Poziția ministerială față cu revizuirea

Jump to navigation Jump to search
Poziția ministerială față cu revizuirea
de Ion Luca Caragiale


De alaltăieri, Camera și Senatul, întrunite în localul acestui din urmă, au început a ține ședințe secrete spre a pregăti tărâmul pentru desbaterea cestiunii israelite. Secretul acestor ședințe este mai mult formal, și n-are alt scop decât a face desbaterea prealabilă a parlamentului mai comodă; după închiderea ședinței secrete, publicul care se interesează de mișcarea parlamentară și care n-a fost admis a asista, totuși poate afla toate câte s-au petrecut în acea ședință.

În întâia zi, precum se spune, guvernul a dat citire întregei corespondențe diplomatice ce a ținut cu străinătatea dela notificarea oficială a tratatului de [la] Berlin și până acuma. Aceea ce este, mai presus de toate, trăsură caracteristică comună a pieselor citite, este că guvernul, în toate notele sale cătră puteri, nu face alta decât a stărui să ni se recunoască independența, invocând pentru aceasta fel de fel de argumente și de motive și nepomenind nimica despre condiția impusă în tratat pentru recunoașterea acelei independențe. De altă parte, toate răspunsurile din străinătate la acele note au și dânsele o trăsură caracteristică comună; în toate răspunsurile se spune guvernului cum că dânsul n-ar trebui să uite, că independența nu ne poate fi recunoscută decât potrivit art. 44 din tratat. După fiecare răspuns de felul acesta, guvernul, în loc să ia o cale mai serioasă și să înceteze orice relație cu puterile, cari pretindeau mai întâiu îndeplinirea condiției, îmbiază necontenit, stăruie mereu și zorește pe puteri să ne recunoască independența fără să le pomenească cumva despre condiție. Multe note și răspunsuri de felul acesta s-au citit alaltăieri, și fiecare reprezentant independent a trebuit să-și facă după acea citire convingerea statornică, că guvernul în această afacere este foarte vinovat, fie din nevrednicie, fie din rea credință. Când, după întâia reclamare a independenței, i se răspunse scurt și lămurit: nu veți avea ce cereți decât după ce ne veți da ce cerem mai trebuia oare guvernul să stăruie ? Nu trebuia să convoace de pe atunci imediat camerele de revizuire pentru ca, dacă era așa mare zor de independență, dânsele, auzind pe guvern comunicându-le voința nestrămutată a Europei, să se rostească ? Nu era oare dator guvernul să vază că în această tocmeală diplomatică, ca în toate tocmelile, îmbiarea și zorul venind dela o parte interesată întărește pretențiile și îndărătnicia celeilalte părți ? Da - și totuși guvernul, în loc de toate astea, a făcut tocmai contrariul. Astfel, țara se găsește astăzi vârîtă peste cap în încurcata cestiune a israeliților; camerele, după cum spune mesajul de deschidere, sunt chemate a hotărî care este limita concesiunilor ce trebue să facem cerinței art. 44 din tratat, iar guvernul el singur, vinovat de greutatea situației, refuză a spune o părere a sa asupra acelei limite despre care vorbește mesajul.

Guvernul voiește ca această cestiune, ajunsă la încadrarea cea mai acută numai prin purtarea culpabilă a lui însuși, să fie deslegată de Camerele de revizuire din propria lor inițiativă și fără ca dânsul să se amestece câtuși de puțin. Fără să mai amintim de nenorocirile prin care ne-a adus politica absolut rătăcită a acestui guvern, să constatăm cum stau azi lucrurile. Guvernul se găsește acum un an în fața unei cestiuni în care nu are dreptul să prejudece; în loc să cheme imediat camerele de revizuire și să le pună în desbatere cestiunea, dânsul prin cea mai nefericită diplomație încurcă până în cele din urmă ițe această cestiune, și tocmai după ce nu mai are cum s-o mai încurce mai mult, chiamă camerele în drept a se rosti, le expune curat și simplu chipul ingenios în care dânsul a reușit a încurca lucrul, și le poftește pe dânsele a face cele ce cred de cuviință. Ele au încurcat cestiunea; despre cum trebue descurcată, el n-are și nu vrea să aibă nicio părere. Daca cestiunea se va deslega spre mulțumirea țării și nemulțumirea Europei, guvernul va spune Europei că nu el, ci țara a vrut așa; greutăți mari, primejdii poate, cari ar urma de aci, nu l-ar privi de loc pe acest patriotic și național guvern; toate s-ar sparge în capul țării. Daca cestiunea se va deslega spre nemulțumirea Românilor prin presiunea din afară, guvernul va spune țării, că nu el, ci Europa e de vină. Dacă în fine, ca prin minune, s-ar întâmpla cumva să se deslege cestiunea așa încât să rămână și țara și Europa împăcate și mulțumite amândouă, atunci cu atât mai bine pentru guvern. În toate trei cazurile acestea, poziția ministerială a partidului său este salvată. Cum vedem dar pentru guvernul d-lui I. C. Brătianu cestiunea art. 7 nu este decât o cestiune de putere; numai așa se poate explica mutismul din care cu niciun preț nu voiește să iasă acest guvern. Desbaterile prealabile vor urma, după cât aflăm, încă multă vreme; tocmai peste vreo zece zile se speră că vor începe desbaterile publice, și atunci numai dacă se va putea ajunge la punerea discuției pe un teren oarecare. În orice caz desbaterea publică nu va putea începe până ce sau guvernul, sau majoritatea sa credincioasă, ceea ce, orice s-ar zice, este aproape același lucru, nu va veni cu o propunere.

Se vorbește în adevăr, cum că guvernul este hotărît a pune pe membrii din majoritate cei mai însemnați prin neînsemnătatea lor, ca d. ex.: dd. Pătârlăgeanu, Rose Ștefănescu, Betolianu și alții, să aducă în desbatere propunerea împământenirii evreilor pe categorii, ieșită la lumină mai întâi dela prăvălia de principii din ulița Doamnei. Aceste șoapte coincid deaminteri pe deplin cu cele cuprinse astăzi în Românul și asupra cărora vom vorbi în numărul de mâine.