Poezii nouă (Duiliu Zamfirescu, 1899)/Sufletul

 

Limpede murmură seara izvorul,
Apa lui tremură curpeni de mure,
Zânelor timide scaldă piciorul
Noaptea-n pădure.

Fuge pe căile nestrăbătute,
Cântă prin peștere razelor gemii,
Cântă azurului, văilor mute,
Doinele vremii.

Pare că lumile vrea să colinde:
Trece pe măgură, urcă pe stâncă,
Saltă, se zbuciumă, — până ce-l prinde
Râpa adâncă.

Apa lui limpede cade-n vâltoare,
Spumegă-n pulbere albe scânteie,
Soarbe, desfășură raze din soare,
În curcubeie.

Apoi pe placidul fund de țărână
Gârla cea turbure mersul își scrie,
Curge zăbavnică, mână și mână
Spre vecinicie.