Portret

Jump to navigation Jump to search
Portret
de Ion Heliade Rădulescu


Coroana pe creștet în veci se-mpletește,
În ochii-ți, seninul cel mai împăcat;
Zâmbetul în buze-ți vesel strălucește,
Inima e-n chipu-ți cel nevinovat.
Decât alte nimfe cu fruntea mai naltă,
Peste ele falnic, făr-a ști, privești.
Dulce ca blândețea, și blândețe altă
Tu nu știi, copilă, că împărățești!

Sânul tău ușure și blând învelește
lnima-ți, altarul d-un ceresc amor;
Focul lui sub dânsul arde, colcăiește
Unde, unde-l umflă suspinul în dor.

Ca luna de noapte, ca dânsa de lină,
Frumoasă ca viața celui fericit,
Veselă ca ziua de mai prea senină,
Edenul în pieptu-ți e însânuit!

Zâmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare,
Marea-cuviință îți dă al său glas;
Pasul aurorei cei răcoritoare
E mai puțin mândru decât al tău pas.

Ea când se ivește, noaptea risipește;
Și fața ta-n sânu-mi gemător, noptos,
Revarsă lumină; nădejdea-mi zâmbește,
La inimă-mi vede soare luminos.

Model al virtutei! însăși fericirea!
Care părinți astfel te desăvârșesc?
Ochii lor cei tineri îi fură uimirea
Ochilor mei umezi ce-n veci te privesc!
Ce rază de pace sânu-ți luminează,
Fiică fericită? Ce e ast amor
Care cu privirea-ți ca o altă rază
Către cer din ochii-ți își ia al său zbor?

Să fii tu nădejdea? să fii tu credința?
Sau dragostea însăși vii să ne arăți?!
Vorba-ți însuflată ți-arată ființa,
Fericit amestec astor zeități!

1836