Predicație prea luminată
Scrisă în miază noapte
Cu sloave de lapte.
Ziua Paștilor,
Bucuria țiganilor
Cari cu bucurie așteaptã praznicul,
F. . .-le norocul.
Cu toții se adunară,
Mai întâi fierari
Căci ei erau mai mari
Și prin țări mai îmblători.
Bașa meșterul de potcoave,
Începu a grăi înțelepte voarbe,
Ca sã fac-o bisericã sfântă
Ca la dânsa toți sã se strângă.
A doua, Ciurarii și Lingurarii se bucurară
Și 'ndatã strigară:
— „No, Bașe, bine-a fi.
Începeți voi
Cã vom ajuta și noi,
Și până ce biserica se va găta
De paști și de popă ne vom îngrija;
De la Bradie Vladica-l vom căpăta.»
A'nceput Bașa fierarilor a grăi:
Vedeți voi, țiganilor, cum ne ocărăsc Românii,
Că îmblăm prin țară
Și mâncăm paștile cu ocară.
Sã scriem carte la Danciu paraleu
Că acela a'nceput a lucra întâi pe ileu,
Cã e foarte mare Arhiereu,
Are popă de moșie
Dintr-a noastrã semânție,
Și nu cere multã simbrie ».
Îl gătară
Și frumos îl îmbrãcarã
Cu cămașã nouã lutoasã
De nouă ani în gard acățată,
Când vântul bătea
Gura-i alegea!
Cu cumănac de jder
Ce eșia părul pin el,
Cu curele,
Cu obiele,
Cu opinci nouă'n picioare
Dară tălpile erau goale.
Așa s-a dus
Precum v-am spus,
Și găsi pe Danciu paraleu
Șezând călare pe ileu,
Și era împodobit
Cum n-ați mai văzut,
Cã avea un cumănac
De cernovac,
De cloaște căcat
De nouă ani în pod aruncat.
Când pe cap îl punea
Pe umere se oprea,
Sã nu vre fi șolduros
Vre trece pânã jos,
Cã era anume făcut pe isteție,
De un meșter de blãstãmãție
Și era cu o mintie creațã
Toatã închegată 'n ață,
Avea postav de cinci groșiți
Iară ață de cinci florinți—
Cât era țara ungurească
Nu se afla ață s'o cârpească.
Avea nădragi de Anglie,
Petece o mie,
Ață o cocie;
În picioare cisme 'ncăputate
Tot cu ațã înnodate,
Pe la căpute
Erau toate rupte:
Când fugea
În potloage se oprea,
Când alerga
În ațe se 'mpiedeca.
Și citiră carte cu mare jale
Și se amãrârã țiganii foarte tare,
Și scriitorilor îndatã porunciră,
Și veniră Cum auziră,
Cu ciocanele,
Cu cleștele
Și cu stropitoarele,
Doi foi, două baroase,
Cu pilele,
Și rupseră legile
Și scriserã la Moidit,
Mitropolitul cel vestit,
Carele ține douăsprezece țări vestite,
Adică de la pusta secreatã,
Cã acolo era țara bogatã,
Și le trimise popã pre Mătrăgunã
Cel de viță bunã,
Și pre cinstitul Porgație
Fãcãtoriu de predicație. —
Dacã-i auziră, țiganii se adunarã
Și cu popa se sfătuirã,
Se strânse pruncii și țiganele
Sã li facã Paștile,
Și 'ncepu Porgație
A spune predicație:
"O dodulare, dodulare,
O venighe! dodulare mandeosu".
Atuncea strigă Bașa fierarilor:
"Așune more
«Ora more Porgație,
«Mai scurta din predicație,
«Nu o face mare,
«Că ni-i grabă tare».
Atuncea 'ncepu popa Mătrăgună,
Cel de vițã bună,
A cuvânta,
Pe țigani a-i îmbucura:
«Voiu să vă spun bucatele
«Din care vor fi paștele ».
Țiganii ziserã: « Bucuros
«Popa nost».
Și începu a zice:
«Mergeți și strângeți
«Din istãlauã prescuri multe
«De iepe curte;
«Nu sunt scumpe
«Ci sunt bucate,
«Curat
«În țãri bogate;
«Frunză latã
«În rădăcinã resfirată
«Cari rumanii îl numesc herean —
«Fără de-acelea nu pot fi paștele.
«Încă mai trebe șofran
«Și oțet de un an,
«Jumãtate de acău,
«Faceți cum vã poruncesc eu».
Îndatã pornirã toți din toate laturile
Ca sã strângã Paștile:
Ciurarii prin sate,
Lingurarii prin pãduri,
Fierarii prin istãlaie,
Și se strânserã toți de prin sate
Cu strânsele bucate,
Și le zise unde sã sfinþeascã paștile
Și unde le va face:
— «Rãmâneți pe aici de laturi de sat,
«Acolo-i locul mai curat,
«Unde toți românii s-au c.. .»
Și începu Mătrăgună,—
Cel de viță bună,
A sluji paștile
Bată-le Vinerile.
Dară începu Porgație
A spune predicație
Despre porunca a zece,
Dracul pre țigani îi înnece,
Și iară Mătrăgună,
Cel de viță bună,
Îi întreabă
De ispovadã, —
Marele Porgație
Începu a da predicație:
«Vedeþi voi, țiganilor,
«Cum ne ocãrãsc rumanii, —
«Ascultați cuvintele,
«Batã-vã Duminecele ».
Și iarã strigară:
«Dați-ne Paștile
«Cã nu pot aștepta pruncii și țiganele».
Atuncea toți țiganii, fierari,
Arãmari, blidari, lingurari,
Muciguți, lipitori și toți
Cărturarii gãtați
și frumos îmbrăcați;
țiganele erau goale,
Iarã fetele fãrã poale
Și fãrã-ncãlțăminte-n picioare;
Iară dintre țigani mai mulți
Erau desculți.
Și iară începu Porgație
A spune predicație;
Și cautã toți dimpreună
Ca să-și facã voie bunã.
Deci începurã a da paºtele
Cu șuștarele,
Cele din urmã cu troacele;
Cei din urmă
Erau toți cu voie bună —
Care-n gurã le lua
Îndatã din ochi lãcrãma,
Cu dinții crășca,
Din picioare scãpãra
Și toþi îndatã strigarã:
« Vai popã, câtã-i osânda? »
Paștele-n gurã le lua
De pãmânt se tãvãlia,
Pruncii striga:
«O romei
Vai de noi!»
Atunci țiganii se-mputerniciră
Și luarã paștele cu ciururi, apoi
Le aruncară în cap la Mătrăgunã,
Cel de viță bunã.
Ziserã țiganii:
«F... -ți popã ispovada,
«Nouă paști nu ni mai da
«Ci ne lasã cu Rumanii pin țarã
«Sã mâncãm paștile cu ocarã ».
Atuncea popa Mãtrãgunã,
Cel de viță bunã,
Zise cãtre cinstitul Porgație
Sã li mai spun-o predicație,
Și -ncepu a spune stihuri zece
Ca dracul pe țigani să-i înnece:
Sã li fie casele desfãtate,
Cu streșinele-n pãmânt bãgate,
Sã nu aibã fumul pe unde eși
Și sã stea -n loc
Și sã iasã pe obloc.
Ca sã fie ușa o pocrovițã spartã
Cã așa-i mai înfrumusețatã.
Când duhanul nu le va ajunge
Cãmișul gol vor suge.
Când va fi mãlaiul în spuze
Sã steie toți sã se lingã pe buze.
Când vor fi cu lucrul amestecați
Sã le fie ochii lãcrãmați.
Cãmeșile sã le fie îmblãtoare
Sã le poarte pe spinare,
Perini de abă
Sã le fie de treabã,
Sau și de lânã
Sã le fie pe mână.
Sã îmble iute din picioare,
Sã le fie vorbele schimbãtoare
Sã iee haine purtate
Pe trup bine-așezate,
Fãrã brãcinariu legate,
Cãmeșile fără chiotori
Spintecate pânã subsuori.
Caii voștri cei buni sã fie
Alții părăsiți
De voi sã fie primiți,
De voi lăudați,
Prin târguri jucați.
Să nu fie de voi orașe și sate
Neîmblate.
Aceste învățături vă dau.
Sã vã fie numele Boo,
Unde gode veri merge pin țară,
Sã vă fie numele cioarã;
Pânã-n veacul veacului
Să fie țiganii ai dracului,
Amin!
