Poezii nouă (Duiliu Zamfirescu, 1899)/Când luna bate-n mare

 

Când luna plină bate-n mare
Tresare tot sub geana serii,
Precum tresare
Un sân sub calda sărutare
A primăverii.

S-aude glas dezmierdător
Cum picură din mandolină,
Cântând de dor
La luminișul gânditor
Din luna plină.

He, tinere ce te jelești
Pe nestatornicele unde,
Te potrivești
Necazului, — copil ce ești,
Când n-ai de unde?...

Te uită sau te-nșeală-o fată...
Ca ea, o mie.
Fii tânăr, — inimă curată,
Că asta-i doar adevărată
Filozofie.