Politică înaltă
Am un isnaf de la țară bun prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură și m-a rugat să-i spun tot ce știu despre americanul ăla, care vrea să ne cumpere țara.
Eu, care, în privința acestei afaceri, nu știu nimic decât că odată ne-a trecut Rockfeller pe la nas și n-am știut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoștință a culiselor politice - și, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aș clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari și el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orășelul lui ?
– Ascultă-mă, neică - zic eu - îți spun ce știu, ce am putut afla până aseară; însă te rog să rămână-ntre noi; nu voi să se afle că eu am dat sfoară-n țară.
– Doamne ferește! zice isnaful.
– Uite ce e... Știi că venise odată americanul cela cu bani buni, și făcea propunere foarte folositoare pentru noi, și nu s-a putut face nimica.
– De ce?
– De ce, de nece! nu s-a putut.
– De ce nu s-a putut?
– Pentru că n-au vrut liberalii.
– Apoi, acuma auz că ei vor...
Văzând eu că isnaful mă-ncurcă, zic: să-l iau repede...
– Uite ce e, neică - zic - dumneata ești de la țară, nu pricepi cum se joacă de sus politica subțire.
– Spune dumneata, ca să pricep; de aia am venit.
– Când era să se isprăvească daravera cu americanul, a venit altcineva și a zis: nu se poate!
– Care altcineva?
Eu, văzând că isnaful mă ține de scurt, ca să-l amețesc, zic:
– Disconto-Gesellschaft!
– Cum?
– Disconto-Gesellschaft! Ai auzit dumneata de Disconto-Gesellschaft?
– Nu! tot american e?
– Nu - zic eu - e neamț.
– Ei și, ce treabă are neamțul să se amestece?
– Știu eu?
– Și atunci?
– Atunci americanul a înțeles cum merge șiretenia, și, se zice, a propus neamțului... să-l ia tovarăș la parte... Dar...
– Dar ce?
– Dar, s-a întâmplat și liberalii să se hotărască atunci să strige, ca să auză țara, că vor ciocoii să o vânză la americani... Si când au văzut ciocoii că nu merge, s-au închinat cu plecăciune americanului, și americanul a-nțeles cum devine politica, și-a luat geamantanele și a plecat.
– Care va să zică am rămas cu buzele umflate.
– Ba nu, fiindcă au căzut ciocoii și au venit liberalii, și acuma...
– Ce?
– Acuma, zice că vine neamțul...
– Apoi, neamțul dă cât da americanul?
– Dacă n-o da tocmai atâta, tot o să dea ceva...
– Apoi are de unde?
– Are; și dacă n-o avea destul, o să ia acuma el tovarăș pe americanul la parte...
Isnaful, auzind balivernele mele, zice:
– Ia ascultă-mă, de la țară oi fi eu, dar așa de prost nu sunt să-ți crez toate mofturile dumitale.
– Ce mofturi, nene? întreb eu serios.
– Astfel de lucruri numai pân capul celui mai mare moftangiu poate să treacă!
Și a plecat isnaful meu cam supărat, înțelegând că dacă ar fi adevărat ce spun eu, ar fi prea-prea, că vreau adică să-mi bat joc de el.