Procesul burgheziei
Guvernele fac un mare serviciu democrației sociale adu cînd la fiecare deschidere de sesiune parlamentară cîte un mesagiu asupra căruia se încinge discuția între reprezentanții diferitelor partide politice.
Oricît am zugrăvi noi de bine moralitatea, seriozitatea și cinstea acestor partide, niciodată nu vom izbuti să le depingem așa de exact cum se zugrăvesc ele unele pe altele.
Ascultând aceste dezbateri. Îți este cu neputință să nu dai dreptate și liberalilor, și conservatorilor, cu neputință să nu-i trimiți și pe unii și pe alții… la casa de corecțiune.
Seci de idei, incapabili de a formula un principiu, nepregătiți pentru o discuțiune fundamentală asupra reformelor de care se simte atîta nevoie, liberalii se agață vecinic de actele guvernului, de procedurile lui de guvernămînt, de abuzurile și fărădelegile lui. Ei vorbesc atunci în aplauzele lor… și ale noastre.
La rîndul lor, conservatorii sînt veseli că discuțiunea nu s-a întins asupra ideilor, temă pe care ar putea fi distruși, și se pun tot pe terenul liberalilor, atacînd administrația acestora, păcatele, neomeniile de care s-au făcut vinovați. Și ei vorbesc tot în aplauzele lor… și ale noastre.
Ți se pare atunci că asiști la procesul lui Andronic. Negustorii acuză pe acesta că i-a înșelat cu apa de aur, escrocul acuză pe reclamanți că au făcut apel la concursul lui ca să-i îmbogățească în mod fraudulos.
Noi aprobăm că și unii, și alții sînt demni… de Văcărești.
Și cum n-ar fi așa? Toate acuzațiile pe care liberalii le aduc conservatorilor sînt tot atît de adevărate ca și toate acuzațiile pe care conservatorii le aduc liberalilor. Schimbați numai numele proprii, și discursul unuia se potrivește perfect în gura celuilalt. Liberalii, ca și conservatorii pot zice unul altuia fără teamă de a minți – o teamă pe care de altfel n-o prea au – „ați violat libertatea alegerilor, ați dat apanagii, ați jefuit țara, ați torturat pe săteni, v-ați îmbogățit prin fraudă”… etc… E chestia numai de date și de nume proprii.
Pentru noi lucrul e foarte îmhucurător. Căci, învinuindu-se unii pe alții, descosîndu-și trecutul cu atîta dreptate și arătîndu-și unii altora oglinda în care s-au întipărit faptele lor rușinoase, muncitorii au prilejul să-i vadă de-a binele așa cum sînt.
Credem că este o urmă de metafizică politică să dai lecții de procedeuri parlamentare adversarilor. Utopiștii, grupările fără o sistemă și fără o bază științifică pot să facă apel la liberali. Îndemnîndu-i „să abordeze calea largă a principiilor”. Noi nu putem face asemenea, jonglerie politică. Facă-și de cap liberalii, ca și conservatorii, atît mai bine pentru noi: clasa muncitoare are un prilej minunat de a-i judeca.
Ce zor avem noi ca liberalii să discute într-un fel ori într-altul? Nu cumva ne prăpădim de dragostea lor? Nu cumva facem politică idealistă?
Fraza stereotipă, ajunsă clișeu, „veniți cu un program, domnilor liberali”, este o urmă de metafizică, pe care nu noi o vom întrebuința. Ne place să avem niște adversari „luminați și conștienți”, zic utopiștii, care fac politică romantică.
Noi zicem dimpotrivă: în lupta de clase, muncitorimea nu are să se ocupe să dea adversarilor instrucțiuni asupra celui mai bun procedeu de luptă. În război o armată se îndeletnicește cu instruirea vrășmașului?
Sînt adversarii ignoranți, lasă ei să fie atacați tocmai din flancul cel mai slab. Atît mai bine; nu noi o să le vindem tunurile!
Și dacă liberalii nu se ocupă de principii, care-i primejdia? Mai ales în țara asta, unde programele n-au nici o însemnătate, pentru că ele sînt puse la coșniță cînd autorii lor vin la putere, noi nu putem pune temei pe fițuicile solemne din vremi de opoziție…
Vroim discuții de principii? N-avem decît să le facem noi. Valorosul nostru prieten Morțun a expus în Cameră ideile noastre în mod strălucit, și nu avem nevoie să cerem liberalilor pomana unor așa numite discuțiuni de principii.
Rolul deputatului nostru a fost mare, căci el a putut afirma, pe de o parte, doctrina noastră, iar pe de alta a scos concluzii din acuzațiile ce pe drept și-au adus liberalii și conservatorii.
Cînd burghezii de toate văpselile se ocărăsc, nu avem decît să pecetluim dosarul și să-l punem la acte.