Primăvara și toamna

 

          Același farmec verde
          Și ochiul nostru viu
          O primăvară verde
          Și-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveselește-n cântec de paseri neînvinse,
Și toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne liniștește-n taină cu umbrele ei stinse.

          O veselie albă
          Ce nu cunoaște haos;
          Pe când toamna în salba
          Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Și-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunși:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunși.

          Dorința de ieșire
          Adâncul cercetându-l;
          Dar toamna, c-o privire,
          Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul știe să fie mulțumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!