Poeziile D. Haralamb Grandea (Preludele 1861)

Poeziile D. Haralamb Grandea (Preludele 1861)
de Maurice Fluegel
publicat în volumul Miosotis (Grigore H. Grandea, 1865)


De curînd D. Grandea, junele nostru poet, a anunțat publicuiul decisiunea d’a publica colecția poesielor sele. Înpreună cu o listă pentru abonați, D-lui publică o precuvîntare plină de un humor încîntător și cu o sare adeverat atică. Citind-o, am surîs la această plesanterie fină și naivă a unui autor de doă-zeci de ani. Apoi, auzind că nisce cititori cam pruzi s'au scandalisat de tonul glumeț al acestei precuvîntări, o am citit încă o-dată, și mărturisim că ne-a plăcut mai mult de cit întiia oară. Causa acestei păreri este că nu numai că aflăm acolo un comic adeverat și tot de o-dată inocent, destul de rar la noi, ci pentru că D. Grandea, fiind în drept aci a ne face o mare predică, a preferit să plesanteze cu spirit. Un tîner poet, scriind o precuvîntare pentru poesiile sele, ar fi fost în drept negreșit să ne declame cu mult emfas despre Greci și Romani, despre Demostene și Euripide, despre Virgiliu și Cicerone, despre Dante, Tasso, Shakespeare, etc. Și cum timpul ne-ar părea lung, citind aceste frase pompoase și seci, pe cari le auzim cu îndestulare la cea mai mică ocasiune! Și cum am gîndi la comedia lui Shakespeare : «Mult sgomot pentru nimic!» Nu trebue dară să fim mulțumitori D-lui Grandea care la doă-zeci de ani are atît de bun simț sau atîta modestie, în cît să sacrifice o așa de frumoasă ocasiune pentru declamație, și să prefere singurul gen preferabil aci, adică genul amusant? Și într'adever de ce este vorba aci? D. Grandea vrea să publice versurile sele și dorește abonați. Acesta e foarte legitim și onorabil. Însă credem că nu este absolut necesar, sine qua non, ca autorul să debiteze acel lus inutil ce auzim pe fie-care zi și la ori-ce nimicuri. Credem dar că chiar din precuvântarea D-lui Grandea putem augura bine pentru poesiile sele.


Am zis că D. Grandea știe mai cu semă să descrie simțimîntele dureroase ale inimei. Iată un esemplu plăcut al acestui talent: poesia intitulată La o turturică 1860.

„O tristă turturică
Ce stai pe rămurică
Și plîngi neîncetat!
Ah! nu e pentru tine
În viață nici un bine
Căci cerul te-a uitat.

„Cînd vezi un codru verde,
Cîmpie or livede,
Un limpede isvor,
Suspini, nu iei aminte
Și sbori, te duci ’nainte,
Te duci plîngînd de dor!“