Sari la conținut

Preludiu (Zamfirescu)

Preludiu
de Duiliu Zamfirescu
4147PreludiuDuiliu Zamfirescu


În fund de peșteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Și din adâncul lor răsar fântână.

Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Și răspândește unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.

Așa în suflet picură cu-ncetul
Viața, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.

1896