Post bellum

Jump to navigation Jump to search
Post bellum
de Octavian Goga


Pământ, pământ, stăpânul meu de-o viață
Eu ți-am fost slugă, ucenic și frate...
Te-am proslăvit cu gene-nlăcrimate
În ruga mea de orice dimineață.
Pământ, mi-ai fost duhovnic de păcate,
Pământ, mi-ai fost tezaur de povață,
Din lutul tău eu mi-am zidit altarul...
M-am închinat la coapsa ta bătrână,
La tine-am supt credință din țărână,
Cu plânsul tău eu mi-am umplut paharul...

Pământ... Pământ... Azi te-ai schimbat la față.
Ca un bătrân cu cuvioasă barbă,
Împins de-o tristă volbură târzie,
Dup-o spurcată noapte de beție,
Ești necurat în orice fir de iarbă...
Pământ, ești plin de-a patimilor zgură.

Acolo jos, în negre măruntaie,
Pământ... pământ... ai vinovată gură,
Tot te mai arde-a crimelor văpaie...
Pământ... pământ... ai otrăvite roade,
Nu-mi poți da astăzi cuminecătură...
Pământ... pământ... Pe robul tău sloboade,
Căci ochii lui cei dornici de mister
Te părăsesc... s-au surghiunit în cer.