Potirul

 

Mi-a dat destinul un potir de jale:
Cel mai însângerat dintre rubine,
Scânteietor în umbre, în lumine,
Indantelat cu frescuri ideale.

Pe-ovalu-i scump, înlănțuită ține
Durerea cea cu gesturi triumfale,
Podoabă scumpă mânilor ei pale,
Împletitura rozelor sanguine.

Sunt armonii ce-au înflorit de-arândul,
Din clipe lungi, din clipe dureroase,
Scurtându-mi viața, înălțându-mi gândul,

Legate ’n visurile lor frumoase
Ce le-a săpat destinul meu odată
În piatra sclipitoare, nepătată...

Să beau din ea otravă minunată.