngerul rĕsbunăriĭ dumnedeescĭ va stinge pe tot vrăjmașul și va doborî și cal și călăreț, carele și armele luĭ vor fi risipite ca pulberea și planurile luĭ împrăștiate ca fumul.

        La arme Românĭ! la armele mântuiriĭ!