Poveste de jale

Jump to navigation Jump to search
Poveste de jale
de Octavian Goga
"Poveste de jale,” in Țara noastră, I, 4, January 21, 1907, 55-59.

Republicat în O seamă de cuvinte (Sibiiu: Biblioteca Poporală a Asociațiunii, No. 31, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1908), pp. 18-22.


Dacă trecĭ cu căruțul prin cutare sat de pe cîmpia Ardealuluĭ orĭ de pa Tîrnave și te oprești în drum, să-ți hodineștĭ caiĭ la crîșma din capul satului, cel ce va scoate capul pe fereastră, să-țĭ deie bună ziua și să te poftească, cu multă plecăciune, în curte, va fi de bună seamă un Jidan bătrîn adus de spete, cu barba mițoasă, cu perciuniĭ cîrlionțatĭ și cu ochiĭ de veveriță. Așa e în maĭ toate satele. Nu numaĭ crîșma - și bolta a ajuns pe mîna lor. Dacă aĭ trece prin cinsprezece sate și ți-aĭ pune în gînd să-țĭ aprinzi ciubucul, numai cu chibrit cumpărat dela boltaș român, apoĭ de bună seamă că n'aĭ face pagubă în tutun.

Povestea tuturor acestor boltași și crîșmarĭ se aseamănă.

Mi-aduc aminte din copilărie. Pare că-l văd și acum pe jupînu Barbă-putredă, cum îl poreclea satul pe crîșmarul jidan. Atunci era un moșneag cu chipul de Caiafă, cu barba albă ruginită. Umbla cu cîrja, de slăbănog ce era, și în toată făptura lui numaĭ ochiĭ trăiau. Ochiĭ aceia micĭ și strălucitorĭ carĭ jucaŭ sub tremurarea pleoapelor. Acest moșneag batjocorit de tot satul, după care strigaŭ copiiĭ, a măsurat patruzecĭ de anĭ rachiul în porțiile creștinilor din sătulețul de pe Tîrnave. În această vreme s'aŭ schimbat sumedeniĭ de treburĭ și rînduielĭ în sat: || fruntașii aŭ ajuns la sapă de lemn, oamenĭ de neam bun aŭ plecat în țară să se bage slugĭ, un jude al satuluĭ s'a iscălit pentru cutare «domn» și i-aŭ vîndut tot, mulțĭ aŭ ajuns la temniță chiar dela masa din crîșmă, - numaĭ el a rămas în pace și sănătate. L-aŭ înjurat toțĭ, i-aŭ făgăduit că-ĭ smulg barba, cînd l-aŭ prins cu minciuna. Și el tot s'a ridicat. Banĭ nu cerea dela care nu avea; beutură aducea bucuros, pe așteptare, se făcea totdeauna mic ca purecele și însemna datoria creștinilor cu creta pe ușă. Așa a ajuns deasupra cu încetul. Întîi și-a cumpărat casa în care trăia cu chirie. Maĭ tîrziŭ un petec din grădina vecinuluĭ. Făcea lumînărĭ de săŭ și le vindea pe ouă. Pe vremea seceriĭ, vindea pe grîŭ, la cules de viĭ, pe must. Și-avea de tot felul: galoane și arniciŭ și cerceĭ și năframe și piper… Se jeluia în toată bună vremea că-i sărac, că moare de foame, că beutura se scumpește. Notaruluĭ îĭ trimetea totdeauna cîte două gîște grase la Crăciun, și pe jandarmĭ, cînd treceaŭ prin sat, îĭ omenea cu papricaș de găină și le da beutură fără banĭ… Băiețiĭ și-ĭ trimetea la școală la Aiud. Și se plângea că aŭ să-ĭ pue capul, că risipesc tot, că aŭ să ajungă pe drumuri… Îl aud ca acum: «Mi prăpădește Herșălă, mi prăpădește…

Eĭ, și știțĭ ce s'a ales pe urmă? Ce-a rămas moștenire după acest Barbă-putredă, slăbănog, cînd și-a închis pe ecie ochiĭ aceia fără astîmpăr? Aŭ rămas banĭ; banĭ claie-grămadă. I-a scos Herșălă cu frate-săŭ de supt perină, unde eraŭ învălițĭ într'un fund de ciorap. Atunci Herșălă cu frate-săŭ eraŭ îmbrăcațĭ domnește, fără urmă de perciunĭ și știau numaĭ ungurește… Aŭ vîndut cocioaba hodorogită și astăzĭ Herșălă are fabrică de spirt la oraș, frate-săŭ e domn mare în Peșta și maĭ deunăzi spunea cutare la moară că ar fi auzit că vine să-l aleagă oameniĭ de deputat…

Așa e oamenĭ bunĭ, povestea. Așa se ridică pe || spatele voastre acest neam isteț. Se ridică și vă supune, pentrucă în mîna lor ajunge banul. Și banul e puterea. La fabrica de spirt, al căreĭ horn varsă sumeț fumul în văzduh e întreg temeiul din truda voastră. Acolo-s creițariĭ pentru rachiŭ și ouele și grîul și mustul și toate cele. Și domnul Herșălă prăsește ceafă tot maĭ groasă. Și- schimbat și haina șĭ numele. Și nu-și maĭ aduce aminte de nimic. Nicĭ de cînd l-a trîntit cutare în părăŭ, cînd sta încă în fața crîșmeĭ tată-săŭ, nicĭ de cînd ducea lumînărĭ la sătenĭ. Nu maĭ știe nimic, și dacă ar îndrăzni să se apropie cutare de dînsul dintre țăraniĭ cumpărătorĭ de odinioară, să-ĭ ceară ajutor, l-ar da pe trepte… Nicĭ slugĭ nu vrea din satul unde e și astăzĭ cocioaba veche. Zice că-ĭ sătul de oameniĭ ăștia. Și știțĭ ce maĭ zice? Zice că-s hoțĭ!

Povestea acestui sătuleț o auzițĭ, cinstițĭ cetitorĭ, în toate părțile. Maramureșul geme de eĭ. Acolo sînt cît nisipul măriĭ. Moldova întreagă a ajuns, pe mîna lor. Și aicĭ și dincolo s'aŭ lățit în dreapta și stînga. Și unde aŭ pus odată piciorul acela care tremură la genunchĭ, acolo aŭ prins putere. Prind rădăcini în grabă și se sporesc ca iepuriĭ de casă. Și unde-aŭ ajuns să alege praf de truda gorpodarilor. În Maramureș și în Moldova țăraniĭ îngheață de frig în casă și n'aŭ o coajă de mălaĭ și-s || bolnavi și flămânzi și se prăpădesc de pe fața pămîntuluĭ.

Neamul nostru de firea luĭ e pacĭnic și nu vrea răul deaproapeluĭ. Românul nu vrea stricăciunea altuia. Nu se bucură cînd s'a rupt roate la carul sasului și-l vede în mijloc de drum, stînd fără ajutor. Dimpotrivă se oprește și-l ajută cu acareturĭ din carul luĭ. Dar acest neam bun, milos, cuviincios și iertător nu trebuie lăsat în prada acelora carĭ vin cu meșteșugul ascuns al fățărnicieĭ asupra luĭ. Hărnicia luĭ cere roadă. Și nimenĭ nu poate fi acel județ păcătos care ar putea cere ca tot ce-aŭ cîștigat aceĭ oamenĭ necăjuițiĭ asudînd o viață întreagă la plug, să treacă în coșul celor de sînge străin, carĭ habar n'aŭ de durere și de plînsoarea lor…

De-aceia toțĭ ceĭ carĭ trăiesc în mijlocul sătenilor noștri, din toate părțile, să-șĭ deie seama de trebuința uneĭ premenirĭ. Să chibzuiască cu minte și inimă curată. Să se gîndească că puterea și bunăstarea unuĭ neam îșĭ are rădăcinile în punga oamenilor. Să știe că sărăcia face pe sătenĭ slabĭ de înger, umilițĭ și păcătoșĭ. Și să găsească un chip de ajutor. Nu vorbe aruncate între ciocnirĭ de păhare. Nu vorbe - ci fapte.

În locul acelor crîșmarĭ și boltași cu perciunĭ de ce nu s'ar așeza, în aceiașĭ meserie, românĭ de-aĭ noștri? Și de ce nu s'ar face tovărășiĭ, ca tot satul să cumpere dela omul de leagea noastră?

Știŭ, că Româniĭ de pe cîmpie orĭ ceĭ de pe Tîrnave nu sînt de felul lor potrivițĭ pentru astfel de treburĭ. Oamenĭ necăjițĭ de veacurĭ, chinuițĭ de amarul iobăgieĭ, n'aŭ avut încă vreme să-și cîștige îndeletnicirĭ carĭ se trezesc numaĭ în mintea slobodă. Dar avem oameniĭ noștri de pe la marginea țăriĭ - așa zișiĭ mărginennĭ. Eĭ sînt de-o fire maĭ negustorească, aŭ maĭ || multă carte și pricepere, cu cartea aŭ judecata și îndrăzneala cuminte.

Sînt o mulțime de sate unde s'au așezat și-aŭ stîrpit pe dușman. Această cale e cea maĭ potrivită pentru apărare și trebuie negreșit aleasă.

De altfel țăranul nostru va asuda înainte în arșița soarelui, se va trudi fără spor, mințit și jupuit; iar urmașiĭ luĭ «domnu'», Herșălă grașĭ ca pepeniĭ, vor chefui veselĭ înainte…