Poezii nouă (Duiliu Zamfirescu, 1899)/O noapte-n pădure

 

Peste codri varsă luna
Clarul feței visătoare,
Luminând ca-ntotdeauna
Taina apei din izvoare.

Unda se oprește-n maluri
Și se umflă, se ridică,
Crește, geme, bate-n valuri
Și deodată se despică.

Se desface apa-n două,
Iese-o zână din bolboacă
Cărei ramurile plouă
Sărutări de promoroacă.

Râd stejarii, fioroșii,
Scot din flori mirezme teii,
Ies din veacuri Făt-Frumoșii
Și din cremene ies zmeii.

Mura tremură pe viță,
Ard din aripi licuricii,
Vin smeriți către Domniță
Uriașii și piticii:

• 
  

Sâsâilă și Gânganul
Vin călări pe râși de munte,
Caragață căpitanul
Pe-un haram cu corn în frunte;

Badea Vulpe din Straoane
Vine în olac cu coadă,
Bate patru lighioane
De gândești că le deznoadă;

Ursu, vameș de prisacă,
Ține hâțele lui slabe:
Scoate sabia din teacă
Și salută-n două labe.

Vin cu toții, mic și mare,
Și purtând la coifuri mâna,
Stau la front în nemișcare,
Așteptând să treacă Zâna.

Zâna trece plutitoare
În lumina albăstrie,
Legănându-și pe izvoare
Scurta ei călătorie.

• 
  

Și cum trece și se duce
Ca o stea pe valea vremii,
Ies voinicii la răscruce
Din versetele poemii:

Făt-Frumos Cercel-Palincă
Sare jos dintr-o poveste,
Bate malul din opincă
Și se-nchină la neveste.

Măriuța, bibilica,
Se spășește de rușine:
I-a-nlemnit gurița frica
Și-a uitat să se închine;

Gânditoarea dadă Uță
Stă c-o labă sub bărbie,
Scrisă-n chip de pisicuță
Gata de călugărie;

Magdalina, găinușa,
Numai-n horbotă de pene,
Își mlădie-n voaluri gușa
Tremurând ușor din gene.

Doamna Clara lui Kir Vulpe
Din olacu-i vrea să sară...
Ce picior! Și ce mai pulpe!
Ah! zglobie doamnă Clară!...

• 
  

Dar deodată printre ranguri
Șopăitul încetează;
Toți ascultă: patru granguri
Imnul Zânei modulează.

După dânșii tot poporul
Își înalță către Zână
Rugăciunea sa și dorul
Cum îi vine la-ndemână:

Ciripesc în somn copacii
Visul lor de dimineață;
Înstrunează pitpalacii
Cobzele de prin fâneață;

Lângă vrabia cochetă
Stă mierloiul în picioare
Îndrugându-i din flașnetă
Dorul lui de zburătoare,

Pelicanii în jabouri,
Barza-n "doamnă preoteasă",
Rândunelele din nouri,
Pitulicile din leasă;

Lume veche, lume nouă,
Totu-i viers, parfum și floare;
Dintr-o picură de rouă
Soarbe o privighetoare.

Pune-n scorburi vântul strună
Doina-n ea să se alinte;
Cântă tot, văzduhul sună
Hramul învierii sfinte.

• 
  

Lună, tu, ce ieși din vremuri
Și plutești peste abisuri,
Cum de luminezi și tremuri
Fața gîndului de visuri?

Raza ta, lucind ușoară,
Pune-n mintea-mi fermecată
Amintiri de-odinioară,
Parc-am mai trăit odată.

Unde, când, sub ce domnie?
Pe ce văi de Himalaya?
Cine-o crede? Cine-o știe
Decât fața ta, bălaie?

Tivoli, 1898 august