Preludiu diafan

Preludiu diafan de Lucian Costin

publicată în revista Banatul Literar, anul I, nr. 1, septembrie 1934

În mantia albă și lungă senină ’l privește crăiasa Ideea,
Străluce buclatul ei paj — sprințarul de Gând,
Prin perle alburii de cascade
Nimfe — Cuvinte — ’n săltărețul lor cânt se joacă râzând...
Chipeși stau munții ’n panoul de argint,
Păduri diafane clipesc în zări carminii.
Prin liniști stropite de violetul polen
Trece crăiasa Ideea cu ochii-i nurlii...
Noroade fără sfârșit... mari și mărunte,
Ce toate... Litere ’și zic, se ’nchină reginii,
Diadema ’n safire și fiori străluce departe,
Munții-o sărată... iar pajul-i aruncă cu crinii...
Un sihastru din negre chilii — Omul — o mână-i întinde,
Tresare din lunga lui rugă... din adâncuri de vis,
Pajul scorțoasa mână-i sărută,
Crăiasa c’un zimbet din diademă o floare-i ’ntinde...