Pro domo

Jump to navigation Jump to search
Pro domo
de Cincinat Pavelescu


Întocmai ca un vierme de mătasă
Care-și zidește singur locuință
Din firul său, eu am o năzuință
În al meu suflet să-mi clădesc o casă;

Tot ce-am visat, dar n-a avut ființă,
Ca din pământ aș vrea acum să iasă.
Din amintiri și doruri să se țeasă
Umbrare de ispită și căință.

Pe fiecare zi, în pacea serii,
Căminul meu să suie spre tărie,
Un stâlp cioplit din marmura durerii.

Și gata când va fi să se ridice
Clădirea mea de artă și mândrie,
Nici trăsnetul, izbind-o, să n-o strice.